euronews.ro

Donald Trump – primul președinte al SUA cu statut de condamnat penal. Și-a aflat sentința în cazul Stormy Daniels

Curtea Supremă din New York l-a condamnat oficial, pe 10 ianuarie, pe președintele ales al SUA, Donald Trump, în cazul Stormy Daniels. Acesta nu a primit nicio pedeapsă cu închisoarea, amendă sau perioadă de probațiune, însă va rămâne cu statutul de condamnat penal. 

Judecătorul Juan Merchan a pronunțat sentința „unconditional discharge” (în traducere: „eliberare necondiționată”), care înseamnă că instanța constată comiterea infracțiunii, din punct de vedere tehnic, dar că orice pedeapsă în privința inculpatului ar fi nepotrivită. Deși sentința de eliberare necondiționată nu prevede pedeapsă cu închisoarea, amendă sau termen de probațiune, aceasta este însă o hotărâre definitivă de condamnare.

Magistratul a argumentat că „unconditional discharge” este singura sentință legală, „fără să încalce cea mai înaltă funcție în stat”. „Protecțiile legale oferite funcției de președinte al Statelor Unite sunt extraordinare, nu ocupantul funcției”, a adăugat el.

Totodată, judecătorul a remarcat faptul că Donald Trump va deveni prima persoană condamnată pentru o infracțiune care preia președinția SUA.

Donald Trump nu a fost prezent fizic în sala de judecată, ci în format online. În timpul ședinței de judecată, președintele ales a făcut diverse grimase, încruntându-se cu buzele strânse și părând plictisit, în timp ce acuzarea își spunea pledoaria și sublinia lipsa de remușcări a inculpatului, notează Digi24.

Acesta a pledat nevinovat. „Nu am făcut nimic rău”, a spus Trump.

Amintim că, în mai 2024, un tribunal din New York l-a găsit vinovat pe Donald Trump de falsificarea unor documente contabile care dovedeau plăți în valoare de 130 000 de dolari către actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels. Banii au fost plătiți pentru a-i cumpăra tăcerea în legătură cu o aventură extraconjugală din 2006.

Stormy Daniels a încercat să facă publică presupusa relație cu Trump cu o lună înainte de alegerile din 2016, ceea ce ar fi putut afecta candidatura candidatului republican la președinție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

info1.md

Președinția respinge „minciunile lui Vasile Costiuc”: Maia Sandu nu a pus presiuni pentru alegerea vicepreședintelui raionului Hîncești

Președinția neagă că Maia Sandu ar fi făcut presiuni pentru alegerea lui Vasile Moraru în conducerea raionului Hîncești, așa cum a declarat deputatul Vasile Costiuc pe 3 noiembrie. Instituția a calificat declarațiile parlamentarului drept false și a condamnat răspândirea lor.

„Acuzațiile mincinoase ale lui Costiuc deja țintesc Președinția. După ce a publicat imagini din zona de frontieră de la Giurgiulești, promovând falsuri despre cerealele transportate, Vasile Costiuc continuă să lanseze acuzații nefondate, de această dată despre implicarea președintei în numirea conducătorilor în consiliile raionale. Președinția Republicii Moldova respinge ferm minciunile lui Vasile Costiuc și condamnă răspândirea de informații false. Îndemnăm cetățenii să se informeze din surse credibile”, precizează instituția prezidențială.

Reacția vine după ce, în dimineața zilei de 3 noiembrie, liderul Partidului „Democrația Acasă” a acuzat-o pe șefa statului ar fi mers la Hîncești pentru a exercita „presiuni” asupra organizației locale PAS, astfel încât aceasta să sprijine alegerea lui Vasile Moraru în funcția de vicepreședinte al raionului.

„Ditamai șef de stat se interesează ce se întâmplă la Hîncești și de ce oamenii din Hîncești nu vor să voteze pentru un om care era la PDM și își bătea joc de membrii PAS când aceștia făceau campanie electorală. (…) V-ați dus și ați pus presiune, doamna președintă, ca să-l voteze pe Moraru”, a declarat Costiuc într-un video publicat pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Potrivit Hîncești 24 TV, Vasile Moraru a fost votat în funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești pe 2 noiembrie. Acesta va fi responsabil de domeniul economic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: