Imagine simbol/foto simbol

Fermierii ies la protest și pe 25 iunie: „O bună parte se va deplasa spre mai multe vămi”. Avertizarea poliției

Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că agricultorii vor protesta și pe 25 iunie, adăugând că o parte dintre ei se va deplasa spre mai multe vămi. În context, asociația a solicitat o întâlnire între președintele Parlamentului, președintele țării și reprezentanții fermierilor. Potrivit datelor poliției, proteste sunt planificate inclusiv la punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni. Astfel, poliția a avertizat că blocarea nejustificată a drumurilor sau a vămilor contravine legii. Manifestația vine după protestul din 24 iunie, când ministra Agriculturii a declarat că fermierii sunt îngrijorați de politica fiscal-bugetară și că ministerul lucrează la soluții pentru îmbunătățirea acesteia.

Potrivit Asociației, pe 24 iunie au protestat câteva sute de agricultori din 21 de raioane, cu peste 250 de tractoare.

„Producătorii agricoli au protestat categoric împotriva majorării cotei TVA la 20% pentru producția agricolă, au solicitat plăți directe pentru fermierii micro, mici și mijlocii per hectar la culturi cerealiere și oleaginoase, precum și rambursarea accizei în proporția de 100% anul curent. Tot în aceeași zi a avut loc ședința la Ministerul Agriculturii cu mai multe asociații de profil agricol în vederea elaborării poziției consolidate a ministerului de ramură privind majorarea TVA. Toate asociațiile unanim au respins ideea creșterii TVA la cota 20% la producția agricolă și alimente de bază. Marea majoritatea asociațiilor au votat pentru menținerea TVA la cota actuală de 8%. (…) Doamna ministră a promis că avizul ministerului va conține propunerea păstrării cotei reduse în agricultură. (…) În același timp, agricultorii au reținut poziția ministrului finanțelor, care categoric nu dorește să renunțe la ideea majorării TVA la 20% și recurge la diferite tertipuri de gen taxare inversă, care în principiu nu schimbă situația pentru producătorii agricoli și este o procedura foarte sofisticată”, a adăugat Asociația.

Asociația a anunțat că agricultorii vor ieși la protest și pe 25 iunie. „O bună parte din ei se vor deplasa azi înspre mai multe vămi”, a menționat „Forța Fermierilor”.

În acest context, Asociația a solicitat pentru 25 iunie „o întâlnire de urgență a președintelui Parlamentului și președintele țării cu reprezentanții fermierilor în vederea identificării soluțiilor rapide”.

Potrivit datelor poliției, fermierii vor protesta pe 25 iunie inclusiv la punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni. „În contextul declarațiilor publice, potrivit cărora fermierii își vor continua mâine (nota red. 25 iunie) acțiunile de protest, cu blocarea punctelor de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni, Poliția recomandă conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, deplasările în aceste zone și să utilizeze rute alternative, pentru a nu le fi afectată deplasarea și a nu pierde timp”, a comunicat poliția în seara zilei de 24 iunie.

În context, poliția a atenționat organizatorii protestelor că „blocarea nejustificată a drumurilor sau a punctelor de trecere a frontierei contravine cadrului legal și poate afecta semnificativ ordinea publică, siguranța și programul cetățenilor, care în acele momente au planificate anumite activități”.

***

Amintim că, pe 24 iunie, mai mulți fermieri au ieșit la protest. La Fălești, aceștia au scos tehnica agricolă și au organizat un marș. La Cahul, au blocat drumul de acces către postul vamal de frontieră Cahul-Oancea. La fața locului a intervenit poliția, iar o oră mai târziu s-a anunțat că drumul a fost deblocat. Fermierii au declarat că sunt împotriva introducerii TVA de 20% la tehnica agricolă, cer subvenții per hectar și rambursarea integrală a accizei la motorina utilizată. Referindu-se la politica fiscal-bugetară, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că instituția va identifica soluții și va veni cu o poziție în comun cu Ministerul Finanțelor. Detalii AICI.

Înainte de aceasta, fermierii au protestat pe 12 iunie la Fălești, Rezina și Sculeni. Ministerul Agriculturii declara că respectă dreptul fermierilor de a protesta. În același timp, a menționat că a prezentat deja măsuri aflate în implementare sau în pregătire în contextul solicitărilor înainte de aceștia. Potrivit Ministerului, subiectele ce țin de politica fiscală în agricultură, inclusiv cota TVA, restituirea TVA și compensarea accizei la motorină, sunt analizate de Ministerul Finanțelor în contextul unei politici fiscale mai largi, care trebuie să țină cont inclusiv de posibilitățile financiare ale statului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova AI Hub a fost lansat oficial: de la angajamente de cooperare la dezvoltarea capacităților naționale în domeniul inteligenței artificiale

Chișinău, 16 octombrie 2026 – Moldova AI Hub a fost lansat oficial la Tekwill, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026. Noua platformă reunește instituții publice, universități, mediul de afaceri și parteneri internaționali în jurul unei agende comune pentru dezvoltarea și adoptarea responsabilă a inteligenței artificiale în Republica Moldova.

Evenimentul a fost deschis de Prim-ministrul Vasile Tofan, care a evidențiat oportunitatea Republicii Moldova de a valorifica inteligența artificială pentru accelerarea dezvoltării economice, modernizarea serviciilor publice și eficientizarea activității instituțiilor statului.

„Nu putem concura cu țările mari în ceea ce privește bugetele pentru infrastructură tehnologică, dar putem concura prin agilitate, viteză și adaptabilitate. Ar fi o greșeală să nu valorificăm această oportunitate”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.

Premierul a exprimat deschiderea Guvernului pentru testarea soluțiilor AI în administrația publică, inclusiv prin proiecte-pilot menite să simplifice procedurile, să reducă timpii de procesare și să sporească transparența. „Avem nevoie de curaj, de viziune și de capacități pentru a profita de acest moment. Prin lansarea Moldova AI Hub, facem un pas important în această direcție”, a afirmat Prim-ministrul.

O agendă comună pentru dezvoltarea inteligenței artificiale

Moldova AI Hub are la bază Memorandumul de Înțelegere semnat la Chișinău în septembrie 2025 de un consorțiu public-privat-academic. Lansarea oficială marchează trecerea de la angajamentele asumate de parteneri la un cadru structurat de cooperare, orientat spre dezvoltarea capacităților naționale în domeniul AI.

Platforma va conecta politicile publice, cercetarea aplicată, competențele, datele, infrastructura și investițiile pentru a transforma oportunitățile oferite de inteligența artificială în proiecte concrete. Cooperarea va urmări identificarea priorităților naționale, mobilizarea expertizei și resurselor disponibile și crearea condițiilor pentru implementarea soluțiilor AI în economie, administrația publică și societate.

„Activitatea Moldova AI Hub se va concentra pe trei direcții prioritare: identificarea și dezvoltarea cazurilor de utilizare a inteligenței artificiale, inclusiv prin proiecte-pilot în sectorul public și privat; dezvoltarea competențelor practice AI pentru instituțiile publice și întreprinderile mici și mijlocii; și fundamentarea oportunităților de investiții private în infrastructura de procesare și stocare a datelor din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Gozun, Președintele Camerei de Comerț Americane din Moldova (AmCham Moldova).

O componentă importantă a acestei agende este stabilirea capacităților pe care Moldova trebuie să le dezvolte la nivel național, a resurselor care pot fi accesate prin infrastructuri europene comune și a domeniilor în care sunt necesare parteneriate internaționale.

Din perspectiva industriei TIC, participarea mediului de afaceri este esențială pentru conectarea priorităților naționale la expertiza tehnologică și experiența practică a companiilor.

„Dezvoltarea capacităților naționale în domeniul inteligenței artificiale necesită implicarea directă a companiilor care dezvoltă tehnologii și au experiență în implementarea soluțiilor digitale. Pentru ATIC, ca organizație reprezentativă a industriei TIC, Moldova AI Hub oferă cadrul prin care expertiza companiilor poate fi conectată la prioritățile naționale, pentru a genera proiecte concrete, oportunități de dezvoltare pentru industria locală și un ecosistem AI competitiv, integrat în spațiul european”, a declarat Ana Chirița, Directoare de Proiecte Strategice, ATIC.

Parteneriat public-privat-academic pentru Moldova AI Hub

Moldova AI Hub reunește organizații cu expertiză și resurse complementare, care vor contribui la dezvoltarea ecosistemului național de inteligență artificială.

Din sectorul public, cooperarea implică Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Moldova Innovation Technology Park.

Mediul de afaceri este reprezentat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova), alături de companiile Orange Moldova, Moldcell, AC Tech, DAAC digital, Fortinet, Tilde, NetSafe și ZIPPER. Componenta academică este asigurată prin participarea Universității Tehnice a Moldovei și a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar dimensiunea internațională este susținută de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova) și Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF).

Priorități de investiții și soluții AI pentru economie și administrația publică

Lansarea oficială a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, companiilor, universităților și partenerilor internaționali pentru a discuta modelele de guvernanță, dezvoltarea infrastructurii și a competențelor AI, gestionarea datelor, riscurile asociate noilor tehnologii și mecanismele de implementare a proiectelor la scară largă.

Agenda evenimentului din 15–16 octombrie a inclus atât discuții strategice privind dezvoltarea ecosistemului AI, cât și exerciții aplicate de prioritizare a investițiilor și gestionare a riscurilor tehnologice și instituționale.

A doua zi a conferinței este dedicată sesiunilor practice și masterclass-urilor pentru sectorul public, mediul de afaceri și sectorul financiar. Participanții explorează modalități de integrare a AI în serviciile publice, automatizarea proceselor organizaționale, conformitatea cu reglementările europene și dezvoltarea unor soluții aplicabile în sectorul financiar.

Rezultatele acestor discuții și sesiuni practice vor contribui la identificarea unor direcții de acțiune și oportunități de colaborare care pot fi dezvoltate prin Moldova AI Hub.

Obiectivul comun este valorificarea potențialului inteligenței artificiale pentru modernizarea administrației publice, creșterea competitivității economice și dezvoltarea unor soluții tehnologice adaptate nevoilor Republicii Moldova.

Lansarea oficială a Moldova AI Hub se desfășoară în perioada 15–16 octombrie 2026, la Tekwill, Chișinău, în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera Americană de Comerț Moldova (AmCham Moldova) și compania AC Tech, în parteneriat cu AI & Big Data Conference 2026.

Parteneri strategici: Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Universitatea Tehnică a Moldovei, USMF „Nicolae Testemițanu” și UNFPA Moldova.

Parteneri Platinum: DAAC digital și Vertiv.
Partener Gold: Orange Moldova.
Parteneri Silver: Fortinet și Tilde.
Parteneri internaționali: Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), NetSafe, Moldcell și ZIPPER.

Contact presă:
Viorica Bordei
Manager Comunicare, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC)
Email: [email protected]

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: