Două case, apartament și compensații mai mari decât salariul. Averea lui Igor Grosu, președinte al Parlamentului și lider PAS

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, tot el lider și deputat al partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), și-a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2023. Speakerul declară că a ridicat anul trecut un salariu de peste 270 de mii de la Parlament, ceea ce înseamnă un venit lunar de peste 22 de mii de lei. La fel, parlamentarul raportează indemnizații și compensații achitate de Legislativ, anul trecut, inclusiv pentru cheltuieli de tratament, de peste 362 de mii de lei.

Familia Grosu declară un venit total de peste 529 de mii de lei, în 2023, dintre care din salariu (aproape 456 de mii de lei din toată suma), precum și diurne, servicii de instruire și remunerare.

Totodată, familia speakerului a ridicat anul trecut 2400 de euro (aproape 46 de mii de lei) din darea în locațiune a unui apartament, precum și peste 5800 de roni (peste 22 mii lei) din alocația acordată de statul român celor doi copii minori ai cuplului.

Igor Grosu și soția sa dețin, în total, opt terenuri agricole (6) și intravilane (2), dobândite în perioada 2000 – 2017. La fel, familia Grosu deține un apartament de 47 m.p, procurat în 2000, precum și două case de locuit – de 82 m.p, procurată în 2017 și, respectiv, de 121 m.p, procurată în 2011.

Familia speakerului mai deține un spațiu comercial de producție, dobândit în 2011, precum și alte trei imobile, fără a se preciza ce anume – toate dobândite în anul 2017.

Igor Grosu a declarat și pentru 2023 automobilul de model Volkswagen Touran, fabricat în 2009, pe care familia îl deține din 2017.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь, NewsMaker.md

„Să mergi la Moscova este un sărut al morții”: șefa STRACTOM, despre îndemnul lui Dodon de a căuta gaz „în condiții avantajoase” în Rusia

Directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), Liliana Vițu, califică drept „falsă promisiune” și „iluzie” declarațiile liderului PSRM, Igor Dodon, potrivit căruia Rusia ar fi dispusă să furnizeze gaze naturale Republicii Moldova în condiții avantajoase. Potrivit acesteia, narațiunea privind gazul rusesc ieftin este promovată pentru a menține țara într-o stare de dependență față de Moscova. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 14 octombrie a emisiunii „Seceretele puterii” de la Jurnal TV.

Șefa STRATCOM a avertizat că, în perioada următoare, Republica Moldova ar putea fi vizată de campanii de comunicare pe tema crizei energetice și a creșterii tarifelor, subiecte susceptibile de a fi exploatate pentru promovarea unor narațiuni favorabile Rusiei.

„Să mergi la Moscova este un sărut al morții. În primul rând, nu rezolvă mai nimic. Acest gaz ieftin nu a fost niciodată ieftin, el a venit cu o subjugare și menținerea noastră într-o stare de dependență față de autoritățile rusești. Este o falsă promisiune și o iluzie că lucrurile pot fi rezolvate, mai ales dacă este să ne gândim că acum nici nu prea are pe unde să ajungă acest gaz. Înainte să spună «mergeți la Moscova», această narațiune nu răspunde cum să ajungă acest gaz dacă nu mai poate fi tranzitat prin Ucraina, de exemplu”, a declarat Liliana Vițu.

Amintim că, în perioada 12-14 octombrie, un grup de deputați socialiști, în frunte cu Igor Dodon, a efectuat o vizită la Moscova, la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse. În cadrul deplasării, politicienii au avut întrevederi cu Ruslan Tatarinov, vicepreședintele Partidului „Rusia Justă”, care a participat la invazia rusă în Ucraina din 2022 până în februarie 2025. De asemenea, aceștia s-au întâlnit cu Andrei Klimov și Artem Turov, deputați ai Dumei de Stat din partea fracțiunii „Rusia Unită”.

Pe 14 octombrie, Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că, în cadrul discuțiilor de la Moscova, oficialii ruși și-ar fi exprimat disponibilitatea de a negocia livrări de gaze „în condiții mult mai avantajoase decât cele în care țara noastră le achiziționează în prezent”. „Acum, decizia le revine autorităților Republicii Moldova”, a declarat liderul PSRM.

Cu o zi înainte, într-o postare pe Facebook, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anticipat că socialiștii vor propune achiziționarea de gaze naturale din Rusia și a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla. „Moldova nu va cumpăra gaz din vânzarea căruia Rusia duce un război ilegal și inuman. Dincolo de această poziție morală și singura corectă, amintesc că Gazprom nici nu are pe unde să ne livreze gaze, pentru că gazoductul Turkstream este deja congestionat, și ar însemna să reducă livrările către puținele țări care mai cumpără gaz rusesc, Ungaria, Slovacia sau Serbia, așa cum Gazprom a redus vânzările către Moldovagaz, deși avea de respectat un contract”, a spus el.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: