Profimedia Images

Europa, afectată de un nou val de căldură extremă: incendii în Franța, Spania și Portugalia

O parte din vestul Europei a continuat să lupte în acest weekend contra incendiilor forestiere devastatoare, o consecinţă a unui val de căldură care, potrivit meteorologilor, ar putea doborî mai multe recorduri de temperatură la începutul săptămânii viitoare. 

În sud-vestul Franţei, potrivit Digi24.ro, mobilizarea pompierilor a continuat pentru aducerea sub control a incendiilor. În Gironde, aproape 10 mii de hectare de pădure au fost mistuite de flăcări începând de marţi, în contextul unei canicule generalizate în cursul căreia temperaturile ar ajung la 40 de grade Celsius, potrivit Météo-France.

În bazinul turistic Arcachon, la malul Oceanului Atlantic, eforturile pompierilor au făcut posibilă încetinirea extinderii incendiului.

Spre interiorul ţării, incendiul continuă să se extindă în două regiuni mici, cu „peste 7.000 de hectare” mistuite de flăcări, potrivit autorităţilor.

În total, aceste incendii, pentru care au fost mobilizaţi peste o mie de pompieri, au condus începând de marţi la evacuarea a peste 14.000 de persoane.

Portugalia cunoaşte o relativă acalmie, un singur incendiu major fiind încă activ, sâmbătă, în nordul ţării.

Cu o zi înainte, un avion pentru stingerea incendiilor mobilizat în lupta cu un incendiu de pădure în regiunea Guarda (nord) s-a prăbuşit, iar pilotul a decedat.

Potrivit unui raport al Protecţiei Civile portugheze, incendiile din ultima săptămână au provocat doi morţi şi aproximativ 60 de răniţi. Potrivit estimărilor instituţiei, aceste incendii au mistuit între 12.000 şi 15.000 de hectare de pădure şi tufăriş de la debutul caniculei.

În Spania, zeci de incendii continuă să facă ravagii din nordul până în sudul ţării.

În extremitatea sudică, în Andaluzia, un incendiu izbucnit în apropiere de Malaga a condus la evacuarea preventivă a peste 3.000 de persoane, potrivit serviciilor de urgenţă andaluze.

Agenţia de Meteorologie din Spania a menţinut sâmbătă în întreaga ţară diferite niveluri de alertă de temperaturi ridicate, cu valori de peste 40 de grade Celsius în multe zone şi local de până la 44 de grade Celsius. Peste 1.000 de persoane au murit în Spania în ultimele două luni din cauza caniculei.

Mai la nord în Europa, în Marea Britanie, agenţia naţională de meteorologie a emis prima alertă „roşie” pentru căldură extremă, avertizând asupra unui „risc la adresa vieţii”. Met Office a anunţat că în sudul Angliei temperaturile ar putea depăşi luni sau marţi 40 de grade Celsius.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 17:53: Potrivit Poliției, preliminar, ]n urma incidentului nu au fost raportate victime. Oamenii legii se află la fața locului, examinează zona și stabilesc circumstanțele incidentului.

Cetățenii sunt îndemnați să evite zona, să nu se apropie și să nu atingă fragmentele depistate. Orice obiect suspect trebuie semnalat imediat la 112.

Poliția Republicii Moldova

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: