După Viena, și la Barcelona vor fi marcate Zilele Chișinăului: Zdob și Zdub și Frații Advahov, invitați speciali

Primăria municipiului Chișinău a anunțat că, în colaborare cu Asociația VIS și diaspora din Spania, organizează „Zilele Chișinăului la Barcelona”, un eveniment festiv care are ca scop promovarea culturii și tradițiilor moldovenești.

Evenimentul va avea loc pe 9 iulie, în Piața Virrei Amat din cartierul Nou Barris.

Va fi desfășurat un concert, menit să promoveze interculturalitatea Republicii Moldova și a Spaniei. În scenă vor urca artiști și colective muzicale din Republica Moldova, dar și ansambluri de muzică și dans din țara gazdă”, au comunicat reprezentanții Primăriei.

Invitații speciali la „Zilele Chișinăului la Barcelona” sunt Formația Zdob și Zdub și Orchestra Fraților Advahov.

De asemenea, printre artiștii care vor evolua în cadrul „Zilelor Chișinăului la Bacelona” se numără: Angela Mocanu, Daniel Gram, Folcloric Band, Dj Sergiu Bulgar și Grup de Foc de Nou Barris.

Startul evenimentului va fi dat la ora 18.00, iar pe lângă participarea la concert, vizitatorii vor putea gusta din bucatele tradiționale moldovenești.

De menționat că și la Viena vor fi marcate „Zilele Chișinăului”. Evenimentul va avea loc pe 23 iunie, în sala de concerte Das-MuTh – Konzertsall din parcul Augartenspitz. Pe scenă vor evolua artiști și colective muzicale din Republica Moldova, precum: Eugen Doga, Brio Sonores, Camerata Chișinău, Natalia Tanasiiciuc, Vitalie și Cătălin Advahov.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

D. Umbraso / LRT nuotr/imagine simbol

Banii care ar fi colectați de la părinți la Liceul „Academia Copiilor”: ministerul și direcția educație Chișinău anunță verificări

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din Chișinău au inițiat verificări la Liceul Teoretic „Academia Copiilor”, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor școlare de achitarea unor datorii către asociația de părinți. Autoritățile au precizat că accesul elevilor la manuale nu poate fi condiționat de plăți și că, dacă informațiile se confirmă, vor fi luate măsurile prevăzute de legislație.

Într-o postare publicată pe Facebook, MEC a condamnat colectarea plăților informale în instituțiile de învățământ și orice tentativă de a condiționa accesul elevilor la manuale sau la alte resurse educaționale.

Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal. Împărtășim indignarea părinților care au primit asemenea mesaje și îi asigurăm că interesul și demnitatea copiilor sunt prioritare. Cazul semnalat la Liceul „Academia Copiilor” va fi examinat de Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării”, a menționat instituția.

Totodată, MEC a solicitat DGETS să verifice de urgență circumstanțele cazului și să asigure distribuirea manualelor aprobate de minister către fiecare elev, fără condiționări financiare.

La rândul său, DGETS a anunțat că a constituit un grup de lucru pentru a analiza situația, inclusiv aspectele referitoare la solicitarea plăților către asociația de părinți și eventuala legătură dintre aceste plăți și eliberarea manualelor.

Accesul elevilor la educație și la manualele școlare nu poate fi condiționat de achitarea unor plăți sau contribuții”, a subliniat DGETS.

Direcția a precizat că va solicita explicațiile și documentele necesare, iar dacă vor fi constatate abateri, vor fi întreprinse măsurile prevăzute de legislație, în limitele competențelor sale.

MEC a afirmat, la rândul său, că, în cazul în care faptele semnalate se confirmă, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislație.

Amintim că Asociația „Părinți Solidari” a publicat, pe 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți ai căror copii învață la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” li s-ar fi cerut să achite câte 9 000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: