TVR Moldova

Ex-angajat al Inspectoratului de Supraveghere Tehnică, prins de ANI cu avere nejustificată: autoritatea cere confiscarea a 9,3 mln lei

Ion Popa, fost inspector principal în cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, a fost depistat cu avere nejustificată de peste 9,3 milioane de lei. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în acest sens marți, 7 aprilie. Instituția i-a aplicat lui Popa o interdicție de a ocupa funcții publice și de demnitate publică pentru 3 ani și a cerut în instanță confiscarea sumei.

Potrivit documentului, Autoritatea Națională de Integritate a fost sesizată în octombrie 2024 că Ion Popa ar fi încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale în perioda în care era angajat al INST. În sesizare se menționează că fostul inspector principal al INST a indicat în declarația de avere și interese personale pentru 2020 că a cumpărat un automobil de 857 171 de lei și un imobil în valoare de 476 888 de lei – cheltuieli care depășesc veniturile acumulate în aceeași perioadă.

ANI a inițiat un control, în urma căruia a fost confirmată încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Instituția a constatat că, în perioada 2018-2024, Popa și soția sa au acumulat o avere nejustificată în valoare de 9 358 795 de lei.

Astfel, ANI a transmis informațiile în instanța de judecată pentru examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.

De asemenea, Ion Popa a fost decăzut din dreptul de a deține funcții publice și de demnitate publică pentru 3 ani.

Actul de constatare al ANI poate fi contestat la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile.

ac39 by Ana-Maria

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova 1/foto simbol

Partidele lui Costiuc, Dodon, Ceban ies luni la protest în fața ANRE: „Vom cere explicații”

Pentru luni, 28 septembrie, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), este programat un protest. Mai mulți politicieni din opoziție au anunțat că vor participa la manifestație. Protestul a fost anunțat în contextul deciziei pe care urmează să o ia ANRE privind aprobarea unor noi tarife pentru gazele naturale și energia termică.

La manifestația din fața ANRE și-au anunțat prezența primarul municipiului Chișinău și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, alături de colegii săi de partid, precum și reprezentanții partidului „Democrația Acasă”, condus de deputatul Vasile Costiuc, ai Partidului Socialiștilor, condus de deputatul Igor Dodon, și ai Partidului Social Democrat European (PSDE), condus de Vasile Bumacov.

Partidul „Democrația Acasă”, care a spus că organizează protestul, a chemat doritorii în fața ANRE „pentru a cere explicații clare privind justificarea economică a acestei scumpiri”. De cealaltă parte, Igor Dodon a spus că „Partidul Socialiștilor va susține orice protest legal împotriva acestei guvernări și va participa la toate acțiunile organizate în perioada următoare”. PSDE a menționat că „orice majorare a tarifelor trebuie să fie fundamentată pe date clare, verificabile și prezentate public”, iar „consumatorii au dreptul să știe de ce cresc tarifele”. La rândul său, Ion Ceban a spus că va fi prezent „în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc”.

Menționăm că, pe 28 septembrie, începând cu ora 10:00, ANRE urmează să aprobe noi tarife pentru gazele naturale și energia termică, după ce furnizorii au solicitat majorarea acestora. În cazul solicitării Energocom de majorare a tarifului la gaz, ANRE propune o creștere de 5,84 lei/m³ față de tariful actual. În cazul solicitării Termoelectrica de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.257 de lei/Gcal față de tariful actual. În cazul solicitării „CET-Nord” de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.173 de lei/Gcal.

Compania Energocom și-a motivat solicitarea prin faptul că s-au modificat costurile de procurare a gazelor naturale. „De la ultima cerere de ajustare a prețurilor, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a înregistrat o creștere de 42,15%. (…) În aceste condiții, compania înregistrează devieri tarifare negative”, a comunicat Energocom. Menționăm că ultima majorare a tarifului la gazele naturale a avut loc pe 21 august, tot pe fundalul unui protest organizat în fața sediului instituției. Noul tarif a intrat în vigoare pe 1 septembrie curent.

Ultima dată, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de „Termoelectrica” a fost modificat în februarie 2026, când a fost redus cu 490 de lei/Gcal față de tariful anterior. Tot atunci, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către „CET-Nord” a fost majorat cu 75 de lei/Gcal față de tariful în vigoare la acel moment.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: