Consiliul raional Anenii Noi
Facebook/Consiliul raional Anenii Noi

Ex-vicepreședinta raionului Anenii Noi riscă să rămână fără 166 de mii de lei. Ce a constatat ANI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele fostei vicepreședinte a raionului Anenii Noi, Svetlana Zatic. Potrivit Autorității, a fost identificată o diferență substanțială în mărime de peste 166 de mii de lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile suportate împreună cu soțul.

Zatic a obținut mandatul de vicepreședinte al raionului în anul 2019 și a depus tardiv declarația de avere și interese personale la angajare, comunică ANI.

Anterior, aceasta a deținut calitatea de consilier raional în Consiliul raional Anenii Noi, iar după ridicarea acestui mandat, subiectul nu și-a declarat averea nici la plecarea din funcția de consilier. În contextul acestor nereguli, inspectorul de integritate a demarat procedura de control a averii.

Perioada de verificare a averii s-a extins pentru anii 2012-2019, fiind verificate toate veniturile și cheltuielile, inclusiv ale soțului.

Astfel, în rezultatul calculelor efectuate, inspectorul de integritate a constatat că familia vicepreședintei raionului Anenii Noi a înregistrat următoarele diferențe între venituri, avere și cheltuieli, care au fost generate pentru anul 2019  –  suma de peste 74 de mii de lei pentru alimentarea unui cont bancar, achitarea parțială a costului unui automobil de model Toyota, în sumă de aproximativ 91 de mii de lei și 900 de lei au fost direcționați pentru cheltuieli de consum.  

Prin urmare, a fost identificată diferența substanțială în mărime de peste 166 de mii de lei.

Svetlana Zatic a motivat că o parte din suma observată de inspectorul de integritate, era deținută sub formă de cash la domiciliu, iar alte surse financiare au fost obținute din vânzarea unui alt automobil, pensie și dintr-un împrumut bănesc de la o persoană fizică. Inspectorul de integritate a acceptat parțial argumentele subiectului din cauza lipsei unui probatoriu.

Totodată, în declarațiile de avere depuse pe Portalul public, subiectul nu a indicat un teren pentru construcții, situat în orașul Anenii Noi, care a fost dobândit în 2007 și un alt teren pentru construcții din Hîrbovățul Nou, raionul Anenii Noi, pe care l-ar fi dobândit în anul 2006.

Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată în vederea confiscării acestei averi nejustificate în folosul statului. Totodată, fosta vicepreședinte de raion riscă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani, dacă actul de constatare va rămâne definitiv în instanța de judecată.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Moldova extrădează, în premieră, o persoană în India: este acuzată inclusiv de omor

Un indian, reținut în februarie la frontiera Republicii Moldova, va fi extrădat în India. Acesta era urmărit internațional de autoritățile indiene și acuzat inclusiv de omor. Despre aceasta a comunicat, pe 10 septembrie, Procuratura Generală a Republicii Moldova, care a anunțat că aceasta va fi prima procedură de extrădare realizată între țara noastră și India.

Conform Procuraturii Generale, străinul era urmărit internațional de autoritățile indiene în cadrul a trei cauze penale aflate pe rol, fiind acuzat de comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, inclusiv omor, tentativă de omor, utilizarea ilegală a armelor de foc și trafic de droguri.

Acesta a fost reținut pe 24 februarie 2026, la punctul de trecere a frontierei de stat, în baza unei notificări Interpol.

Pe 16 iulie a devenit definitivă hotărârea instanței de judecată privind admiterea demersului Ministerului Justiției de extrădare a cetățeanului indian. Astfel, instanța a dispus predarea persoanei, „procedură care se va realiza în curând”.

Conform Procuraturii Generale, aceasta va fi prima procedură de extrădare realizată între Republica Moldova și India.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: