DOC Guvernul va aloca 6,5 mln lei pentru lucrări de reparație a infrastructurii legate de summit-ul Comunității Politice Europene
Full Article 2 minutes read

DOC Guvernul va aloca 6,5 mln lei pentru lucrări de reparație a infrastructurii legate de summit-ul Comunității Politice Europene

Guvernul va aloca 6,5 milioane de lei pentru lucrări de reparație și reabilitare a infrastructurii în mai multe locuri din țară în legătură cu summit-ului Comunității Politice Europene, care va avea loc în Moldova, pe 1 iunie. Un proiect de lege elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost publicat pentru consultări publice.

Potrivit proiectului, Consiliul raional Anenii Noi va primi 782.600 de lei pentru lucrările de reparație și întreținere a drumului public L478 – Bulboaca – Chirca – Merenii Noi –Floreni. De asemenea, 1.957.276 de lei vor fi alocați pentru lucrări de amenajare a accesului către stația Bulboaca; lucrări de amenajare a parcării din aproprierea Castelului MIMI și a lucrărilor de terasament.

Totodată, companiei Calea Ferată din Moldova i se vor acorda 531.000 de lei pentru lucrări de reabilitare la gara Chișinău, 1,9 milioane de lei pentru reabilitarea stației Bulboaca, 1,2 milioane de lei pentru reparația trenurilor modernizate D1M și 84.140 de lei pentru acoperirea serviciilor de transport pentru participanții la summit.

„Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru executarea lucrărilor necesare asigurării securității participanților la eveniment, precum și achiziționarea serviciilor necesare asigurării deplasării în condiții de siguranță a acestora”, se arată în proiect.

Amintim că în ianuarie Președinția Republicii Moldova a confirmat că cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc pe 1 iunie 2023, la Chișinău. O invitație oficială în acest sens a fost semnată de președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European Charles Michel și a fost expediată șefilor de stat și de guvern ale țărilor participante.

La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii întruniți la Chișinău vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: