agora.md

Escrocheriile cu numere false la telefon: operatorii din Moldova vor folosi un nou sistem pentru a le combate

În Republica Moldova va fi aplicat un nou mecanism pentru a preveni falsificarea numerelor de telefon afișate la apeluri. Operatorii de telefonie mobilă vor utiliza Number Verification API. Anunțul a fost făcut pe 7 august de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații (ARCOM), care a precizat că operatorii de telefonie mobilă deja aplică o soluție tehnică provizorie.

Potrivit Agenției, mecanismul a fost adoptat pe 6 august pentru a combate CLI spoofing – o practică frauduloasă prin care numărul de telefon afișat persoanei apelate este falsificat, astfel încât un apel venit de la un număr străin să pară că provine de la un număr din R. Moldova, adesea al unei instituții de stat, bănci, etc. „Această tehnică este frecvent cooptată la realizarea escrocheriilor de inginerie socială, prin care persoanele sunt induse în eroare și determinate să transmită date personale, financiare sau chiar sume de bani”, a adăugat Agenția.

Mecanismul tehnic va fi implementat de „Moldtelecom”, „Orange Moldova” și „Moldcell”. „ARCOM a stabilit etapele de implementare de către operatorii mobili pentru dezvoltarea și punerea în funcțiune a unui sistem interoperator de verificare, aplicabil tuturor apelurilor primite din afara Republicii Moldova care afișează un număr de telefon din Planul Național de Numerotație al Republicii Moldova”, a adăugat Agenția.

Potrivit Agenției, operatorii mobili aplică deja o soluție tehnică provizorie, prin care sunt rerutate apelurile din străinătate către operatorul căruia îi aparține numărul apelantului. Instituția a precizat că măsura a contribuit la blocarea unui număr mare de apeluri frauduloase și va fi funcțională „până la implementarea integrală a noului mecanism bazat pe Number Verification API”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: