DOC Ilan Șor, obligat să dezmintă public informațiile false despre Maia Sandu și să-i achite despăgubiri

Magistrații Curții de Apel Chișinău (CA) mențin decizia primei instanțe din 21 ianuarie 2021, prin care liderul Partidului „ȘOR”, deputatul fugar Ilan Șor, este obligat să dezmintă public afirmațiile potrivit cărora președinta țării, Maia Sandu, ar fi primit bani în plic. Mai mult, parlamentarul, cercetat penal în Republica Moldova pentru spălare de bani, este obligat să-i achite președintei țării despăgubiri în valoare totală de 50 de mii de lei. Decizia a fost luată de înalta curte pe 7 iulie, curent, și publicată pe 18 octombrie.

Potrivit Colegiului Civil al CA, instanța de fond a aplicat normele de drept material și procedural corect. Prin urmare, instanța de apel a constatat legalitatea deciziei primei instanțe și a respins apelul lui Șor, menținând hotărârea Judecătoriei Chișinău din ianuarie 2021.

„Se respinge apelul declarat de *****. Se menține hotărârea Judecătoriei Chişinău (sediul Centru) din 21 ianuarie 2021, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ***** față de ***** cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, obligarea pârâtului de a dezminți informațiile false cu postarea pe pagina de F*****”, se arată în decizia CA.

Decizia este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni, prin intermediul Curții Supreme de Justiție.

Deocamdată liderul Partidului „ȘOR” nu a venit cu nicio reacție pe marginea acestui subiect.

Amintim că judecătorii i-au dat câștig de cauză Maiei Sandu în dosarul în care este vizat deputatul Ilan Șor, într-o decizie pronunțată pe 21 ianuarie 2021. Atunci magistrații au dispus că parlamentarul trebuie să dezmintă public afirmațiile potrivit cărora Maia Sandu a primit bani în plic și să îi achite acesteia despăgubiri în mărime de 50 de mii de lei. Instanța a constatat atunci că afirmațiile publicate de Ilan Șor în data de 6 și 7 iunie 2018, pe pagina sa de Facebook, sunt false și defăimătoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / Newsmaker

Prima reacție a Ministerului Justiției, după ce Moldova a fost obligată de CtEDO să achite despăgubiri de 560 mii euro

Guvernul de la Chișinău va achita suma de 560 de mii de euro companiei slovene Seksimp Group SRL, după ce decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) din 4 iunie va deveni definitivă. Precizările au fost făcute de Ministerul Justiției la solicitarea NewsMaker.

„Hotărârea de astăzi nu este deocamdată definitivă și executorie. Aceasta va deveni definitivă în termen de trei luni de la pronunțare, în cazul în care niciuna dintre părți nu o va cere retrimiterea la Marea Cameră. După ce va deveni definitivă, Guvernul o va executa, având în vedere caracterul obligatoriu al Hotărârilor CtEDO”, au precizat reprezentanții Ministerului Justiției, într-o reacție pentru NM.

Ministerul susține că Guvernul a prezentat, în procedura din fața Curții de la Strasbourg, „toate probele posibile care au permis reducerea sumei prejudiciului cerut – de la un miliard de euro la 560.000 de euro – și care au convins Curtea că suma solicitată de către compania reclamantă este în mare parte speculativă”.

Reamintim, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a obligat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, deși aceasta solicitase despăgubiri de aproape un miliard de euro. Decizia vizează un litigiu legat de executarea unui contract de locațiune, în urma căruia bunurile companiei au fost executate silit și vândute la licitație.

Completul de judecată al Curții de Apel, care a respins contestația companiei slovene în 2012, decizie ulterior menținută și de Curtea Supremă de Justiție, era atunci condus de Domnica Manole, actuala președintă a Curții Constituționale (CC).

În reacție, liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a cerut pe 4 iunie, în urma deciziei CtEDO, demisia președintei CC Domnica Manole: „Se face vinovata de condamnarea statului Republica Moldova la CEDO. Moldovenii vor trebui sa achite 11 000 000 lei din buzunarul fiecărui cetățean”.

Fosta ministră a Justiției și ex-deputată PAS, Olesea Stamate, a propus, la rândul său, evaluare externă la CC: „Factura pentru stat: 560 mii de euro, adică 11 milioane de lei semnată de actuala președintă a Curții Constituționale. (…) Autoritățile anunță extinderea vettingului către judecătorii de primă instanță. Oare nu ar fi cazul să începem de fapt cu Curtea Constituțională?”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: