politia.md

Doi bărbați din Cahul, reținuți în timp ce vindeau droguri. Cumpărătorii erau doi militari (VIDEO)

Doi bărbați de 32 și 41 de ani, originari din raionul Cahul, au fost reținuți în timp ce vindeau droguri. Cumpărătorii s-au dovedit a fi doi militari ai Armatei Naționale.

Potrivit poliției, suspecții au fost documentați pe parcursul a două luni, perioadă în care au fost efectuate achiziții de control și acumulat probatoriul necesar pentru înaintarea învinuirii.

De asemenea, polițiștii au stabilit că suspecții cultivau plante de cânepă, apoi vindeau mugurii de canabis și de marijuana.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile și automobilele suspecților, polițiștii au depistat peste 2 kg de marijuana, bani proveniți din realizarea drogurilor, cântare la scara mică, precum și dispozitive destinate consumului de droguri.

Drogurile erau vândute de la 150 până la 200 de lei per gram. Astfel, dacă membrii grupării infracționale își realizau scopul infracțional, urmau să obțină un venit de aproximativ 400 000 de lei.

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, cei doi bărbați riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Menționăm că militarii sunt cercetați penal pentru păstrare de droguri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Salariul președintei Maia Sandu va crește de la 22.000 de lei la 55.000

Salariul brut al președintei ar urma să crească de la circa 22.000 la 55.000 de lei. De majorări salariale vor beneficia și premierul, și președintele Parlamentului. De asemenea, sunt prevăzute creșteri salariale pentru deputați, însă, în cazul acestora, urmează a fi revizuite compensațiile pe care le primesc în prezent. Informațiile au fost comunicate de ministra Finanțelor, Victoria Belous, la ediția din 29 octombrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 în contextul noii legi a salarizării. În timpul emisiunii, ministra a spus și cu cât ar urma să crească, începând de anul viitor, salariile unui polițist, unui soldat, unei dădace și unui asistent social care astăzi câștigă 6.300 de lei.

În timpul emisiunii, ministra Finanțelor a fost întrebată cine va beneficia de cele mai mari creșteri salariale în contextul noii legi a salarizării în sectorul bugetar, care urmează să fie aplicată de la 1 ianuarie 2027. Belous a spus că, procentual, cele mai mari creșteri salariale vor fi pentru persoanele care au cele mai mici salarii. Este vorba despre oameni care lucrează în grădinițe, în autoritățile publice locale, în sănătate, în poliție, în cultură și tineret. Potrivit ministrei, există foarte mulți funcționari publici cu salarii foarte mici. Este vorba despre circa 50 de mii de oameni care au un salariu minim pe economie de 6.300, în timp ce o mare parte dintre ceilalți funcționari au un salariu sub 15 mii de lei.

Întrebată cât vor avea, începând de anul viitor, cei care astăzi câștigă 6.300 de lei, Belous a spus că există praguri diferite. Potrivit ministrei, o dădacă va avea un salariu cu peste 2.000 de lei mai mare, un asistent social, care astăzi câștigă 7.000-8.000 de lei, va primi în plus sub 2.000 de lei, un soldat – circa 2.400 de lei în plus, iar un polițist va avea un salariu cu aproximativ 2.600 de lei mai mare.

Referindu-se la salariul președintelui țării, Belous a spus că, prin acest proiect de lege, se propune o majorare până la 55.000 de lei. „De la 22 la 55 de mii. (…) S-a ținut cont de responsabilitate, implicare și poziția în ierarhia funcțiilor de stat. Chiar dacă sună pompos, că uite este o creștere în procente, trebuie să recunoaștem că președinta țării nu a avut parte de nicio creștere salarială din 2020 încoace, nu a avut dreptul la premii sau la alte ajutoare. (…) Această propunere este justificată”, a declarat ministra Finanțelor.

Întrebată dacă premierul și președintele Parlamentului vor beneficia, la fel, de majorări salariale, Belous a spus: „Da, de asemenea vor beneficia, deoarece și dumnealor astăzi au salarii foarte mici, sub 21 de mii de lei brut calculat”.

La întrebarea dacă de aceste majorări salariale vor beneficia doar cele trei categorii – președintele, speakerul și premierul -, ministra a răspuns: „Bine, și la deputați, deoarece ei astăzi au un salariu de 20 800 de lei, dar dreptul la unele premii și compensații. Conceptul de reformă a salarizării vizează că partea salarială va crește, dar, în schimb, urmează a fi revizuite acele compensați care astăzi le primesc”.

Potrivit ministrei, la această lege au lucrat peste 40 de funcționari din toate ministerele.

***

Amintim că, în luna iunie, șefa statului, Maia Sandu, a fost întrebată dacă confirmă că vor fi majorate salariile președintelui țării, președintelui Parlamentului și premierului. Președinta a spus că „este o nouă lege a salarizării” și „acolo sunt ajustate și salariile primelor persoane”. Întrebată dacă salariile ar urma să fie triplate și ar putea ajunge la 65 100, șefa statului a menționat: „Asta este salariul brut, formula propusă de Ministerul Finanțelor”. Detalii AICI.

În luna august, premierul Vasile Tofan a anunțat că, de la 1 ianuarie 2027, aproximativ 60.000 de angajați din educație vor beneficia de o creștere a salariului de bază cu 10–15%. În învățământul superior, majorarea va fi de aproximativ 5%. Totodată, premierul declarat că, pentru angajații din ordine publică, salariile ar urma să crească cu 15%, iar pentru cei din sănătate și domeniul social – cu 17%. În apărare este prevăzută o majorare de 19%, iar în administrația publică – de 15%. Salariile angajaților din cultură, tineret și sport ar urma să crească cu 15%, iar cele din justiție – cu 9%. Alte categorii de bugetari care au în prezent cele mai mici salarii vor beneficia, potrivit premierului, de o majorare medie de 20%. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: