pochtoy.com

Exporturile din Moldova ar putea fi afectate de noile taxe vamale impuse de UE la colete. Ministerul Economiei explică impactul

Introducerea de către Uniunea Europeană a taxelor vamale pentru coletele cu o valoare de până la 150 de euro poate afecta negativ exporturile companiilor din Republica Moldova care expediază produse în statele UE prin trimiteri poștale. Informația a fost confirmată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, într-un răspuns pentru NewsMaker.

„Pe termen scurt, este inevitabilă o perioadă de adaptare și, posibil, o ușoară temperare a volumelor pe segmentul trimiterilor poștale directe de mică valoare. Totuși, pe termen mediu, această regulă UE ne obligă să integrăm e-commerce-ul moldovenesc direct în lanțurile logistice europene”, a declarat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Potrivit autorităților, „această inovație legislativă, deși impune bariere pe canalul clasic de poștă directă, va stimula o maturizare a businessului moldovenesc”. „Pentru a rămâne competitivi, producătorii autohtoni vor fi încurajați să treacă de la livrările individuale „pachet cu pachet” (B2C) la modele logistice consolidate (B2B2C). Asta presupune exportul de loturi mai mari de marfă către depozite logistice (fulfillment) situate în interiorul UE (de exemplu, în România), unde mărfurile trec vama o singură dată, fiind ulterior livrate rapid și fără taxe vamale suplimentare către clientul final din orice țară UE”, a adăugat instituția.

Conform Ministerului, „strategia de stimulare a comerțului electronic include deja pârghii pentru a atenua acest șoc”. Instituția a menționat digitalizarea și simplificarea procedurilor de export. „Continuăm reducerea barierelor birocratice la nivel național pentru ca pregătirea documentelor de export să coste cât mai puțin timp și bani pentru antreprenori”, a precizat Ministerul. Autoritățile au vorbit și despre consiliere și suport oferite prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), adăugând că sunt disponibile programe de internaționalizare și granturi care pot ajuta companiile să își finanțeze tranziția către platforme internaționale și depozite logistice externe.

***

Amintim că, de la 1 iulie 2026, UE a introdus noi reguli vamale pentru trimiterile poștale cu mărfuri provenite din afara Uniunii Europene, cu o valoare de până la 150 de euro. Pentru fiecare articol declarat se aplică o taxă de 3 euro, la care se pot adăuga costuri suplimentare. Regulile vizează mărfurile expediate de companii către persoane fizice.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: