Pe durata anchetei furtului miliardului de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, Centrul Național Anticorupție (CNA), a pus sechestru pe bunuri în valoare de aproape 1,5 miliarde de lei, se arată într-un comunicat publicat de reprezentanții instituției joi, 6 februarie. Cui anume aparțin acestea, nu se precizează.
Potrivit comunicatului, Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale în investigarea fraudei bancare a desfăşurat investigații financiare paralele în baza a 8 delegații ale procurorilor în privința a 38 de persoane fizice și 7 persoane juridice. Ca urmare, au fost identificate și indisponibilizate, prin aplicarea sechestrului, bunuri în valoare totală de 1 miliard 450 milioane de lei.
De asemenea, Agenția a expediat solicitări în 36 jurisdicții ale Europol și 47 jurisdicții ale Interpol. De la 64 dintre acestea a primit deja răspuns.
Amintim că, în ajun, premierul Ion Chicu a declarat, într-o conferință comună cu șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, Rubén Atoyan, că țara noastră, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Fondului au convenit asupra unei soluții pentru reducerea perioadei de timp alocată pentru „recuperarea miliardului furat”, care a fost pusă pe seama bugetului național.
Mai multe drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de sâmbătă, 3 octombrie. Totodată, locuitori din mai multe raioane au semnalat că au auzit explozii. Între timp, în extravilanul orașului Căușeni au fost depistate fragmente ale unei drone. Fragmente de dronă au fost găsite și în raionul Hîncești, în extravilanul satului Dubovca. Totodată, au fost depistate fragmente de dronă în zona unei brigăzi agricole din apropierea localității Crocmaz din raionul Ștefan Vodă. Fragmente de dronă au fost găsite și în raionul Anenii Noi, între satele Delacău și Puhăceni. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Apărării și Inspectoratul General al Poliției.
Potrivit Ministerului Apărării, în dimineața zilei de 3 octombrie, mai multe aparate de zbor fără pilot au survolat spațiul aerian în proximitatea localităților Anenii Noi, Ștefan Vodă, Hîncești, Tudora și Căușeni. Ministerul a adăugat că au fost auzite mai multe explozii în extravilanul satelor Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, Delacaău și Puhăceni din raionul Anenii Noi, Bozieni și Dubovca din raionul Hîncești, precum și Constantinovca din raionul Căușeni. „Echipele de poliție și ale Armatei Naționale se deplasează la fața locului pentru a cerceta incidentele. Ne adresăm cetățenilor în cazul depistării unor obiecte neidentificate sau fragmente să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112”, a comunicat Ministerul Apărării.
Între timp, poliția a anunțat că, în dimineața zilei de 3 octombrie, mai mulți locuitori din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi și Hîncești au semnalat că au auzit explozii în extravilanul unor localități.
În ceea ce privește Căușeni, poliția a fost sesizată la ora 07:50 despre producerea unei explozii în extravilanul orașului, unde a fost observat fum dens. La fața locului au fost depistate fragmente ale unei drone, a comunicat poliția.
Potrivit poliției, fragmente de dronă au fost depistate și în raionul Hîncești, în extravilanul satului Dubovca.
poliția
Totodată, în apropierea localității Crocmaz din raionul Ștefan Vodă a fost semnalată o explozie într-un câmp cu viță-de-vie, lângă o brigadă agricolă. În urma incidentului s-a produs un incendiu de vegetație, iar geamurile brigăzii au fost deteriorate. Între timp, poliția a anunțat că în zona brigăzii agricole au fost depistate fragmente de dronă.
poliția
Fragmente de dronă au fost depistate și în raionul Anenii Noi, între satele Delacău și Puhăceni, a anunțat poliția.
Poliția
Actualizare 10.04: Poliția a anunțat că fragmente de dronă au fost depistate și în apropierea satului Constantinovca, raionul Căușeni, unde, în urma deflagrației a izbucnit un incendiu de vegetație.
poliția
Actualizare 10.17: Cinci drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de sâmbătă, 3 octombrie. Datele au fost comunicate de Ministerul Apărării, care a precizat să survolările au avut loc în intervalul 7:45-8:00. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat încălcarea spațiului aerian al țării, adăugând că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să genereze amenințări concrete pentru țara noastră. Detalii AICI.