NewsMaker

Fermierii amenință cu proteste, după scumpirile în lanț la motorină. Reacție la scrisoarea adresată conducerii țării

Asociația „Forța Fermierilor” amenință cu proteste masive dacă în 14 zile autoritățile nu vor lua măsuri concrete pentru salvarea fermierilor mici și mijlocii, despre care spune că s-ar afla într-o stare „aproape catastrofală”. Potrivit organizației, în ultimii cinci ani agricultorii au fost afectați de calamități naturale, crize energetice și invazia importurilor, iar recent situația s-a agravat prin scumpirea motorinei cu peste 70% și creșterea prețurilor la fertilizanți. Organizația a transmis pe 27 aprilie o scrisoare deschisă premierului, președintelui Parlamentului și președintei, cerând nouă măsuri urgente. Ministerul Agriculturii a răspuns pentru NM, că unele măsuri sunt deja în lucru.

Criza din agricultură

Potrivit asociației, sectorul cerealier și oleaginos, care acoperă circa 85% din terenurile agricole ale țării, traversează o criză prelungită. Sute de producători agricoli se află fie în stare oficială de insolvență, fie în mare dificultate de plată, fără acces la finanțare. În acest context, potrivit organizației, scumpirea carburanților și creșterea prețurilor la fertilizanți au agravat și mai mult situația, iar autoritățile intenționează să introducă cota TVA de 20% pentru producția agricolă.

„Am ajuns la concluzia definitivă că actualul model de agricultură are drept scop distrugerea agricultorilor adevărați din zonele rurale și stimulează expansiunea companiilor transnaționale, care nu au interes pentru prosperarea Republicii Moldova. În ultimele două luni am încercat să negociem mai multe soluții pe platforma guvernamentală și parlamentară, însă nu am simțit interes real din partea autorităților”, se arată în scrisoarea semnată de directorul executiv Alexandru Slusari.

Asociația formulează nouă cerințe printre care solicitarea de fonduri europene pentru sprijin financiar urgent, restituirea în proporție de 100% a accizei la motorina folosită în lucrările agricole și introducerea acestei măsuri ca permanentă prin lege.

Totodată, ei solicită restituirea parțială a TVA la motorină și fertilizanți procurate după 1 martie 2026, un mecanism simplificat de rambursare a TVA, și neadmiterea majorării TVA pentru producția agricolă la 20%.

Agricultorii mai vor menținerea subvenționării dobânzilor bancare în 2026, introducerea din 2027 a plăților directe per hectar pentru cerealiere și oleaginoase, refinanțarea agricultorilor aflați în dificultate și stoparea procesului de creare a camerelor agricole.

„În caz în care în următoarele 14 zile nu vedem acțiuni reale din partea autorităților în vederea implementării măsurilor menționate, ne rezervăm dreptul la proteste masive”, a transmis la final directorul executiv, Alexandru Slusari.

Adresare conducerii țării (2) by dumitrupetruleac03

Cum răspunde Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a precizat pentru NewsMaker că lucrează deja la unele măsuri de sprijin, cum ar fi acciza la motorină, care se află pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 29 aprilie. Instituția a precizat, totodată, că unele solicitări ale fermierilor depășesc competența sa directă.

„Executivul urmează să aprobe și Regulamentul de acordare a acestui ajutor financiar, care stabilește condițiile de eligibilitate și mecanismul de distribuire a fondurilor prin Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură”, a precizat ministerul.

Referitor la instituirea unui mecanism permanent de rambursare a accizei, ministerul a precizat că „acest subiect se încadrează în politica fiscal-vamală, aflată în responsabilitatea Ministerului Finanțelor”. La fel, chestiunile privind TVA la motorină, fertilizanți și eventuale modificări ale cotei TVA sunt tot de competența Finanțelor.

În privința fondurilor europene, ministerul a precizat că „la nivel european sunt examinate formulele prin care Republica Moldova, alături de Ucraina, să poată beneficia de mecanismele de sprijin care vor fi stabilite pentru următoarea etapă bugetară”, vizând perioada 2028-2034.

Referitor la subvenționarea dobânzilor bancare, ministerul a confirmat că „mecanismul de subvenționare a dobânzilor bancare va continua să fie aplicat creditelor destinate acoperirii necesarului de mijloace circulante ale agricultorilor” în 2026.

La capitolul plăților directe per hectar, ministerul a anunțat că din 2026 vor fi lansate apeluri pentru plăți per suprafață pentru producerea materialului semincer, cultivarea sfeclei de zahăr și a legumelor, urmând ca mecanismul să fie extins ulterior și pentru culturile leguminoase și furajere.

Cât privește camerele agricole, ministerul a precizat că „a creat cadrul legal necesar pentru constituirea Camerelor Agricole, însă crearea propriu-zisă a acestora ține de inițiativa și organizarea grupurilor de inițiativă”.

Totodată, a anunțat că lucrează la un instrument pentru produse fitosanitare și fertilizanți cu plată în rate, iar Programul Facilitatea de Creditare în Agricultură va fi ajustat pentru credite la o dobândă de 5,1%.

„Informăm că, în contextul presiunilor generate de evoluțiile din Orientul Mijlociu și de efectele acestora asupra pieței inputurilor agricole, este în curs de dezvoltare un instrument dedicat produselor de uz fitosanitar și fertilizanților, finanțat din fondul circulant al proiectului „Modernizarea tehnicii și a echipamentului agricol” (MAME), implementat de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii. Proiectul beneficiază de facilități fiscale și va permite aplicarea unui mecanism de vânzare în rate, adaptat specificului acestor produse. Prin acest instrument, fermierii vor putea accesa mai rapid inputurile necesare, cu plată eșalonat”, a mai comunicat instituția.

NewsMaker a solicitat reacție și de la Președinție și Parlament, însă până la momentul publicării nu a primit un răspuns.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Și-a pus identitatea între paranteze”. Un producător de apă minerală, criticat după ce a preluat expresia „om uspeșnîi” în promovare

Producătorul de apă minerală OM este criticat după ce a preluat în promovarea sa expresia virală „om uspeșnîi”, inițiativa provocând un val de reacții negative pe rețelele de socializare. Unii utilizatori susțin că brandul și-ar fi compromis identitatea pentru a profita de popularitatea expresiei, în timp ce alții îi sugerează companiei să renunțe la idee. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor.

Prezentatoarea emisiunii „Știu că știi”, Ioana Vătămanu-Mărgineanu, a catalogat inițiativa drept o greșeală de marketing.

Dacă aveți într-adevăr intenția să plasați acest ambalaj pe rafturile magazinelor, va fi una din cele mai dureroase și umilitoare decizii în istoria marketingului local. Sper că mai sunt șanse să vă răzgândiți. Nici nu îmi imaginez să îi explic vreunui turist ce înseamnă asta și care este originea acestui titlu. Oare asta ar trebui să știe ei despre Moldova? Asta ne definește? Aveți potențialul să faceți atât de multe jocuri de cuvinte/legende/titluri originale cu cuvântul „om”, să folosiți ambalajul vostru pentru a disemina atâtea mesaje/curiozități/informații la întreaga populație. Puteți acționa ca un instrument național de educație. De ce să degradăm conștient? Spre ce tindem? Haideți să ne spălăm cu niște apă rece și să sperăm că, totuși, OMul sfințește locul…”, a menționat aceasta.

Critici au venit și din partea jurnalistei Sorina Obreja, care a spus că nu va mai cumpăra produsele companiei pentru o perioadă.

Dragă echipă OMactiv, am deschis dimineața Facebook și mi-a apărut postarea ta. Aș fi vrut să scriu: oprește-te! Dar e treaba ta cum îți faci marketingul. Vreau doar să-ți spun că m-am întristat și mi s-a făcut rușine pentru ce promovezi și că un timp nu voi mai cumpăra această apă pentru că mi se asociază cu penibilul”, a declarat Obreja.

La rândul său, co-fondatoarea vinăriei „AlterEgo”, Natalia Efros, susține că brandul și-a abandonat identitatea în încercarea de a profita de popularitatea expresiei

Un brand de apă, care părea ca are strategie, un tone of voice și o poveste de spus a dat-o în bară. Și-a pus identitatea între paranteze și s-a aruncat în iluzia viralitați. Acum a cam tulburat apele și, deși, ce e val ca valul trece, brandul devine ușor un fel de „bred”. Sugestia mea ar fi fost să rămână OM, înainte să fi ales să se vrea „uspeșnâie””, a spus antreprenoarea.

Jurnalistul Vasile Botnaru a ironizat inițiativa companiei.

Înainte să ne omoare Inteligența artificială s-ar putea să ne aducă la hat cea pretins OMeneasca, „succesnaia”, care vrea sa transforme în aur tot ce atinge… Este oare ireversibilǎ deja molimă asta?”, a spus Vasile Botnaru.

Iar regizorul Teodor Covrig a spus că, dacă totuși compania dorește să valorifice notorietatea expresiei, aceasta ar trebui adaptată în limba română.

Dacă tot s-a pornit tot tăvălugul ăsta, eu sugerez celor de la OMactivsă creeze asemenea etichete, însă cu numele CORECT. Adică OM DE SUCCES. Cu exact aceleași mesaje. Chiar dacă la bază va sta istorioara asta pornită de o regină a aroganței”, a menționat regizorul.

Compania nu a comentat, deocamdată, reacțiile din mediul online.

Precizăm că compania OM a început să folosească expresia „om uspeșnîi” în mai multe imagini și mesaje publicate pe rețelele de socializare. Ulterior, șeful Direcției mărci și design industrial din cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Simion Levițchi, a confirmat pentru Agora că firma a depus două solicitări pentru înregistrarea expresiei „om uspeșnîi” ca marcă — una în limba română și alta în limba rusă.

Expresia „om uspeșnîi” s-a viralizat după ce o antreprenoare din Republica Moldova, numită Cristina, a fost filmată în timpul unei dispute cu un activist civic, într-o parcare din Chișinău. Autorul înregistrării a acuzat-o că ar fi oprit neregulamentar. Femeia susține, însă, că doar căuta un loc de parcare și intenționa să plece. Deranjată că era filmată, Cristina i-a spus activistului că ar fi invidios pe succesul ei și s-a descris drept „om uspeșnîi”.

Recent, Cristina, protagonista videoclipului devenit viral datorită expresiei „om uspeșnîi”, a depus o cerere pentru înregistrarea acesteia ca marcă comercială. Ea intenționează să folosească viitorul brand în afacerea familiei, dar și în alte domenii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: