Facebook/Sorin Grindeanu

După 7 ani, România redeschide linia feroviară Zorleni – Fălciu Frontieră, care traversează Prutul

Autoritățile române au decis să redeschidă linia feroviară Zorleni – Fălciu – Frontieră, care traversează râul Prut, pentru gestionarea mai eficientă a fluxurilor de refugiați. Anunțul a fost făcut pe 17 martie.

„Continuăm astfel eforturile concrete pentru sprijinirea persoanelor refugiate din Ucraina, care sosesc în România prin frontiera cu Republica Moldova. CFR a intervenit în regie proprie pentru a permite circulația în condiții de siguranță pe acest sector de cale ferată și pentru repunerea în funcțiune a Haltei Fălciu. Luăm în mod constant toate măsurile necesare pentru asigurarea unor coridoare de tranzit care să asigure legături eficiente cu alte orașe importante din România dar și cu Punctele de Trecere a Frontierei cu țările vecine”, a menționat Sorin Grindeanu, ministrul român al Transporturilor.

Potrivit AGERPRES, linia de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră este o linie feroviară care traversează râul Prut şi care asigură legătura directă cu Staţia CF Cantemir, punct feroviar de frontieră al Republicii Moldova.

„Prin redeschiderea liniei feroviare Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, în lungime de circa 60 de km, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA se aliniază eforturilor concrete ale României în preluarea şi gestionarea fluxului crescut de refugiaţi din Ucraina, care sosesc în ţara noastră, prin graniţele cu Republica Moldova”, se menţionează în comunicat.

Linia de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, destinată atât transportului feroviar de călători, dar şi de marfă, a fost închisă în anul 2015, deoarece niciun operator de transport feroviar român sau din Republica Moldova nu a mai solicitat trasă pentru desfăşurarea transportului pe această secţie de cale ferată neinteroperabilă.

Astfel, în contextul crizei umanitare din Ucraina şi a numărului mare de refugiaţi, care sosesc prin punctele feroviare de la graniţa cu Republica Moldova, redeschiderea şi crearea condiţiilor necesare reluării transportului de călători pe linia Zorleni – Fălciu Frontieră reprezintă în acest moment o măsură necesară în eforturile comune depuse de autorităţile locale şi centrale pentru descongestionarea fluxului crescut de refugiaţi şi reducerea presiunii de la celelalte puncte de frontieră cu Căile Ferate din Moldova.

„Pentru redeschiderea liniei de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi a executat în regie proprie lucrările necesare pentru crearea condiţiilor în vederea realuării transportului feroviar, lucrări care au constat în înlocuirea de traverse, completarea cu material mărunt de cale şi piatră spartă, lucrări de consolidare a liniei, de defrişare a vegetaţiei pe o suprafaţă totală de 144.000 mp, precum şi lucrări de asigurare a gabaritului de trecere în zona trecerilor la nivel”, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, în clădirea Hm Fălciu au fost realizate lucrări de igienizare şi de salubrizare, lucrări desfăşurate cu sprijinul Primăriei Bogdăneşti, precum şi lucrări de repunere în funcţie a instalaţiilor sanitare şi electrice, inclusiv a sistemului de supraveghere video al sectorului Poliţiei de Frontieră române.

„Menţionăm faptul că toate aceste demersuri, menite să asigure condiţiile necesare preluării tuturor persoanelor refugiate din Ucraina, întreprinse de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA în punctele feroviare de frontieră de tranzit cu Republica Moldova, din nordul şi nord-estul ţării, se aliniază eforturilor comune ale autorităţilor locale, centrale şi ale societăţii civile care s-au mobilizat în acţiuni concrete de sprijin umanitar şi de coordonare strânsă în depăşirea provocărilor cu care ne confruntăm în această perioadă”, se mai spune în document.

Conform sursei citate, personalul companiei CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare naţionale a României, va lua în continuare toate măsurile necesare şi va colabora permanent cu autorităţile locale şi centrale pentru asigurarea condiţiilor necesare preluării fluxului crescut de refugiaţi, care se află în tranzit în România, pentru legătura feroviară cu Ungaria, inclusiv persoanelor de orice naţionalitate, care sosesc din Ucraina, şi solicită îndrumare şi asistenţă în staţiile de cale ferată.

Potrivit CFR, în staţiile de cale ferată, la solicitarea primăriilor şi prefecturilor, au fost amenajate spaţii pentru refugiaţi, unde primesc hrană şi asistenţă, până la preluarea şi transportarea acestora în centrele special amenajate de autorităţile locale şi centrale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Toate cele 27 de state ale UE au adoptat un acord pentru începerea negocierilor de aderare pentru primul cluster cu Moldova și Ucraina. Ursula von der Leyen: „O recunoaștere a muncii depuse”

UE va deschide oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, au anunțat pe 12 iunie președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Antonio Costa și Ursula von der Leyen. Decizia urmează să fie luată formal pe 15 iunie, la Luxemburg, în cadrul celei de-a doua Conferințe Interguvernamentale. Toate cele 27 de state membre au adoptat în unanimitate poziția comună de negocieri pentru deschiderea primului grup de capitole — clusterul „Valori fundamentale”, care acoperă principiile de bază ale UE, de la statul de drept la instituții democratice puternice. Conferința va fi condusă de partea moldovenească de prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat pe 12 iunie că UE a făcut „un pas major înainte”, după ce toate cele 27 de state membre au convenit să deschidă primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.

„Aceasta este o recunoaștere a determinării, curajului și muncii depuse de ambele țări în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense. Extinderea este o alegere strategică, prin apropierea națiunilor noastre, consolidăm pacea, securitatea și prosperitatea pe întreg continentul. Extinderea rămâne unul dintre cele mai mari succese ale UE și cea mai bună investiție în viitorul nostru comun”, a scris von der Leyen pe rețeaua X.

Într-un comunicat comun, președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Antonio Costa și Ursula von der Leyen, au precizat că pe 15 iunie, la prima Conferință Interguvernamentală, va fi deschis clusterul „Valori fundamentale” — coloana vertebrală a procesului de aderare, care acoperă valorile și principiile de bază ale UE, de la statul de drept la instituții democratice puternice.

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că decizia confirmă recunoașterea reformelor realizate de Moldova și încrederea celor 27 de state membre în țară și în cetățenii săi.

„Această decizie confirmă recunoașterea reformelor realizate și a progreselor înregistrate de țara noastră, dar și încrederea celor 27 de state membre ale UE în Moldova și în cetățenii ei”, a declarat Gherasimov.

***

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar în prezent poartă discuții tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele șase clustere de negociere.

Deschiderea formală a clusterelor de negociere, care necesită aprobarea unanimă a statelor membre ale UE, a fost blocată de opoziția Ungariei față de candidatura Ucrainei. În urma alegerilor parlamentare ungare din aprilie, Fidesz – formațiunea care a guvernat țara timp de 16 ani – și prim-ministrul Viktor Orban au pierdut puterea. Guvernarea a fost preluată de Tisza, iar liderul său, Peter Magyar, a devenit premier. Noul lider de la Budapesta a sugerat că nu se va opune avansării procesului de negocieri.

Actuala conducere a Republicii Moldova și-a propus drept obiectiv semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: