Corneliu Furculiță

(DOC) Socialistul Corneliu Furculiță ar putea rămâne fără avere și mandatul de deputat. Ce a constat ANI

Socialistul Corneliu Furculiță, cercetat pentru îmbogățire ilicită, ar putea rămâne fără avere și fără mandatul de deputat. Se întâmplă după ce Autoritatea Naționale de Integritate (ANI) a constat existența unei diferențe substanțiale nejustificate între veniturile obținute și cheltuielile din perioada 2017-2018. Cifra se ridică la peste opt milioane de lei, precizează ANI.

Potrivit ANI, în perioada menționată, alesul poporului ar fi rambursat mai multe împrumuturi societății sale comerciale, de care nu a beneficiat de facto. La fel, acesta nu a declarat patru împrumuturi contractate, dar nerambursate în perioada declarării, precum și bunul imobil aflat în construcție. Totodată, a fost stabilit că deputatul a declarat eronat economiile în numerar, or, potrivit rezultatelor controlului averii acesta nu avea cum să dispună de mijloacele bănești declarate.

În consecință, ANI dispune transmiterea actului de constatare în instanța de judecată în vederea dispunerii încasării în folosul statului sau confiscării valorii averii nejustificate. Totodată, ANI sesizează organele competente în vederea încetării mandatului de deputat deținut de Furculiță. Socialistul Corneliu Furculiță riscă, totodată, să nu mai poată ocupa funcții publice sau de demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

De menționat că controlul averii deputatului socialist Corneliu Furculiță a fost inițiat la 2 octombrie 2020, urmare a unei sesizări depuse de fostul deputat Iurie Reniță la Autoritatea Națională de Integritate. Dosarul de control a fost redistribuit unui alt inspector de integritate, după ce anterior ANI a refuzat să inițieze un control al averii și al intereselor personale în privința deputatului Corneliu Furculiță din „lipsa bănuielii rezonabile privind încălcarea regimului juridic”. Se întâmpla după ce, pe 23 iulie 2020, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Veronica Roșca, a sesizat ANI și Procuratura Generală sub aspectul pretinselor neconcordanțe şi omisiuni în declarațiile de avere şi venituri ale deputatului Corneliu Furculiță.

Amintim că deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Corneliu Furculiță, a fost învinuit, în august 2022, într-un dosar penal pornit pe faptul îmbogățirii ilicite.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: