PCCOCS

Escrocherie cu tractoare și mașini de circa 6 mln lei. Trei persoane, bănuite că ar fi înșelat 32 de oameni, ajung pe banca acuzaților

Trei persoane au fost trimise în judecată pentru o escrocherie cu tractoare și mașini, iar prejudiciul se apropie de 6 milioane de lei. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat luni, 14 septembrie, că învinuiții ar fi pus în vânzare pe platforma „999” mijloace de transport care, în realitate, nu existau, iar clienții erau convinși să achite în avans sume de mii sau zeci de mii de euro.

Potrivit procurorilor, compania implicată era înregistrată ca întreprindere individuală și avea cont bancar, pentru a crea aparența unei activități legale. În același timp, în sediul firmei era afișată o autorizație falsă care ar fi permis comercializarea mijloacelor de transport.

Pentru a câștiga încrederea clienților, aceștia erau invitați la sediul companiei înainte de achitarea banilor. Ulterior, victimele transferau în conturile firmei sume cuprinse între 5 000 și 20 000 de euro, inclusiv bani împrumutați de la bănci. Procurorii susțin că banii erau apoi retrași de învinuiți și utilizați pentru „cheltuieli gospodărești”.

În cadrul investigației au fost identificate până acum 32 de victime. Cea mai recentă este un bărbat care ar fi achitat un avans de peste 80 000 de lei pentru un tractor Kubota, care nu i-a mai fost livrat.

Potrivit PCCOCS, schema ar fi funcționat în perioada 2025-2026. Compania își desfășura activitatea timp de aproximativ o lună într-o anumită locație, după care își schimba sediul și datele de contact. În acest fel, clienții înșelați nu mai puteau lua legătura cu reprezentanții companiei și se adresau autorităților.

Cei trei învinuiți, cu vârste de 26, 37 și 49 de ani, se află în continuare în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Dosarul a fost trimis în judecată, iar urmărirea penală continuă în privința altor presupuşi membri ai grupului criminal organizat.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă între 4 și 8 ani de închisoare și amenzi de până la 450 000 de lei fiecare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nu vorbesc nici româna, nici moldoveneasca”. Deputatul Grigore Uzun renunță la planul de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei

Grigore Uzun, deputat din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), pe care liderul formațiunii, Igor Dodon, îl anunțase anterior drept candidatul partidului la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, a anunțat că nu va concura în cursa electorală. El a motivat decizia prin faptul că nu cunoaște limba română, pe care politicianul a numit-o „moldovenească”, și că, în aceste condiții, nu îndeplinește una dintre cerințele obligatorii pentru înregistrarea candidaturii, introdusă prin recentele modificări ale Codului electoral. Declarațiile au fost făcute luni, 21 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu Igor Dodon.

Eu nu vorbesc, în primul rând moldoveneasca, nu româna. Consider că limba este moldovenească – a fost, este și va fi. Dar nu o cunosc, la fel ca majoritatea cetățenilor autonomiei găgăuze. (…) Nu vreau să pun în dificultate cel mai mare partid de opoziție din țară – Partidul Socialiștilor – și am luat decizia să nu-mi înaintez candidatura la viitoarele alegeri pentru funcția de bașcan”, a declarat Grigore Uzun.

Deputatul a menționat că va studia „limba moldovenească”, iar la actualul scrutin se va ocupa de pregătirea candidaților PSRM pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

La rândul său, liderul PSRM, Igor Dodon, a precizat că, în următoarele zile, vor avea loc consultări cu potențiali candidați la funcția de bașcan, iar ulterior se va decide cine va reprezenta formațiunea politică. Politicianul a refuzat să dezvăluie numele potențialilor candidați, dar a subliniat că sunt „cel puțin 2-3”.

Amintim că, până acum, și-a anunțat intenția de a candida la funcția de bașcan ex-deputatul APG Petru Uzun, fostul deputat socialist Fiodor Găgăuz și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, în prezent deputat „Alternativa”, care a beneficiat de sprijinul PSRM la alegerile prezidențiale din 2024.

Grigore Uzun a reprezentat PSRM la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei din 2023, reușind să ajungă în turul II, unde a fost învins de Evghenia Guțul.

Depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de guvernator al autonomiei a început luni, 21 septembrie, iar campania electorală va demara pe 16 octombrie. Alegerile propriu-zise vor avea loc pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Scrutinele vor fi organizate conform noilor prevederi ale Codului Electoral al Republicii Moldova, adoptate de Parlament în luna august, după o dispută îndelungată cu Comratul privind modul de desfășurare a procesului electoral în autonomie. Potrivit noilor reguli, pentru a candida la funcția de guvernator al Găgăuziei, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe criterii: să dețină cetățenia Republicii Moldova și drept de vot, să fi împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 35 de ani, să fi domiciliat sau să domicilieze pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia timp de cel puțin 10 ani, să cunoască limbile găgăuză și română și să nu se afle sub incidența restricțiilor privind exercitarea drepturilor electorale.

***

Faptul că limba de stat în Republica Moldova este română se menționează încă în Declarația de Independență a țării, adoptată în anul 1991. În martie 2023, Parlamentul a adoptat un proiect de lege prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă” au fost înlocuite cu „limba română” în Constituție și legislație.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: