Două persoane au murit pe o plajă din Zatoka, după ce o mină a explodat

În regiunea Odesa, pe o plajă din stațiunea Zatoka, două persoane au murit pe 7 iunie, după ce au fost aruncate în aer de o mină. Informația a fost confirmată de autoritățile locale pentru presa ucraineană.

Două persoane au explodat, ambele au murit. În prezent, la fața locului lucrează un grup operativ de investigație”, a comunicat poliția din Odesa pentru ТСН, fără a oferi detalii despre victime.

Publicația „Думська” scrie că doi bărbați au murit în timpul scăldatului în mare, în urma exploziei unui obiect necunoscut. În prezent, autoritățile încearcă să le stabilească identitatea.

Amintim că, pe 5 iunie, în regiunea și orașul Odesa au fost deschise oficial 11 plaje.

În stațiunile Zatoka și Karolina-Bugaz, în pofida redeschiderii hotelurilor și zonelor de agrement, accesul pe plaje rămâne interzis. Interdicția va fi valabilă până la încheierea sau anularea legii marțiale. În prezent, multe plaje sunt minate. Accesul la fâșia de coastă este permis doar militarilor și persoanelor care îndeplinesc misiuni speciale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FLYONE, prima companie aeriană din Republica Moldova care comandă Airbus A321neo noi, a ales motoarele CFM LEAP-1A

Grupul FLYONE continuă procesul de modernizare a flotei sale prin selectarea motoarelor CFM LEAP-1A pentru cele două aeronave Airbus A321neo comandate pentru FLYONE Armenia, companie membră a Grupului FLYONE.

După ce a devenit prima companie aeriană din Republica Moldova care a comandat aeronave Airbus A321neo noi direct de la Airbus, Grupul FLYONE marchează o nouă etapă a acestui proiect strategic prin alegerea motoarelor CFM LEAP-1A – recunoscute la nivel mondial pentru eficiența operațională, consumul redus de combustibil și nivelul scăzut al emisiilor.

„Suntem încântați să introducem motoarele LEAP-1A în flota noastră și să colaborăm cu CFM. Această investiție reflectă angajamentul nostru de a oferi pasagerilor o experiență de călătorie modernă și eficientă, pe măsură ce ne extindem operațiunile pe piețele europene”, a declarat Aram Ananyan, Director General FLYONE Armenia

La rândul său, Mircea Maleca, directorul general al FLYONE, a subliniat că investiția reprezintă încă un pas în strategia de dezvoltare a grupului.

„Modernizarea flotei este o prioritate strategică pentru Grupul FLYONE. Alegerea motoarelor CFM LEAP-1A pentru noile Airbus A321neo confirmă angajamentul nostru de a investi în cele mai performante tehnologii din industria aviației și de a consolida poziția FLYONE ca unul dintre cei mai dinamici transportatori aerieni din regiune. Beneficiile acestei investiții se vor regăsi în eficiența operațională și în experiența oferită pasagerilor din întreaga rețea FLYONE”, a declarat Mircea Maleca.

„Suntem onorați că FLYONE Armenia a ales motoarele CFM LEAP pentru flota sa de Airbus A321neo și le mulțumim pentru încrederea acordată. Așteptăm cu interes să sprijinim dezvoltarea companiei și să contribuim la succesul acesteia în anii următori”, a declarat Gaël Méheust, președinte și CEO al CFM International.

În prezent, FLYONE Armenia operează o flotă formată din 12 aeronave Airbus A320/A321 și deservește peste 26 de destinații prin curse regulate și charter. Introducerea aeronavelor Airbus A321neo va susține extinderea rețelei de zboruri și dezvoltarea operațională a companiei.

Prin această investiție, Grupul FLYONE își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unei flote moderne, eficiente și sustenabile și consolidează poziția FLYONE drept unul dintre liderii industriei aviatice din regiune.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: