TVR Moldova

Documentele fostului KBG și MAI sovietic din Moldova vor fi preluate de Agenția Arhivelor. Guvernul a aprobat reorganizarea instituției

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de hotărâre privind reorganizarea și optimizarea structurii interne a Agenției Naționale a Arhivelor (ANA). Obiectivele principale sunt: consolidarea capacităților instituționale, asigurarea instituției cu personal profesionist, creșterea rolului instituției în preluarea (inclusiv de la arhiva ex-KGB și MAI sovietic), păstrarea și valorificarea documentelor pe suport hârtie, precum și a celor electronice, atât din cadrul Agenției Naționale a Arhivelor, cât și la nivel național, simplificarea accesului cetățenilor la dosare etc.

Astfel, pentru a facilita accesul cetățenilor la informație, se propune crearea Direcției Digitalizare și E-Arhiva, care va avea atribuții ce țin de digitalizarea inventarelor, documentelor pe suport hârtie, peliculă, audio și video, precum și a celor mai solicitate și importante documente ale Fondului Arhivistic din Republica Moldova. Noua direcție va avea șapte persoane, dintre care două se vor ocupa de gestionarea sistemului E-arhiva la nivel național. Conceptul privind arhiva electronică urmează să fie aprobat de Guvern în timpul cel mai apropiat.

Reorganizarea prevede, de asemenea, comasarea a două subdiviziuni și instituirea încă a unei funcții de director-adjunct al ANA, pe lângă cea existentă, cu păstrarea numărului actual de angajați ai instituției.

Modificarea structurii organizaționale a ANA are drept scop modernizarea sistemului arhivistic în așa mod încât personalul să fie capabil să gestioneze cât mai profesionist și eficient patrimoniul arhivistic național, în scopul consolidării și protejării identității naționale. Totodată, digitalizarea Fondului Arhivistic și a serviciilor prestate de instituție va simplifica accesul persoanelor fizice și juridice la serviciile și documentele din arhivă. Un prim pas în acest sens a fost făcut, iar cetățenii se pot programa online pentru a obține actele necesare”, a spus ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul ședinței Guvernului.

Reorganizarea și optimizarea structurii interne a ANA se înscrie în obiectivele majore ale instituției, stabilite în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2023-2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Ați dus discuția spre caricatură”. Tofan a răspuns criticilor lui Sturza privind cele 12 măsuri pentru Republica Moldova

Omul de afaceri și cofondatorul mișcării civice „Europa-2028”, Vasile Tofan, a venit cu o reacție după criticile ex-premierului Ion Sturza la adresa propunerilor sale privind reformele economice din Republica Moldova și comparația cu politicile președintelui argentinian Javier Milei. Tofan susține că afirmațiile fostului premier i-au „caricaturizat” poziția și că nu a pledat pentru măsuri radicale.

Când cineva încearcă să-mi sfideze inteligența, mă revolt. (…) Tipul din fotografia de mai jos, devenit brusc idolul unei părți a intelighentiei de la Chișinău, este, după gusturile mele, un radical descreierat. (…) Argentina pe care a preluat-o Javier Milei era într-o situație dramatică: inflație sistemică de peste 200% anual, deprecieri valutare de zeci de procente, cursuri multiple de schimb, rezerve valutare practic inexistente, deficit bugetar structural uriaș, finanțat prin emisiune monetară, datorie publică toxică și o lungă istorie de incapacitate de plată. În asemenea condiții, este firesc să vii cu o reformă de ruptură”, a declarat Ion Sturza.

El a mai menționat că Republica Moldova nu este „o catastrofă care trebuie târâtă în reanimare și amputată cu drujba și fără anestezie, cum ne propun unii dintre noii salvatori”.

În reacție, Vasile Tofan a spus că începe „să regrete” că l-a ales pe Javier Milei ca arhetip.

Evident că Moldova nu are nevoie de politicile lui Milei din Argentina. Nu suntem în situația apocaliptică a Argentinei din 2023: hiperinflație, cursuri multiple, rezerve zero, default, deficit finanțat prin printarea banilor. Deci, când insinuați că eu propun Moldovei „drujba”, amputări, tăierea pensiilor și sanatații, îmi permit să împrumut din limbajul dvs: îmi sfidați inteligența”, a declarat acesta.

Tofan a precizat că, de fapt, „la răscrucea” la care se află Republica Moldova, el preferă „arhetipul liderului-reformator, care are curajul să-și răsuflece mâinile, să facă lucruri fie și nepopulare, asumându-și consecințele”.

Dvs ați dus discuția spre caricatură: că aș vrea să tai pensii, școli și spitale. Eu spun exact opusul. Avem deficit ~30% la CNAS și, în același timp, este vital să ridicăm pensia minimă. Cum? Prin reformă: plafonarea pensiilor excesive, limitarea pensiilor speciale, creșterea graduală a vârstei de pensionare, Pilon II. Asta nu e drujba, ci unica soluție cinstită într-un stat care deja are 1.1 lucrători la 1 pensionar, iar în maxim trei ani raportul va fi 1:1”, a adăugat el.

Vasile Tofan consideră că economia Republicii Moldova nu este una sănătoasă.

Da, Moldova nu e Argentina 2023. Nu e nici Georgia 2003. Dar asta nu înseamnă că economia noastră e sănătoasă. Avem o economie anemică, fără forță de muncă, stat greoi, agricultura fără apă, companii de stat ineficiente etc. Nu suntem pe patul de moarte, cum era Argentina în 2023. Dar ne stingem lent. Asta e și mai periculos – stiți istoria cu broasca; dacă e aruncată în apa fierbinte, sare, dar daca o încălzești încet, fierbe până la capăt”, a spus el.

Amintim că, pe 4 iunie, pe fondul demisiei prim-ministrului Alexandru Munteanu, Vasile Tofan a publicat pe Facebook o postare despre 12 măsuri care consideră că sunt necesare pentru Republica Moldova. Printre acestea, el a enumerat reforma fiscală, echitatea la salariile din sectorul public, rescrierea Codului muncii, moratoriu pe controale și majorarea tarifului la apă. Acesta a menționat că politicianul care ar putea implementa aceste măsuri este „un Milei de Moldova”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: