Colaj NM/foto simbol

Dosarul „Tux”: un singur inculpat trimis în judecată. Este acuzat de două infracțiuni

Un singur lider al presupusei rețele financiare a fost trimis în judecată. În același timp, alte zeci de persoane continuă să fie cercetate penal în dosarul „Tux”. Informațiile au fost comunicate pentru TVR Moldova de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Conform PCCOCS, în acest dosar figurează zeci de învinuiți, inclusiv cu rol de conducere și instruire la diverse seminare în domeniu.

Episodul deja trimis în judecată vizează o persoană cu rol de conducere în structura presupusei scheme, urmând ca și alte cauze să fie înaintate instanței pe măsura finalizării anchetelor. Inculpatul este acuzat de două infracțiuni: desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător, fără licență pentru investițiile promovate prin platformă, și spălarea banilor rezultați din această activitate. Conform legislației, acesta riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 217.500 de lei, a precizat sursa citată.

***

Platforma de tranzacționare „Tux Moldova”, bănuită că ar funcționa ca o piramidă financiară, s-a prăbușit la începutul lunii octombrie 2025. Potrivit datelor autorităților, circa 50 000 de oameni ar fi fost atrași în această schemă. Pierderile estimate depășesc 48 de milioane de euro. Pe 6 noiembrie 2025, cinci persoane, inclusiv lideri ai schemei, au fost reținute.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Serviciul de Informații și Securitate împlinește 35 de ani. Musteața: „În intelligence, succesul se măsoară prin ceea ce reușim să prevenim”

Serviciul de Informații și Securitate marchează astăzi, 9 septembrie, 35 de ani de la crearea serviciului de intelligence al Republicii Moldova și Ziua lucrătorilor din organele securității statului. Cu această ocazie, conducerea instituției a evocat transformările din domeniul securității și necesitatea consolidării capacității de prevenire și reacție la noile amenințări.

Manifestările au început cu depuneri de flori la monumentul dedicat eroilor organelor securității statului.

sis.md
sis.md

Ulterior, a avut loc o ședință festivă, la care au participat președintele Parlamentului, Igor Grosu, veterani și rezerviști ai SIS, precum și invitați de onoare.

În intelligence, succesul se măsoară adesea prin ceea ce reușim să prevenim. O amenințare identificată la timp este o criză care poate fi evitată”, a declarat directorul SIS, Alexandru Musteața, în cadrul evenimentul.

Potrivit șefului SIS, mediul actual de securitate este caracterizat de riscuri tot mai diverse, de la operațiuni de influență și manipulare informațională până la amenințări cibernetice și vulnerabilități ale infrastructurii critice. În acest context, anticiparea și avertizarea, dar și capacitatea de reacție, rămân priorități pentru instituție.

Musteață a subliniat și importanța cooperării internaționale, despre care spune că permite Republicii Moldova să-și consolideze capacitățile de răspuns și poziția în arhitectura europeană de securitate.

Misiunea noastră rămâne aceeași: să contribuim la securitatea unui stat care își decide destinul, își apără suveranitatea și oferă cetățenilor săi libertatea de a-și construi viitorul aici, acasă”, a menționat Musteața.

sis.md

La rândul său, Igor Grosu a apreciat eforturile de modernizare a SIS, inclusiv dotarea instituției cu tehnică și tehnologii de ultimă generație. Potrivit lui, însă, cea mai importantă resursă a Serviciului rămâne personalul.

Președintele Parlamentului a menționat și revenirea în siguranță a celor doi ofițeri de informații, calificând-o drept una dintre realizările importante ale perioadei recente și o dovadă a capacității SIS de a acționa în situații complexe.

sis.md

La finalul evenimentului, mai mulți angajați ai SIS au fost distinși cu distincții de stat și departamentale pentru profesionalismul și rezultatele obținute în activitate.

Amintim că, pe 28 septembrie, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care a conferit distincții mai multor angajați ai SIS, ale căror nume nu au fost făcute publice. Este vorba despre Ordinul „Credință Patriei”, Crucea „Meritul Militar” și medalia „Nicolae Testemițanu”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: