(DOC) Moldova intenționează să acorde Turciei ajutor umanitar în valoare de peste 8 mln lei

Republica Moldova intenționează să acorde un ajutor umanitar Turciei, urmare a cutremurelor din 6 și 7 februarie 2023. În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău a anunțat consultări publice. Autoritățile spun că ajutorul care ar putea fi oferit este ca răspuns la cererea Guvernului Turciei. Autoritățile de la Ankara au solicitat asistență internațională de urgență, în mod special bunuri materiale. Chișinăul declară că prin proiectul propus spre consultări se intenționează formarea unui lot de ajutor umanitar în sumă de peste 8 milioane de lei. 

Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău anunță inițierea consultărilor publice, în perioada 6-27 martie, a proiectului hotărârii Guvernului cu privire la acordarea ajutorului umanitar populației din Turcia.

Proiectul actului normativ are drept scop acordarea de către Ministerul Afacerilor Interne a unui lot de bunuri materiale, în calitate de ajutor umanitar cu titlu gratuit, populației din Republica Turcia.

În zilele de 6 și 7 februarie 2023 zona de sud a Turciei a fost lovită în repetate rânduri de cutremure de pământ, cel mai puternic având magnitudinea de 7,9 pe scara Richter.

„Conform rapoartelor preliminare prezentate de autoritățile Turciei există câteva mii de clădiri rezidențiale prăbușite, oameni prinși sub dărâmături, infrastructură rutieră și de comunicații distrusă și/sau deteriorată. Numărul persoanelor decedate și al celor rănite este în continuă creștere”, comunică autoritățile de la Chișinău.

Având în vedere faptul, că dimensiunea situației depășește capacitățile naționale de răspuns, Guvernul Turciei a solicitat asistență internațională de urgență, în mod special bunuri materiale în calitate de ajutor umanitar, aplicând la instrumentele internaționale disponibile ale ONU, UE și NATO.

„Solidarizându-se cu poporul turc aflat în situație extrem de complicată, evaluând capacitățile proprii, Ministerul Afacerilor Interne a identificat un lot de bunuri materiale, ce poate fi acordat în calitate de ajutor umanitar cu titlu gratuit, în scopul consolidării capacităților Republicii Turcia în acordarea ajutorului de urgență sinistraților”, se arată în textul proiectului supus consultărilor.

Prin acest proiect se propune formarea lotului de ajutor umanitar în sumă de 8 291 250,99 lei şi expedierea acestuia în Republica Turcia.

Sub aspect financiar, cheltuielile suportate de Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență) pentru realizarea misiunii de transportare vor constitui 348,7 mii lei.

***

Amintim că 55 de salvatori din Republica Moldova, cu 12 autospeciale și 2 câini de căutare, au avut o misiune internațională în Turcia urmare a cutremurelor. Aceștia au reușit să scoată din ruine viu și nevătămat un băiat în vârsta de 3 ani, după ce s-a aflat în dărâmăturile unui bloc avariat mai mult de 4 zile. Tot specialiștii moldoveni au efectuat lucrări de evaluare a clădirilor și recuperarea cadavrelor, formând grupuri mixte cu salvatori din Ungaria, Mexic, Olanda și Turcia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/MApN

Două drone de atac, doborâte de piloți români deasupra Mării Negre

Două drone de atac de tip Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte în seara zilei de sâmbătă, 17 octombrie, de piloții militari români deasupra apelor teritoriale ale României. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit instituției, sistemele de supraveghere radar au detectat un grup de ținte aeriene la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Șerpilor, care se deplasau spre sud-vest.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană, au interceptat și doborât țintele.

Prima dronă a fost neutralizată la ora 18:01, la sud-est de Sulina, după ce a pătruns în spațiul aerian național timp de două minute. Cea de-a doua a fost doborâtă la ora 18:05, la est de Sulina, după ce a evoluat cinci minute în spațiul aerian al României, a precizat MApN.

În săptămâna precedentă incidentului, radarele MApN au detectat, în opt situații distincte, ținte aeriene care se deplasau în spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. În patru dintre aceste cazuri, drone au pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național.

De asemenea, în aceeași perioadă, mai multe nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: