„Execuția” Maiei Sandu și „vânzarea” copiilor ucraineni: rețele rusești au lansat o campanie de dezinformare împotriva președintei

În ultima perioadă, din Federația Rusă au fost intensificate campaniile de dezinformare îndreptate împotriva președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceste acțiuni implică rețeaua rusească „Matrioșka” și un site creat de fondatorul grupării Wagner, Evgheni Prigojin. Potrivit The Insider, care citează un cercetător al „fabricilor de troli” rusești de pe Twitter și fondatorul contului „Blokirovșcik Botov” (antibot4navalny), campania este comparabilă ca amploare cu operațiunile de dezinformare desfășurate înainte de alegerile parlamentare din Germania, în 2025.

Conform sursei, boții rețelei „Matrioșka” au început, din 16 aprilie, să distribuie în mediul online imagini false cu graffiti care o portretizează pe Maia Sandu în ipostaze de „execuție”. Potrivit autorilor acestor falsuri, președinta urma să fie „executată” la 1 iunie.

De asemenea, pe site-ul asociat cu Prigojin a fost publicată o „anchetă” falsă în care se afirma că Maia Sandu, împreună cu soția președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar fi organizat vânzarea copiilor refugiaților ucraineni în Occident către „rețele pedofile și pentru sclavie sexuală”.

Cercetătorul care administrează contul „antibot4navalny”, specializat în monitorizarea „fabricilor de troli” rusești, afirmă că această campanie împotriva Maiei Sandu este una dintre cele mai ample desfășurate de rețelele ruse de influență online, comparabilă cu operațiunea din Germania în care, potrivit investigației CORRECTIV, au fost implicate peste o sută de site-uri pseudo-jurnalistice. În spatele acelei campanii se afla grupul Storm-1516, asociat cu „Agenția de Cercetare pe Internet” a lui Prigojin, cu serviciul de informații militare GRU și cu fostul polițist american John Mark Dougan – care, potrivit The Washington Post, s-a refugiat în Rusia, unde a primit azil.

***

Anterior, autoritățile de la Chișinău au anunțat că Federația Rusă a cheltuit aproximativ 200 de milioane de euro, echivalentul a circa 1% din PIB-ul Republicii Moldova, pentru propagandă și dezinformare direcționate către populația moldoveană.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a explicat că două rețele rusești – „Pravda” și „Matrioșka” – urmăresc să creeze diviziuni în societate, mai ales în contextul alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc în acest an.

Informațiile au fost detaliate după ce The Insider a relatat că rețeaua „Matrioșka” a lansat prima campanie masivă îndreptată împotriva Moldovei. În rețelele sociale Twitter (X) și Bluesky au fost distribuite videoclipuri care susțin că Maia Sandu ar fi câștigat alegerile prin manipulare și corupție, iar în prezent „ar duce o politică represivă împotriva opoziției”. De asemenea, sunt promovate narațiuni pro-Kremlin, inclusiv ideea că actuala guvernare „ar susține comunitatea LGBT”, ar încerca să supună Mitropolia Moldovei Patriarhiei Române – pas care, potrivit acestor materiale, ar duce la unirea cu România.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

defence-ua.com/imagine simbol

Patru survolări ilegale în această dimineață. Spațiul aerian din nordul Moldovei, închis și redeschis ulterior UPDATE⚡⚡⚡

Actualizare 08.55: Un locuitor al raionului Șoldănești a anunțat poliția că a auzit zgomote puternice, similare unor explozii. Preliminar, s-ar fi produs în Camenca, stânga Nistrului. Totodată, poliția a fost sesizată despre o explozie în apropierea localității Cernița din raionul Florești. Despre aceasta a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a prezentat ulterior imagini de la locul exploziei raportate în zona localității Cernița.

Știrea inițială:

Patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova în dimineața zilei de joi, 24 septembrie. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis, iar la ora 7:46 a fost redeschis. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

Datele Ministerului Apărării

Potrivit Ministerului Apărării, la ora 06:14, o dronă a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova, fiind detectată de Serviciul Operații Aeriene. Aceasta a venit din direcția localității Chelimenți, regiunea Cernăuți, Ucraina, și a traversat frontiera spre localitatea Larga, raionul Briceni. La ora 06:16, drona a părăsit spațiul aerian național, deplasându-se spre localitatea Chelimenți, Ucraina.

Tot astăzi, la ora 05:21, o patrulă a Poliției de Frontieră a observat un alt obiect, neidentificat, care se deplasa din direcția localității Velicoe Coșnița, regiunea Vinița, Ucraina, spre localitatea Vasilcău, raionul Soroca. Ulterior, obiectul a părăsit spațiul aerian național.

Potrivit Ministerului Apărării, la ora 06:35, un alt obiect a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, venind din direcția localității Pridnistreanske, regiunea Vinița, Ucraina, spre Volovița, raionul Soroca. La ora 06:45, cetățenii au observat obiectul zburând pe direcția Gura Căinarului-Lunga-Băhrinești-Gura Camencii, raionul Florești. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis.

La ora 06:58, Serviciul Operații Aeriene a detectat o altă dronă. Aceasta a zburat din direcția localității Kodîma, regiunea Vinița, Ucraina, spre localitatea Socola, regiunea transnistreană. La ora 07:11, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare în apropiere de localitatea Cunicea, raionul Camenca.

Potrivit Ministerului Apărării, la ora 7:46, spațiul aerian în zona nord a fost redeschis.

Atacuri în Ucraina

De menționat că, în cursul nopții trecute, trupele ruse au atacat regiunea Odesa. Potrivit șefului administrației militare a orașului Odesa, Serghei Lîsak, nu au fost înregistrate victime. În urma atacului, a fost afectată o instituție medicală – au fost avariate acoperișul și o parte a etajului superior. De asemenea, suflul exploziei a spart geamurile a 10 clădiri rezidențiale din apropiere și ale unei instituții de învățământ.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, „în urma unui atac masiv cu arme de înaltă precizie, lansate de la sol și din aer, precum și cu drone, au fost lovite întreprinderi ale complexului militar-industrial al Ucrainei, centre de telecomunicații și logistice din Kiev și regiunea Odesa, precum și nave maritime implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: