Andrei Mardari / NewsMaker

Festivalul Moldova Pride 2026: ce evenimente vor fi organizate și când va avea loc tradiționalul marș LGBTQ+

Moldova Pride, festivalul comunității LGBTQ+ din Republica Moldova, va fi organizat și în acest an, urmând să se desfășoare în perioada 15-21 iunie. Programul va include mai multe evenimente dedicate persoanelor LGBTQ+ și susținătorilor lor, inclusiv tradiționalul Marș Pride. Anunțul a fost făcut de Angelica Frolov, coordonatoare de proiect la Centrul de Informații GENDERDOC-M, în cadrul unei conferințe de presă din 4 iunie.

Ediția din 2026 a Festivalului Moldova Pride se va desfășura în perioada 15-21 iunie.

Marți, 16 iunie, în curtea Centrului de Informații GENDERDOC-M, va avea loc deschiderea oficială a Moldova Pride. În cadrul evenimentului, va fi arborat steagul festivalului și vor fi ținute discursuri.

Miercuri, 17 iunie, GENDERDOC-M va decerna anti-premiile „Strachina de Jmalț”. Acestea sunt dedicate persoanelor publice care promovează homofobia.

Joi, 18 iunie, între orele 16:00 – 22:00, ONG-ul Laolaltă va găzdui „Dvor comunitar” – un eveniment dedicat comunității queer și susținătorilor săi. Evenimentul, care se va desfășura în incinta Centrului comunitar 151, va include, între altele, un workshop, un atelier de sculptură în lut, un program artistic și o cabină de film.

Vineri, 19 iunie, va fi organizată conferința Coaliției est-europene pentru drepturile persoanelor LGBTQ+, care reunește 6 organizații din Republica Moldova, Ucraina, Armenia și Georgia. Participanții vor discuta despre cele mai stringente probleme cu care se confruntă comunitatea LGBTQ+ din cele patru state.

Accesul la conferință se face doar pe bază de înregistrare. Persoanele care doresc să ia parte la eveniment pot contacta GENDERDOC-M pentru a primi informații despre cum se pot înregistra.

Pe parcursul zilei, fondatorul GENDERDOC-M, Alexei Marcicov, va decerna premiul „Inimi implicate”. Distincția va fi acordată pentru două persoane care au ajutat și contribuit la activitatea centrului de informații de-a lungul timpului.

Iar începând cu ora 22:00, la clubul Skal, va avea loc Pride Night – o serată care va reuni persoane LGBTQ+ și aliații lor.

Sâmbătă, 20 iunie, la centrul artistic Artcor din Chișinău se va desfășura Moldova Park. Evenimentul va include, între altele, ateliere, concursuri, un târg al micilor afaceri queer, expoziția „Căsătoriile queer din Moldova” și un concert cu artiști autohtoni și internaționali.

Organizatorii estimează că Moldova Park va fi vizitat de peste 500 de persoane.

Duminică, 21 iunie, va fi organizat tradiționalul Marș Pride. Manifestația va începe la ora 12:00, la intersecția străzilor București și Ismail.

Ediția din acest an va avea mesajul „Spațiul public aparține tuturor, iar libertatea de întrunire nu poate fi condiționată de viziuni politice”.

Legea Republicii Moldova spune că un marș poate fi doar printr-o decizie de judecată și doar în situația dacă judecătorul înțelege că organizatorii marșului nu au planuri pașnice. Și noi avem doar planuri pașnice. Deci, nimeni nu ne poate interzice un marș. Niciun primar, nici Consiliul Municipal Chișinău. S-a încercat anul trecut și noi am arătat că nu: legea este lege, și este una pentru toți. Niciun funcționar nu poate interzice un drept fundamental, cum este dreptul la libertatea întrunirii, doar pentru că asta este dorința lui sau ei”, a declarat Angelica Frolov.

Amintim că, în mai 2025, cu o lună de Marșul Pride, Consiliul Municipal Chișinău a adoptat un proiect de decizie prin care a interzis desfășurarea manifestației, la inițiativa primarului Ion Ceban. Documentul a fost susținut de 27 de consilieri – din partea formațiunii conduse de Ceban, socialiștilor și comuniștilor. Avocatul Poporului, Ceslav Panico, experți și apărători ai drepturilor omului au criticat decizia și au subliniat că nici Primăria Chișinău, nici CMC nu au autoritatea legală de a interzice un marș.

De altfel, în pofida proiectului de decizie, Marșul Pride a avut loc în acel an.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cotidianul.md

Hajder îl contrazice pe Ceban: În lacul Novodnestrovsk nu sunt 3 miliarde de metri cubi de apă

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îl contrazice pe primarul Ion Ceban și îl acuză că a lansat informații „false” despre rezervele de apă din lacul de acumulare Novodnestrovsk. Reacția vine după ce edilul a afirmat că în lac sunt „3 miliarde de metri cubi” de apă și că „apă este suficientă”.

„Alte informații false ale lui Ceban. După ce a negat problema mai bine de două săptămâni – timp prețios pierdut, acum transformă acest subiect extrem de serios într-un exercițiu de imagine personală. Pentru că manipularea continuă și astăzi, este datoria mea să demontez cel puțin cele mai grave falsuri lansate în spațiul public”, a scris Hajder pe rețele.

Potrivit ministrului, afirmația lui Ceban privind volumul de apă din lac este falsă.

„În prezent, în lac sunt doar 1,6 miliarde de metri cubi de apă, ceea ce înseamnă că este aproape pe jumătate gol. Cele 3 miliarde invocate reprezintă capacitatea maximă a lacului. Dacă lacul ar fi fost plin, această criză nici nu ar fi existat astăzi. Dincolo de minciuni, primarul ascunde intenționat realitatea. În momente critice, cetățenii au nevoie de transparență, claritate și fapte, nu de manipulare”, a conchis Hajder.

Reacția vine după ce Ion Ceban a declarat, pe 3 august, la stația de captare și pompare de la Vadul lui Vodă, că, cităm: „la Novodnestrovsk sunt 3 miliarde de metri cubi”. Pentru a ilustra volumul, edilul a comparat rezervele cu „70 de lacuri Ghidighici”. „Apă este suficientă și toate aceste probleme se rezolvă la nivel de un sunet. (…) Anul acesta nu avem secetă mai mare decât anii precedenți”, declara Ceban. Detalii – AICI.

Amintim, Moldova se află în stare de alertă hidrologică, din 28 iulie, din cauza nivelului redus de apă de pe Nistru.

Potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Mediului, în doar o lună, nivelul din lacul de acumulare Novodnestrovsk a scăzut cu peste un metru. În prezent, aportul de apă este de doar 41 m³/s, în timp ce deversarea se menține la 85 m³/s, conform deciziei luate pe 31 iulie, după discuțiile dintre Chișinău și autoritățile ucrainene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: