„Era un lider și oamenii înțelegeau: acum sau niciodată"
Interviu NM despre de ce Armenia a reușit, iar Moldova – nu
„Era un lider și oamenii înțelegeau: acum sau niciodată"
Interviu NM despre de ce Armenia a reușit, iar Moldova – nu
Alexandra Batanova
Reporter NM
Am făcut cunoștință cu Emma Grigorean într-o deplasare, imediat după ce în Armenia a avut loc revoluția. Presa din toată lumea a scris despre cele întâmplate în Armenia și Emma se mândrea cu țara sa. Peste trei săptămâni, timp pe care l-am petrecut împreună, studiind cum lucrează presa din Occident, fiecare dintre noi a revenit acasă. Ea se întorcea entuziasmată într-o Armenie nouă, eu mă întorceam într-o veche Moldovă, unde tocmai fusese anunțată victoria lui Andrei Năstase la alegerile primarului din Chișinău. Instanța încă nu anulase rezultatele alegerilor, iar oamenii nu ieșiseră în stradă.
Câteva săptămâni mai târziu, urmărind protestele, ascultând cuvântările liderilor opoziției despre cum oamenii din alte țări au ieșit în stradă și au reușit să obțină ceea ce doresc, am simțit o nevoie aproape fizică de a o întreba despre aceasta pe Emma Grigorean, care a fost martoră și participantă la protestele din Armenia. Întrebarea principală pe care voiam să i-o adresez: „De ce voi ați reușit, iar noi – nu?". La prima jumătate a întrebării, Emma a răspuns în acest interviu, la cea de-a doua, trebuie să răspundă fiecare dintre noi.
„Taximetristul a spus că oricum nimic nu se va schimba"
Emma Grigorean
De ce în Armenia a avut loc revoluția? Ce a provocat-o?
După destrămarea URSS, noi am trăit timp îndelungat într-o stare stranie. Peste tot – corupție, monopol. Eu cred că acesta a fost un pas chibzuit, făcut la momentul potrivit. Desigur, și opoziția, și Pashinyan s-au pregătit timp îndelungat de revoluție. Despre aceasta ei vorbesc deschis. Însă mai e și faptul că a crescut o nouă generație. Până la aceasta, desigur, noi am luptat, aveam multe întruniri, marșuri. De data aceasta însă totul a fost altfel: o altă generație, noi am crescut considerabil, ne cunoșteam drepturile și luptam pentru ele. Până la aceasta, era vechea generație, cu gândire sovietică, nu aveau loc schimbări serioase. De data aceasta, totul a fost altfel: nu că oamenii s-au schimbat, pur și simplu au venit alții noi.
De ce acest protest a fost susținut de atât de mulți oameni? A fost vreun eveniment care i-a scos pe oameni în stradă?
Și eu eram acolo, la fel, și toți prietenii mei. Până la aceasta, eu am mai fost la diferite mitinguri, acum 10 ani, când încă nu aveam nici 20 de ani. Pot spune cu exactitate că deși au fost oameni din multe categorii de vârstă, de data aceasta, au fost mult mai mulți tineri. Mai devreme, la proteste erau preponderent reprezentanți ai generației mai în vârstă. Iar de data aceasta, erau tinerii.
Să-ți povestesc o istorie. Eram în centrul orașului și am luat un taxi, ca să merg acasă. Era prima zi a acestei mișcări [a protestelor], treceam pe lângă Piața Republicii și am văzut aproximativ 40-50 de oameni care mergeau pe acolo. De fapt, anume ei au început această revoluție. Taximetristul a spus că oricum nimic nu se va schimba. Iată manifestarea acestui tip de gândire, despre care ți-am mai spus. Însă eu am văzut că de data aceasta se va întâmpla ceva, am simțit ceva. Oamenii rrau puțini, însă era clar că totul s-a început. Și oamenii au crezut. Când se întâmplă ceva și acest ceva este de amploare, așa cum, de exemplu, mergi să vezi campionatul mondial de forbal și știi că, împreună cu tine, el este vizionat de sute de mii de oameni, ai sentimentul complicității. Aici era același lucru: majoritatea a crezut și a decis să nu îi fie frică. Mai devreme, cei care voiau să schimbe ceva erau în minoritate, iar de data aceasta, oamenii au putut să creadă și toți cei care mai devreme nu credeau în posibilitatea schimbărilor, erau acolo.
„Noi am înțeles: dacă nu vom schimba ceva acum, nu vom mai schimba nimic niciodată"
Spuneai că ai participat la proteste, însă eu știu că mai ești și director de creație al medialab.am și acest proiect, la fel, a susținut protestele. Dar povestește-ne, cum anume s-a întâmplat?
Noi suntem o companie media care, indiferent de cei care se află în guvern, făceam ceea în ce credeam și nu ne era frică. În pofida amenințărilor și nu doar a acestora, ci și a atacurilor. Noi avem trei proiecte și unul dintre acestea este politic. Este vorba de comicsuri, acestea fiind foarte populare în Armenia. Noi suntem unicii din țara noastră care le fac. Aceasta este o modalitate de a răspândi informația despre subiectele pe care oamenii le înțeleg cu greu. Comicsurile fac informația mai accesibilă. Pot fi multe investigații, articole analitice, însă nu oricine le va citi până la capăt, le va înțelege esența și problema despre care scrieți. Însă atunci când prezentați problema în imagini, omul pur și simplu privește desenul, nu trebuie să piardă timpul și înțelege imediat ce se întâmplă. Consider că noi am influențat înțelegerea și perceperea oamenilor din Armenia, felul în care ei conștientizează diferite probleme sociale, inclusiv cea a corupției. Cred că proiectul nostru a demonstrat oamenilor că problema corupției nu este ceva abstract. Ea există nu doar în vârful puterii, oamenii se confruntă cu ea în fiecare zi, la diferite nivele. Și noi le-am explicat că ei nu trebuie să dea mită și să devină parte a sistemului de corupție.
Cum s-au schimbat lozincile și ideile în timpul protestelor din Armenia? Inițial, acesta a fost un protest împotriva corupției sau din din start a fost un protest pentru demiterea guvernului?
În primul rând, acest protest a fost cu revendicarea de a fi demis Serj Sargsean și chiar lozinca noastră a fost: „Serjik, pleacă!". Mai târziu, la această lozincă s-a adăugat cuvântul „Duhov", el însemnând ceva de genul „nu-ți fie frică, mergem înainte, fă asta". Îmi este greu acum să propun o traducere exactă. Această lozincă a fost imprimată pe chipiuri, tricouri, oamenii le poartă și acum. Anume acest cuvânt a devenit simbol al revoluției. Doar știi: noi am avut o formă prezidențială de guvernare, apoi ei au decis s-o înlocuiască cu cea parlamentară. Serj Sargsean a declarat oficial că nu va pretinde la funcția de prim-ministru, acest lucru este înregistrat, există un spot video, a fost demult, cu mult înainte de toate schimbările. Mai târziu însă el a devenit candidat la funcția de prim-ministru. Desigur, el avea susținerea majorității parlamentare și a devenit premier. Și acest lucru a devenit cel de-al doilea motiv. Oamenii au devenit foarte răi din această cauză. Noi pur și simplu am înțeles: dacă nu vom schimba ceva acum, nu vom mai schimba nimic niciodată. Poate că oamenii ar fi cedat dacă nimic nu s-ar fi schimbat și toate ar fi mers pe dos. Ei deja controlau totul.
Pe chipiul lui Pashinyan este imprimată lozinca „Duhov" Foto: Gleb Garanich/Reuters
Pe chipiul lui Pashinyan este imprimată lozinca „Duhov" Foto: Gleb Garanich/Reuters
Însă cum totuși ați reușit în condițiile în care toate erau controlate de politicienii și oamenii împotriva cărora protestați? Cum ați obținut toate acestea, stând în Piață?
Ei, știi, noi nu doar stăteam în Piață. În ziua în care Nikol [Pashinyan] nu a fost numit în funcția de prim-ministru – acest lucru s-a întâmplat la 1 mai, toți oamenii așteptau că el totuși va fi numit... Poate că guvernarea a decis că ea mai are o șansă, nu știu. Însă deja la 2 mai, noi am blocat, literalmente, întreaga țară. Copiii erau în stradă, cu jucării, toate străzile din țară erau blocate, chiar și aeroportul era blocat. Ei pur și simplu nu se puteau deplasa. Nikol ne spunea ce să facem și toți oamenii îl urmau. Era un lider, oamenii credeau în el și înțelegeau, în realitate, că sau acum, sau niciodată.
* Cei care nu au putut participa la proteste, la ora 23.15, se ițeau la geamuri și băteau în veselă. În Armenia, acest fenomen a fost numit „Ultimul sunet al lui Serjik"
„Mulți ani, ceea ce ar fi trebuit să fie normă, nu a fost"
Când am făcut cunoștință, în deplasare, ambele eram departe de casă. M-a mirat cât de entuziasmată erai de ceea ce se întâmpla în țara ta. Ai revenit. Simți că viața ta, a familiei tale și a locuitorilor țării s-a împărțit în „până la" și „după"?
Când intru să citesc știri, imaginea zilei este alta. Timp de mulți ani, ceea ce ar fi trebuit să fie normă, nu a fost. Și acum, când autoritățile lucrează, se duce o luptă contra corupției, îi prind pe unii sau pe alții, când infracțiunile au început să fie pedepsite și tu vezi toate acestea, înțelegi, ce anume s-a schimbat. Eu înțeleg că urmează încă să schimbăm multe, însă partea cea mai complicată a rămas deja în urmă. Acum, situația este fragilă, mai este mult de lucru. Țara care, timp de atâția ani, nu a fost administrată în mod corespunzător, nu poate să se transforme într-o singură zi. Unul dintre riscuri constă în faptul că oamenii cred că totul trebuie să se schimbe foarte repede. Însă sper că fiecare va deveni parte a acestor transformări și va înțelege că schimbările nu vin ușor și noi trebuie să lucrăm împreună.
Te-ai gândit mai devreme despre plecarea din Armenia și te gândești la aceasta acum?
Niciodată nu m-am gândit să plec din țară din cauza situației politice sau a ceva asemănător. Eu am crezut întotdeauna că viața și totul din jur pot fi schimbate. Chiar dacă m-am gândit cândva la aceasta, nu se referea la politică. Și nici acum nu vreau să plec de aici, eu într-adevăr vreau să fiu parte a țării și să contribui la ceea ce se întâmplă. Știu că mulți își doresc deja să se întoarcă. Fratele soțului meu s-a mutat, iarna, în Polonia, dar venea la mitinguri și mulți veneau așa, toți credeau.
De ce oamenii plecau din Armenia?
Din cauza situației sociale și în căutarea anumitor posibilități. Pentru că mai devreme, dacă aveai o afacere – mijlocie sau mare – trebuia să aștepți ca fratele lui Serj Sargsean [Sashik Sargsean] îți va veni în ospeție. Este doar o parte a unui întreg, însă anume așa ei controlau multe. Acum, oamenii sunt gata să revină acasă, pentru ca, să spunem, să construiască țara după 27 de ani de independență. Noi avem un guvern în care credem, însă întotdeauna vom cere de la el dări de seamă, pentru că puterea este un lucru viclean. La fel ca în filmul „Dosarul secret" despre documentele de la Pentagon. Noi, jurnaliștii, putem colabora cu guvernul, dar nu putem lucra pentru guvern. Trebuie să ținem mâna pe puls. Dar știi, s-a produs o schimbare mare. Până la revoluție, mulți nici măcar nu se interesau de ceea ce se întâmplă în guvern, la conducere. Însă în acea zi, când pentru prima dată trebuia să fie numit în funcție Nikol, fiecare om urmărea transmiterea alegerilor, vizionau opt ore și jumătate. Ei o urmăreau în Piață, în oficii, în casele proprii. Acum, majoritatea oamenilor se interesează de ceea ce se întâmplă și acest lucru este important, pentru că dacă tu nu ești la curent cu ceea ce se întâmplă, cum poți aștepta și cere ceva? Dacă îți cunoști drepturile și știi ce face un funcționar sau altul, poți deja să ceri de la el. Oamenii au înțeles că ei trebuie să întrebe, ei se interesează, iar până la aceasta, pur și simplu ziceau: „ei, nimic nu se va schimba, îmi iau mita pentru alegeri și voi trăi". Nu toți erau așa, dar erau mulți.
„Speranța este foarte importantă, ea schimbă totul"
Foto: Reuters
Cum s-a întâmplat că poporul a reușit să se unească în jurul unui lider?
Este important că Pashinyan a fost întotdeauna alături de oameni și mereu „pe fir", toți puteau să comunice cu el, ei simțeau că el este de-al lor. El trăia într-un apartament obișnuit, nu ca ceilalți deputați, avea un automobil procurat în leasing și nu ceva foarte scump. Acționa cinstit, ca parte a națiunii și nu ca un lider autoproclamat. Inițial, el nici nu vorbea despre faptul că vrea să fie prim-ministru. Eu înțelegeam că acesta este următorul pas, însă oamenii simțeau că anume ei l-au ales lider al lor.
El s-a pregătit de aceasta timp de aproape un an. S-a pregătit chiar și fizic: a slăbit cu vreo 20 kg, pentru că știa că va avea mult de mers și a lucrat foarte serios pentru imaginea sa, pentru dicția sa, stăpânirea de sine. Vorbea mereu despre aceasta. Pur și simplu toate au coincis. Acesta a fost cel mai potrivit timp pentru a începe mișcarea. A fost o nouă abordare a transformărilor. Toate se întâmplau diferit de ceea ce era mai devreme, cu opoziția precedentă, vechii lideri, vechile căi și reguli de joc. La aceste proteste participau tinerii. Noi le organizam pe toate online, eram foarte flexibili, ei nu puteau pur și simplu să ne blocheze, deși au încercat. Pashinyan a spus că revoluția trebuie să fie pașnică și nu trebuie să se verse nicio picătură de sânge. Și protestatarii nu au atins pe nimeni. Ei doar întindeau mâna și-i îndemnau pe polițiști să li se alăture. Când blocam străzile, polițiștii demolau și devastau mașinile, aceste acțiuni fiind filmate. Apropo, după aceasta, mecanicii auto declarau că vor repara gratis toate mașinile, ei spuneau „fie ca tot [răul] care va fi, să fie pentru fier".
Și la noi, în Moldova, au loc acum proteste antiguvernamentale. Se pare însă că oamenii aproape că nu mai speră la schimbări.
Toate acestea trebuie schimbate. Speranța este foarte importantă, ea schimbă totul. Știi, când totul abia s-a început, eu am întâlnit-o pe vecina mea. Ea a spus: „O, se întâmplă asemenea lucruri, nu ți-i frică?". Iar eu am răspuns: „Îmi este frică de faptul că copiii mei vor crește într-o țară ca aceasta". Atunci încă nu era revoluție. Am spus că eu sunt parte a schimbărilor care vin și nu-mi este teamă deloc. Și peste un timp oarecare, am observat că poziția vecinei mele s-a schimbat: ea a început să posteze în rețelele sociale ceva ce ține de proteste, deși mai devreme se temea să facă chiar și așa ceva. La fel, se temeau mulți alții. Angajații ministerelor nu puteau să posteze ceva antiguvernamental, acest lucru fiind periculos pentru ei, însă mai târziu, și ei au început să facă la fel.
Text: Alexandra Batanova Prezentare: Tatiana Bulgac