Igor Țurcan

Energocom va acoperi necesarul de energie al Republicii Moldova în ianuarie cu producție locală și importuri din România

În luna ianuarie 2025, necesarul de consum de energie electrică al Republicii Moldova (malul drept al râului Nistru) va fi acoperit printr-o combinație de producție locală și importuri din România, conform unui anunț al companiei SA Energocom.

Centralele termice din Chișinău și Bălți vor genera peste 127.000 MWh, ceea ce reprezintă aproximativ 28% din consumul prognozat. De asemenea, energia regenerabilă, provenită atât de la instalațiile cu tarif fix stabilit de ANRE, cât și de pe piața liberă, va adăuga alte 46.000 MWh (circa 10%).

Totuși, producția din surse regenerabile, cum ar fi energia eoliană și solară, depinde de condițiile meteorologice și nu poate fi considerată o sursă constantă.

Cea mai mare parte a necesarului, 62%, va fi acoperită prin importuri din România. Din totalul importurilor:

  • 178.000 MWh (aproximativ 39%) vor fi achiziționați de pe bursa OPCOM;
  • 105.000 MWh (circa 23%) vor proveni din contracte bilaterale.

***

Precizăm că Gazprom a anunțat că oprește, de la 1 ianuarie 2025, livrările de gaze naturale destinate regiunii transnistrene la sfârșitul săptămânii trecute. Concernul rusesc invocă neachitarea unei pretinse datorii care, în urma efectuării unui audit internațional, nu a fost confirmată. În replică, prim-ministrul Dorin Recean a acuzat Kremlin că folosește energia drept „armă politică”, menționând că Guvernul Republicii Moldova analizează opțiunile legale, inclusiv recurgerea la arbitraj internațional pentru a proteja interesele naționale și a solicita despăgubiri.

Actualmente, Gazprom livrează zilnic 5,7 milioane de metri cubi gaz către regiunea transnistreană. Din aceste volume sunt asigurate necesitățile de consum ale locuitorilor din regiune și este produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Digi24

Eugen Tomac, desemnat prim-ministru al României. S-a născut în Ucraina și are cetățenia R. Moldova

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat prim-ministru pe Eugen Tomac, consilierul său onorific pentru relația cu românii de pretutindeni. Șeful statului a anunțat nominalizarea în cadrul unei conferințe de presă din 4 iunie, la Palatul Cotroceni.

Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul, din poziția de prim-ministru. (…) Am ales ca propunere de prim-ministru o persoană independentă de partidele din Parlament. Dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare dintre partidele din Parlament, pentru că e nevoie de consens de la multe partide, pe multe probleme. (…) E un act de responsabilitate din partea mea și aștept aceiași responsabilitate de la partidele politice”, a declarat Nicușor Dan.

La rândul său, Eugen Tomac s-a declarat „onorat” că i-a fost încredințată sarcina de a forma noul Executiv.

Înțeleg din plin contextul dificil prin care trecem, cunosc așteptările românilor și sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună. Viziunea mea este clară: România se află într-un moment care cere, înainte de orice, responsabilitate. Doar așa putem oferi României direcția clară de care avem nevoie. (…) În acest spirit, îmi asum cu bună credință această misiune de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă, care să muncească pentru cetățeni. (…) Voi prezenta României o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic”, a spus premierul desemnat.

În continuare, Eugen Tomac trebuie să negocieze cu fiecare formațiune politică din Parlament pentru a vedea dacă poate strânge o majoritate pentru învestirea cabinetului său de miniștri.

Conform Constituției României, prim-ministrul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a elabora un program de guvernare și lista de miniștri. De asemenea, „la cel mult 10 zile de la desemnare”, trebuie să aibă loc votul de încredere în Parlament.

Pentru instalarea Guvernului, este nevoie de votul a minim 233 de parlamentari.

Cine este Eugen Tomac

Eugen Tomac s-a născut pe 28 iunie 1981, în satul Babele, raionul Ismail, pe teritoriul actual al Ucrainei.

De-a lungul timpului, a ocupat mai multe funcții în administrația publică. A activat în Ministerul Afacerilor Externe și în Administrația Prezidențială, unde a fost responsabil de relația cu românii de pretutindeni și consilier al lui Traian Băsescu.

A fost ales deputat în Parlamentul României în 2012 și reales în 2016. Și-a exercitat mandatul până în iunie 2019, când a demisionat după alegerea sa în Parlamentul European.

Din 2019 este eurodeputat din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP). În actuala legislatură a Parlamentului European face parte din grupul Renew Europe.

Eugen Tomac este președintele PMP din 2022. Formațiunea a fost înființată în 2014 de fostul președinte Traian Băsescu.

În octombrie 2025, Nicușor Dan l-a numit pe Eugen Tomac consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni.

Eugen Tomac este un susținător al aderării Republicii Moldova la UE și al unirii Republicii Moldova cu România.

Acesta deține cetățenia României, Republicii Moldova și Ucrainei.

***

Amintim că România nu mai are Guvern cu puteri depline după ce, pe 5 mai, Ilie Bolojan și cabinetul său de miniștri au fost demiși printr-o moțiune de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). PSD a făcut parte din coaliția de guvernare condusă de Bolojan, însă în aprilie i-a retras sprijinul politic, invocând nemulțumiri față de măsurile de austeritate și politicile de reducere a deficitului bugetar. După ce Bolojan a refuzat să demisioneze, social-democrații și-au retras miniștrii din Executiv și, ulterior, au depus, împreună cu AUR, moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului.

În prezent, Cabinetul Bolojan exercită atribuții interimare până la învestirea unui nou executiv.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: