Facebook/dodon.igor

„Este un moment decisiv în traiectoria acestei formațiuni politice”. Reacții la eventuala „nuntă” dintre PDM și PSRM

Anunțul Partidului Socialiștilor de a chema Partidul Democrat la discuții privind formarea unei coaliții de guvernare a stârnit mai multe reacții pe rețele de socializare. Între timp, PDM a convocat ședința Consiliului politic al formațiunii, însă nu se știe dacă va fi făcut un anunț oficial privind oferta de la PSRM.

Astfel, deputatul Andrian Candu a scris că de decizia luată de Consiliul național politic al Partidului Democrat depinde direcția de mers a Republicii Moldova

„Vreau să cred că rațiunea majorității va prevala interesele obscure ale unui grup de interese pro-Dodon și, în ultim ceas, verticalitatea și dragostea față de patrie îi va determina pe foștii colegi să opună rezistență planului de anexare a Partidului Democrat Partidului Socialiștilor și președintelui Igor Dodon”, a scris Candu.

De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a venit cu un mesaj pe Facebook.

„Este un moment decisiv în traiectoria acestei formațiuni politice, care alege între reformă și curățare internă, pe de o parte, și anexare de către Partidul Socialiștilor, pe de altă parte”, a anunțat PAS. Fracțiune a mai scris că „pe umerii membrilor Consiliului politic al partidului stă o responsabilitate enormă în fața propriilor alegători, care în majoritatea lor sunt pro-europeni”.

Fostul deputat Grigore Petrenco a scris pe rețele de socializare că „tot anul, cuplul și-a ascuns relațiile, dar sentimentele și atracția reciprocă au luat supremația”.

„Democrații și socialiștii au decis să își legalizeze relațiile”, a scris activistul Pavel Grigorciuc. Mai mult, acesta a mai spus că „cele două formațiuni nu au dreptul moral de a se mai afla la guvernare”.

„Alianța PSRM-PDM mimează acum niște procese politice. Probabil că și PDM va veni în curând cu un comunicat de presă, care va conține același mesaj, aceleași teze, fiind cel mai probabil scris în același centru de comandă, poate și de același expert”, a declarat deputatul Sergiu Sîrbu.

Menționăm că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a cheamat Partidul Democrat la discuții, în vederea creării unei coaliții de guvernare. Un comunicat în acest sens a fost publicat miercuri, 4 martie, după ședința Consiliului Republican al formațiunii.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: