NewsMaker / Andrei Mardari

Emmanuel Macron își exprimă sprijinul pentru Republica Moldova „în fața tentativelor de destabilizare”

Președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat sprijinul pentru omologul său moldovean, Maia Sandu, fața de „tentativele de destabilizare rusești” în Republica Moldova și „tensiunile pe care acestea le provoacă”, a anunțat Palatul Elysee, scrie Agerpres.

În cadrul unei convorbiri telefonice, șeful statului francez a salutat „eforturile” de reformă ale Republicii Moldova, candidată la aderarea în Uniunea Europeană, în special în domeniul „justiției pentru îmbunătățirea luptei împotriva corupției”, a adăugat președinția franceză.

„Reamintind importanța de a continua reformarea țării”, Emmanuel Macron s-a oferit să pună la dispoziția Chișinăului „experți, în special în materie de securitate cibernetică și economie”.

Macron s-a declarat pregătit „să acorde întregul ajutor necesar Republicii Moldova pentru organizarea și desfășurarea summitului” Comunității politice europene, preconizat pentru 1 iunie în această țară.

Această comunitate, creată în siajul războiului în Ucraina, reunește 44 de țări de pe continentul european, dintre care 17 nu sunt membre ale Uniunii Europene.

La 12 martie, poliția de la Chișinău a anunțat arestarea membrilor unei rețele pe care o suspectează că ar fi orchestrată de Moscova. Se presupune că, pentru destabilizarea situației, aceștia urmau să organizeze turbulențe în timpul manifestațiilor antiguvernamentale care zdruncină de mai multe luni capitala Republicii Moldova.

Casa Albă a acuzat Moscova că „încearcă să slăbească guvernul Republicii Moldova”, cu obiectivul de a instala un guvern favorabil cauzei sale.

Rusia a dezmințit luna trecut orice plan de lovitură de stat în Republica Moldova, denunțând afirmații „absolut nefondate și fără dovezi”.

Amintim că în luna iunie 2022, Emmanuel Macron a fost în primul turneu pe care l-a efectuat în sud-estul Europei, direct afectat de invazia Rusiei în Ucraina. Înainte de a veni la Chișinău, președintele francez a fost în România iar ulterior a mers la Kiev, Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU/imagine simbol

Tragedie la Șoldănești: Un copilaș de 5 ani a ars de viu, după un incendiu într-un șopron în care se juca

Un copil de 5 ani din satul Răspopeni, raionul Șoldănești, a ars de viu în urma unui incendiu dintr-un șopron în care se juca. Cazul a avut loc astăzi, 10 martie. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:07.

Angajații IGSU au fost fost sesizați că un șopron cu suprafața de 4 m2, în care erau depozitate paie, dintr-o gospodărie din Răsponeni, a fost cuprins de flăcări.

Un echipaj de pompieri și salvatori a intervenit pentru stingerea incendiului.

Ajunși la fața locului, aceștia au depistat în interiorul șopronului corpul neînsuflețit al unui copil în vârstă de 5 ani.

Conform informațiilor preliminare, înainte de izbucnirea incendiului, în interiorul construcției au fost observați doi copii care se jucau. Unul dintre aceștia, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp din șopron, în timp ce copilul mai mic a rămas în interior”, a menționat IGSU.

Incendiul a fost lichidat de către populație, conform instituției.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de organele de resort.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: