Максим Андреев, NewsMaker

Dodon avertizează că ar putea chema oamenii la proteste, pentru „a păstra pacea în țară”

Igor Dodon a declarat că ar putea chema oamenii în stradă, pentru „a păstra pacea în țară” și a nu permite acutizarea conflictului cu regiunea transnistreană. În cadrul platformei online „Președintele Igor Dodon răspunde” din 27 noiembrie, acesta s-a referit la unele declarații făcute de președintele ales al țării, Maia Sandu. 

„Au fost unele declarații puțin spus neclare din partea noului președinte față de Federația Rusă, față de Transnistria”, a menționat Dodon.

Președintele în exercițiu a avertizat că ar putea organiza proteste.

„Sunt deseori întrebat: „Noi vom permite să ajungem din nou la situația din anii 90, când liderii țării, la Chișinău, lansau lozinci de genul „Cemodan, Vokzal, Rossia”? (Valiza, gara, Rusia, NM) Vreau să vă asigur că nu vom permite acest lucru. În primul rând, într-o țară parlamentară, președintele poate face diverse declarații, însă poate influența situația doar dacă dispune de susținere în parlament și guvern. (…) Dacă va fi nevoie, la momentul potrivit, vă voi chema să ieșim în stradă pentru a apăra pacea care este la noi în țară și nu vom permite nimănui să distrugă asta”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a amintit că socialiștii au lansat, recent, mai multe inițiative legislative – eliminarea restricțiilor pentru presa din Rusia, precum și legea cu privire la funcționarea limbilor (proiectul de lege privind statului limbii ruse), precum și un pachet de legi care se referă la Găgăuzia.

„M-a întrebat cineva de ce nu am făcut asta acum un an. Pentru că ultimul an am fost în coaliție cu PDM și am avut o înțelegere care prevedea că niciuna dintre părți nu va propune inițiative legislative cu care cealaltă parte nu este de acord. Acum nu suntem în coaliție, avem 37 de deputați și cred că putem convinge și alți deputați să susțină aceste legi”, a explicat președintele în exercițiu.

***

Reacția vine după ce Maia Sandu a declarat, recent, că este convinsă că într-o zi va apărea posibilitatea pentru reunificarea Moldovei. Aceasta a menționat că soluția trebuie să fie pașnică. De asemenea, aceasta a pledat în repetate rânduri pentru retragerea militarilor ruși de pe teritoriul Moldovei și s-a pronunțat împotriva federalizării Transnistriei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: