Telegram/Партия "RENAŞTERE - ВОЗРОЖДЕНИЕ"

„Este inadmisibil să susțină candidații PAS”. Renaștere, afiliat lui Șor, exclude din partid un consilier din Telenești

Partidul politic „Renaștere”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, a anunțat că exclude din rândurile formațiunii un consilier din raionul Telenești. Partidul susține că persoana a susținut „candidații PAS și a votat pentru președintele și vicepreședintele raionului Telenești, reprezentând PAS”. Partidul, afiliat lui Șor, numește „inadmisibilă” situația. 

Pe 6 decembrie, „Renaștere” a anunțat că șefia partidului a decis să excludă din rândurile formațiunii un consilier din raionul Telenești.

„Alexandru Isac a ignorat poziția conducerii partidului potrivit căreia este inadmisibil să susțină candidații PAS și a votat pentru președintele și vicepreședintele raionului Telenești, reprezentând PAS. Partidul „Renaștere” reafirmă că nu intenționează să intre în coaliții cu reprezentanții regimului antipopular din țară, instalat de Maia Sandu și acoliții săi”, se arată într-o declarație a partidului.

Telegram/Партия „RENAŞTERE – ВОЗРОЖДЕНИЕ”

Pe 1 decembrie curent, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) anunțau că în raionul Telenești „a fost aleasă conducerea Consiliului raional, în rezultatul constituirii Alianței „Telenești pentru o Moldovă Europeană””. Formațiunea menționa că „președinte al Consiliul raional în unanimitate a fost ales Tulgara Iurie”, iar vicepreședinți: Ion Tulbure și Alexei Vrajitoru.

„Telenești, ca niciodată, are nevoie de schimbări radicale. (…) Felicitării întregii Echipe PAS Telenești!!! (…) Rezultatele obținute sunt rodul muncii depuse de Guvernarea PAS la nivel de țară!!!”, comunicau reprezentanții PAS pe rețelele de socializare.

***

Partidul „Renaștere – Возрождение” a fost creat în toamna anului 2012. Atunci mișcarea politică și-a declarat oficial cursul ca fiind unul pro-Rusia. Formațiunea a devenit o perioadă „inactivă”, după decesul liderului acestuia, fostul deputat Vadim Mișin. Mișcarea a revenit, însă, în opinia publică, în special, odată cu organizarea de către politicianul fugar, Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a protestelor anti-guvernamentale. De la începutul anului, mai mulți deputați, dar și membri din teritoriu ai Partidului Socialiștilor din Moldova au părăsit formațiunea în favoarea „Renașterii”. Între ei se numără Vasile Bolea, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Alexandr Suhodolskii. Ulterior, Irina Lozovan și colegul său de partid, Alexandr Nesterovschi, au fost lipsiți de imunitate parlamentară, iar ulterior reținuți pe 21 septembrie, fiind învinuiți de finanțare ilegală din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: