seebucharest.ro

Evadare ca-n filme dintr-un spital din București. Un deținut a fugit fiind deghizat în medic

Polițiștii din București sunt în alertă, după ce un deținut condamnat la 23 de ani de detenție a fugit dintr-un spital de urgență unde era adus din penitenciar, pentru tratament medical. Deținutul, îmbrăcat într-un halat alb în momentul evadării, este căutat acum de oamenii legii. 

Presa din România cu referire la reprezentanții Penitenciarului Rahova scrie că bărbatul de 32 de ani, condamnat la 23 de ani și 10 luni pentru tâlhărie calificată, a reușit să evadeze după ce fusese internat în Spitalul „Bagdasar Arseni” din București, pentru efectuarea unor investigații medicale.

„Marți, în jurul orei 07:17, deținutul DINCĂ ADRIAN CONSTANTIN în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (234 NCP), clasat în regim maximă siguranță, a părăsit Spitalul “Bagdasar Arseni”din București, unde se afla internat pentru investigații medicale”, au declarat reprezentanții Penitenciarului Rahova.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice de căutare a fugarului. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanțele procedurii evenimentului.

La momentul evadării, deținutul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare bleumarin, tricou bleumarin, halat alb și mască chirurgicală și purta adidași de culoare neagră cu talpă albă.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Chișinăul decide pentru găgăuzi/TVA în Transnistria – începutul/Partidul lui Cavcaliuc, în judecată

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri: vom continua să susținem școlile cu predare în română din Transnistria
— CEC a decis: alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, pe 15 noiembrie
— Doi candidați la funcția de director general al TRM, admiși la interviu
— Impozite unice pe ambele maluri ale Nistrului: dispar facilitățile fiscale
— „Pace” va contesta în instanță excluderea din alegerile din Găgăuzia
— Viitori medici: 1.383 de studenți, la început de drum în profesie
— Noul tarif a intrat în vigoare: gazul, mai scump din 1 septembrie
— Circa 11.000 de tone de motorină și peste 3.000 de tone de benzină, importate în Moldova
— Eugen Doga, cu 6 degete la o mână, pe bannerele Primăriei Chișinău
— Amenzi de peste un milion de lei pentru spălătoriile auto
— Tragedia de la Măgdăcești: bărbatul avea interdicție de a se apropia de soție
— Doi candidați la funcția de director general al TRM, admiși la interviu
— Circa 8.000 de elevi din Chișinău vor primi câte 700 de lei la începutul anului școlar
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: