Tudor Mardei | NewsMaker

„Făceam de fapt un compliment justiției”. Popșoi susține că a fost criticat pentru o frază ruptă din context

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a comentat reacțiile apărute în urma declarației sale privind judecătorii „moderat de corupți”, precizând că afirmația a fost scoasă din context și trunchiată. Potrivit acestuia, intenția sa a fost, de fapt, de a aduce un compliment sistemului judecătoresc. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Întrebat cine i-a făcut o astfel de analiză, precum că judecătorii „foarte corupți au plecat și au rămas doar cei moderat corupți”, vicepremierul a răspuns că a fost un context mai larg și el se referea la faptul că lucrurile s-au îmbunătățit în justiție.

„Stupefacția mea la tot ce s-a întâmplat vis a vis de această declarație ruptă din context este că a fost trunchiată declarația mea. Pentru că a fost un context mai larg, era explicat foarte clar. Făceam de fapt un compliment justiției de la noi: lucrurile s-au îmbunătățit, cei mai odioși judecători și procurori au plecat din sistem, au mai rămas și alții care urmează să plece, în contextul procesului de evaluare externă, care este un proces în derulare, avem deja rezultate. (…)”, a declarat Mihai Popșoi.

La întrebarea „de unde știe că urmează să plece și alți judecători”, vicepremierul a menționat că are speranța că reforma justiției va fi finalizată.

„Speranța mea, ca cetățean, este că această reformă, dusă la bun sfârșit, va schimba mediul din sistemul de justiție – de la unul dominat de corupție, în unul dominat de integritate, în care corupția să fie o excepție, nu o regulă. Și am semnalat inclusiv în acea declarație publică lucrurile bune care se întâmplă în justiție, inclusiv aceste condamnări care apar (Nesterovschi, Lozovan – nota redacției). Doar că declarația a fost trunchiată și a fost scoasă din context. A fost publicată mai întâi de unele surse media afiliate cu oligarhul fugar din Rusia, care apoi au fost credibilizate de unele instituții media și ditamai CSM, lucru pe care îl regret. Dacă cei din justiție judecă cetățenii la fel cum au judecat declarațiile mele, fără a primi măcar 5 minute din declarație și nu doar acea secvență de 20 de secunde, este extrem de regretabil. Am apreciat și apreciez judecătorii onești, ca și orice alt angajat din sistemul public și ei au și vor avea toată susținerea noastră”, a subliniat Popșoi.

Amintim că, recent, vicepremierul Mihai Popșoi a declarat în cadrul unui interviu la Atlantic Council TV că „în ultimii 3 ani am eliminat din sistem cei mai corupți judecători. Au rămas doar cei moderat de corupți“. Declarațiile sare au provocat reacții și indignări în spațiul public.

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a condamnat declarațiile vicepremierului Mihai Popșoi și i-a cerut acestuia să prezinte scuze publice. „Orice acuzație trebuie să fie susținută prin probe concrete și judecată în instanță, nu lansată în mod nechibzuit în spațiul public”, se arată în comunicatul Asociației.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat la declaraţiile lui Mihai Popșoi. Într-o postare pe rețelele de socializare, CSM a remarcat că etichetările generalizate în spațiul public de către demnitarii de stat de rang înalt afectează grav imaginea tuturor magistraților din sistemul judecătoresc.

Potrivit CSM, orice declarație de acest gen fără o fundamentare factuală, fără probe pertinente, fără date relevante „reprezintă o denigrare generalizată a tuturor judecătorilor și afectează credibilitatea societății în judecători și în actul de justiţie în ansamblu”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Guvernul Tofan își va prezenta raportul de 100 de zile pe 5 noiembrie. Premierul a explicat de ce s-a ales această dată

Raportul de activitate pentru primele 100 de zile ale Guvernului condus de Vasile Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie. Anunțul a fost făcut de premier în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie. Tofan a explicat că data a fost aleasă astfel încât prezentarea bilanțului Guvernului să aibă loc a doua zi după anunțarea raportului Comisiei Europene privind extinderea. „Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an”, a adăugat Tofan.

„Vom avea un raport. Mi se pare corect să raportăm moldovenilor care ne-au încredințat această funcție. (…) Data pe care am hotărât-o este 5 noiembrie și vă spun logica. Pentru că 100 de zile se împlinesc exact la sfârșitul lui octombrie sau pe 1 noiembrie. Vrem să o facem pe 5 noiembrie pentru că, pe 4 noiembrie, va fi anunțat raportul Comisiei Europene pe extindere. Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an. Mi s-a părut important să avem întâi raportul – pe 4 – și după asta să facem raportarea pe 5, pentru că, totuși, integrarea în Uniunea Europeană îi o livrare foarte importantă a acestui Guvern”, a declarat Tofan.

***

Premierul Vasile Tofan și membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul de învestire pe 22 iulie 2026, după ce, cu o zi înainte, au primit votul de încredere al deputaților. Prim-ministrul a anunțat pe 19 octombrie, la Exclusiv TV, că Guvernul Tofan va prezenta raportul privind primele 100 de zile de activitate, fără a preciza o dată în acest sens. Menționăm că predecesorul său, Alexandru Munteanu, a refuzat să prezinte un bilanț al primelor 100 de zile de activitate, calificând această tradiție drept depășită.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: