Андрей Мардарь/Newsmaker

Dosarul „Kuliok” a ajuns pe masa magistraților: Dodon: „probe care nu pot fi considerate legale”

Dosarul denumit generic „Kuliok” în care este vizat fostul șef de stat Igor Dodon, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Anticorupție. Acesta este învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al țării în perioada lunii iunie 2019.

Dodon susține că la prima vedere, avocații „au depistat câteva zeci de încălcări de procedură, probe care nu pot fi considerate legale”.

„La modul concret, procurorul, cercetând la fața locului, la el în birou, întocmește proces verbal de a califica drept probă decizia Curții Constituționale despre aprobarea rezultatelor alegerilor prezidențiale … și anexează totul la dosar ca element în dosarul de învinuire. Chiar și pentru un student de la anul 2 de la facultatea de drept e clar că nu poți face cercetarea „la fața locului” pe o pagină de internet ca să găsești un act oficial publicat în Monitorul Oficial”, a spus Igor Dodon.

Fostul șef de stat a mai menționat că va insista și în acest caz pe examinarea publică a dezbaterilor din instanța de judecată.

Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000,00 până la 1 000 000,00 dolari SUA.

Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid, susține Procuratura Anticorupție.

„Suma menționată a fost percepută de la Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, pentru a negocia, în calitate sa de Președinte al Republicii Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic „Partidul Democrat din Moldova”(PDM) și, personal, lui Plahotniuc Vladimir privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între partidul politic „PDM” și partidul politic „PSRM”. Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului Guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de  răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă”, mai afirmă Procuratura Anticorupție.

Dosarul disjuns pe două capete de acuzare în privința lui Igor Dodon a fost transmis conform competenței Curții Supreme de Justiție (CSJ) pentru examinare în fond. Or, potrivit prevederilor art.39 din Codul de procedură penală, CSJ este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de președintele Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Donald Trump

Linia electrică Strășeni–Gutinaș, care va lega Moldova de România, va purta numele lui Trump

Viitoarea linie electrică de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, care va conecta Republica Moldova și România, va purta denumirea „Trump Liberty Line”, după numele președintelui SUA, Donald Trump. Ambasada SUA la Chișinău a anunțat pe 5 octombrie lansarea grupului de lucru pentru realizarea proiectului.

„Susținut de o investiție de 130 de milioane de dolari din partea guvernului SUA, acest proiect va consolida securitatea și independența energetică a Republicii Moldova, va extinde oportunitățile pentru companiile și tehnologiile americane în mai multe sectoare și va aprofunda parteneriatul economic dintre SUA și Republica Moldova”, a anunțat Ambasada SUA la Chișinău.

Solicitat de Reuters, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că Executivul susține inițiativele care aduc beneficii cetățenilor. „Guvernul Republicii Moldova susține inițiativele care aduc beneficii cetățenilor Republicii Moldova, în special pe cele care asigură securitatea țării și infrastructura energetică”, a precizat Ciorici.

Reamintim că, pe 17 septembrie – cu doar zece zile înainte de alegerile parlamentare – premierul de atunci, Dorin Recean, anunța că Republica Moldova va construi o nouă linie electrică de înaltă tensiune, pe segmentul Strășeni – Gutinaș. Guvernul Statelor Unite a alocat în acest scop 130 de milioane de dolari, investiția fiind calificată drept una strategică pentru modernizarea infrastructurii energetice a Republicii Moldova.

Linia va avea o lungime de aproximativ 190 de kilometri și va conecta direct Republica Moldova la România și la rețeaua energetică europeană. Prin acest proiect, autoritățile de la Chișinău își propun să elimine riscurile de „șantaj energetic” și să asigure securitatea și continuitatea livrărilor de energie electrică.

În prezent, trei conexiuni de înaltă tensiune se află în diferite etape de realizare în Republica Moldova. Este vorba despre linia Chișinău – Vulcănești, darea în exploatare a căreia a fost amânată de mai multe ori, timp de un an; linia Bălți – Suceava, care se află în etapa de proiectare; și linia Strășeni – Gutinaș.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: