Două tragedii în doar câteva minute: o fetiță de 10 ani și un băiat de 17 ani s-au înecat la Drochia și Nisporeni

Două tragedii au avut loc în ultimele 24 de ore în raioanele Drochia și Nisporeni, unde o fetiță de 10 ani și un adolescent de 17 ani și-au pierdut viața după ce s-au înecat în bazine acvatice. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) face apel la părinți să nu lase copiii nesupravegheați la scăldat.

Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 25 iunie, la ora 20:56, într-un iaz din apropierea satului Ochiul Alb, raionul Drochia. Potrivit informațiilor preliminare, mai multe minore au intrat în apă pentru a se scălda, iar la un moment dat una dintre ele, în vârstă de 10 ani, a început să se înece. Un băiat chemat în ajutor a reușit să găsească și să aducă la mal corpul neînsuflețit al copilei.

Al doilea caz s-a produs aproape în același timp, la ora 20:44, în apropierea satului Soltănești, raionul Nisporeni. Doi adolescenți de 17 ani au mers la un bazin de acumulare a apei destinat intervențiilor în caz de incendiu. Potrivit datelor preliminare, unul dintre ei a alunecat și a căzut în apă. Prietenul său a încercat să-l salveze, însă nu știa să înoate și a cerut ajutorul localnicilor. Victima a fost scoasă din apă înainte de sosirea salvatorilor, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, viața adolescentului nu a mai putut fi salvată.

Toate circumstanțele producerii acestor tragedii sunt investigate de organele competente.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență  reamintește că scăldatul minorilor fără supravegherea unui adult este strict interzis și reprezintă un risc major pentru viață.

Potrivit studiilor realizate de specialiștii IGSU, cele mai multe cazuri de înec se produc în zilele lucrătoare ale săptămânii, când copiii și adolescenții merg la scăldat fără supravegherea adulților. IGSU face apel în acest context către părinți și îngrijitori să manifeste responsabilitate maximă și să respecte regulile de siguranță.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Suspiciuni de corupție la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Șef de secție, suspendat din funcție

Șeful Secției Chirurgie Septică din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete de serviciu, anunță administrația instituției. Decizia a fost luată după ce Procuratura Anticorupție a inițiat urmărirea penală în privința medicului chirurg. Într-o reacție publicată pe 7 august, conducerea spitalului afirmă că tratează cu „maximă seriozitate” orice suspiciune de corupție și își reafirmă politica de toleranță zero față de astfel de fapte.

„Faptele investigate vizează o situație individuală și nu pot fi atribuite activității instituției sau colectivului medical. Spitalul își desfășoară activitatea in conformitate cu prevederile legale, principiile transparenței, integrității și responsabilității față de pacienți”, se arată în comunicatul oficial.

Administrația spitalului precizează că nu va comenta circumstanțele unei anchete aflate în desfășurare și va coopera, în limitele competențelor sale, cu organele abilitate.

Totodată, conducerea spitalului afirmă că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta circumstanțele dosarului aflat în curs de investigare. Instituția susține că va coopera cu organele de anchetă în limitele competențelor sale.

„Spitalul își continuă activitatea în regim normal și rămâne angajat în asigurarea serviciilor medicale de calitate, într-un cadru bazat pe profesionalism, transparență și respect față de pacient”, se mai arată în reacție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: