Андрей Мардарь/NewsMaker

Dodon anunță un nou lot de vaccinuri Sputnik V. Ministerul Sănătății: „Avem o confirmare preliminară”

Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a anunțat că, pe 18 iunie, în Republica Moldova va ajunge un nou lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului ”Sputnik V”. Contactați de NM, reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) au precizat că există o confirmare preliminară, însă detaliile despre data și numărul dozelor nu au fost, deocamdată, puse la punct.

Potrivit lui Dodon, decolarea aeronavei de la Moscova este preconizată pentru ora 21.00, iar aterizarea la Chișinău – la ora 23.00-23.30. Socialistul nu a precizat câte doze de ser vor ajunge în Moldova.

„Țin să reamintesc că, datorită eforturilor conducerii PSRM, a înțelegerilor mele personale cu Vladimir Putin și scrisorii de solicitare a doamnei Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, țara noastră a primit ajutor umanitar din partea Federației Ruse – un lot impunător de vaccin, care a fost înregistrat oficial în Moldova, în pofida impedimentelor din partea administrației președintelui”, a declarat Dodon.

Contactați de NM pentru detalii, purtătoarea de cuvânt a MSMPS Cristina Stratulat a răspuns: „Există o confirmare preliminară, verbală. Așteptăm documentele confirmative, cu toata informația, privind numărul de doze, data și ora când ajung”.

Pe 14 iunie, liderul transnistrean Vadim Kransoselski a anunțat pe o rețea de socializare că un lot de 20 de mii de doze de vaccin „Sputnik V” au ajuns la aeroportul din Chișinău și urmează a fi transportat în stânga Nistrului. Contactați de NM, reprezentanții MSMPS au infirmat informația.

Telegram

De la începutul campaniei de imunizare, Moldova a primit 142 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Candidat-surpriză în Transnistria/ Temerile lui Dodon la Moscova/ Chișinăul trage Moldova după el?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri acuză Tiraspolul că oferă răspunsuri formale la implementarea proiectelor
— Comisia de la Veneția cere revizuirea regulilor Parlamentului
— Vadim Cravciuc, primul pretendent la fotoliul lui Krasnoselski
— Experți: reforma teritorială a Moldovei, cu impact asupra fondurilor UE
— 135 de candidați pentru 35 de mandate în APG
— O navă care se îndrepta spre Moldova, lovită de drone în Marea Neagră
— Fără manipulare cu AI și bani pentru voturi la alegerile din Găgăuzia
— Arest preventiv pentru cei 8 reținuți în dosarul de escrocherie cu criptomonede
— Candidatul PAS la Primăria Chișinău: Hajder, Bolea sau Belous?
— Liniștit, verde și cu ambuteiaje: cum văd oamenii Chișinăul?
— Moldova deschide negocierile pentru 17 capitole de aderare la UE
— PL cere ca SIS și Procuratura să verifice vizita lui Dodon la Moscova
— Grosu, despre serverele Yandex: „Legal, în Țările de Jos, dar fizic…”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: