energocom

(DOC) Energocom va contracta un credit de tip revolving, în echivalentul a €25 mln, prin derogare de la legea achizițiilor

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) s-a întrunit pe 17 noiembrie în ședință. Una dintre decizii prevede ca „Energocom” să contracteze un credit de tip revolving în echivalentul a €25 mln, pentru nu mai mult de un an. Inițiativa va fi implementată prin derogare de la lege.

„Prin derogare de la Legea nr. 74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale, SA „Energocom” va contracta un credit de tip revolving, în echivalentul a 25 000 000 EUR, pe un termen ce nu va depăși 12 luni”, se arată în decizia CSE.

Condiţiile contractului de împrumut, entitatea creditoare şi modalitatea de utilizare a mijloacelor financiare vor fi stabilite şi aprobate de către Consiliul SA „Energocom” și confirmate de către Agenția Proprietății Publice.

***

De menționat că linia de credit revolving reprezintă flexibilitatea de a utiliza oricând orice suma de bani până la atingerea limitei maximă aprobată.

S.A.„ENERGOCOM” se ocupă de furnizarea energiei electrice: importul şi exportul de energie electrică, efectuarea schimburilor de energie electrică cu partenerii externi de interconexiune pentru piaţa internă de echilibrare a energiei electrice, în scopul evitării dezechilibrelor de producţie – consum.

În activitatea sa, societatea se călăuzeşte de legile Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, ordinele şi indicaţiile Ministerului Economiei și Infrastructurii, deciziile luate în cadrul Adunării Generale ordinare sau extraordinare a acţionarilor, hotărârile Consiliului societății şi hotărârile Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: În Moldova se afla avionul meu prezidențial, de aceea Rusia a atacat țara. Când ne întorceam prin Chișinău, au făcut același lucru

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că dronele rusești au intrat de două ori, în ultima perioadă, în spațiul aerian al Republicii Moldova, în timp ce acolo se afla avionul său prezidențial. Despre acest lucru el a vorbit într-un interviu pentru CBS News, relatează Meduza.

„În Moldova se afla avionul meu prezidențial și, de aceea, ei au atacat Moldova. Au folosit spațiul aerian al Moldovei. Poate că nu au vrut să mă atace personal. (…) Nu am relatat acest lucru în presă, dar, când ne întorceam acasă, din nou prin Chișinău, au făcut același lucru”, a declarat Zelenski.

La întrebarea jurnalistului dacă Moscova a încercat în acest fel să-l sperie pe Zelenski, președintele Ucrainei a răspuns afirmativ.

Zelenski a povestit despre incidentele din Moldova, răspunzând solicitării de a comenta atacul unei drone rusești asupra unui tren care se afla în apropierea garniturii feroviare speciale cu care diplomați și oficiali europeni călătoreau din Ucraina spre Polonia. Potrivit lui Zelenski, Rusia știa că în tren se aflau „europeni, americani, delegații importante”. „Și au lansat un atac. Au făcut acest lucru în mod frecvent în Moldova, România și, uneori, în Polonia. Este un proces. Ei își demonstrează forța și, după cum înțelegeți, atunci când își demonstrează această forță, nimeni nu le răspunde”, a declarat Zelenski.

***

Pe 9 septembrie, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul care îl transporta pe Zelenski spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere pe 8 septembrie din cauza închiderii temporare a spațiului aerian, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat în Republica Moldova. Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, a comunicat Guvernul. Detalii AICI.

Menționăm că, în ultimele zile, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat din nou. Pe 12 septembrie, o dronă a intrat dinspre Ucraina, a dispărut de pe radar în raionul Soroca și a reapărut în raionul Edineț. În acest timp, spațiul aerian a fost închis temporar în zonele de Nord și Centru. Pe 14 septembrie, o dronă a traversat pentru scurt timp spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona localității Palanca, ulterior a revenit în spațiul aerian al Ucrainei. Tot pe 14 septembrie, o altă dronă neautorizată a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aceasta a părăsit spațiul aerian în proximitatea localității ucrainene Cuciurgan, continuându-și deplasarea spre Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: