dcfta.md

Financial Times: Moldova și UE își vor aprofunda cooperarea în sectorul apărării la un nivel fără precedent

Moldova și Uniunea Europeană (UE) intenționează să-și aprofundeze cooperarea în sectorul apărării la un nivel fără precedent – scrie Financial Times. Astfel, a menționat publicația, Republica Moldova va desfășura exerciții militare cu țările UE, va face schimb de date și va participa la achizițiile comune de arme. 

Jurnaliștii de la Financial Times au declarat că au studiat o propunere a Uniunii Europene care urmează să fie aprobată la un nivel înalt săptămâna viitoare. Se așteaptă ca Moldova să-și extindă schimbul de informații, să înceapă desfășurarea exercițiilor militare comune și să intre într-un program comun de achiziții de arme.

„Aceste măsuri vor fi cel mai profund pas oficial care leagă apărarea națională a Moldovei de partenerii occidentali”, a comunicat publicația. 

Amintim, în aprilie 2024, Consiliul Uniunii Europene a decis aprobarea unui ajutor în valoare de 41 de milioane de euro pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova. Se menționa că se va finanța furnizarea de echipamente neletale în următoarele domenii: mobilitate, supraveghere aeriană, război electronic și echipamente logistice. Măsura ar avea ca scop să permită forțelor armate ale Republicii Moldova să își sporească eficacitatea operațională, să accelereze conformitatea cu standardele UE și interoperabilitatea și, astfel, să protejeze mai bine civilii în situații de criză și de urgență. De asemenea, aceasta ar viza consolidarea capacităților Republicii Moldova în ceea ce privește participarea sa la misiunile și operațiunile militare ale UE în cadrul politicii de securitate și apărare comune. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spania: 14 persoane au fost rănite în timpul unei curse cu tauri la festivalul San Fermin

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup de alergători, transmite SkyNews.

Incidentul a avut loc pe traseul îngust al străzilor din Pamplona, în regiunea Navarra. Potrivit Spitalului Universitar din Navarra, alte 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diferite răni suferite în timpul cursei.

Organizația de intervenții de urgență DYA Navarra a acordat ajutor medical pe parcursul zilei pentru 103 persoane. Dintre acestea, 45 au fost tratate pentru vânătăi și răni ușoare, iar alte 15 pentru traumatisme.

Cursa de sâmbătă a fost a cincea din cele opt zile ale festivalului San Fermin, care are loc anual la Pamplona și este dedicat unui sfânt catolic. Evenimentul este cunoscut în special pentru tradiționala alergare cu tauri pe străzile orașului, dar este criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, care consideră practica violentă și crudă.

Ultimul deces înregistrat în timpul cursei cu tauri de la Pamplona a avut loc în 2009. Totuși, accidentările sunt frecvente, în condițiile în care la eveniment participă atât localnici experimentați, cât și numeroși turiști sau alergători fără experiență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: