FLYONE

Fly One anulează zboruri și pe 11 iunie. Precizările companiei 

Compania Fly One a anunțat că și pe 11 iunie este nevoită să anuleze unele curse – „până la 25% din toate zborurile planificate” pentru ziua de astăzi. Reprezentanții Fly One au spus că o aeronavă „rămâne în continuare la sol” și că au invitat o companie europeană să le acorde suport în acest sens. Potrivit panoului de la Aeroport, sunt anulate mai multe zboruri planificate pe 11 iunie de pe Aeroportul Chișinău și altele retur, pentru 12 iunie, spre Moldova. 

Compania a declarat pe 11 iunie că una din aeronavele sale „rămâne în continuare la sol”.

Echipa noastră împreună cu o companie europeană, care are experiență vastă în domeniu, invitată să acorde suport pentru a urgenta înlăturarea problemei tehnice, lucrează pentru ca avionul să poată începe operațiunile de zbor”, se arată într-o declarație a Fly One.

Prin urmare, compania a anunțat că și pe 11 iunie sunt anulate unele curse.

Ne pare rău că și astăzi suntem nevoiți să anulăm câteva curse, care reprezintă până la 25% din toate zborurile planificate pentru 11 iunie 2023. Restul curselor planificate astăzi vor fi operate”, au mai comunicat reprezentanții companiei.

Cei de la Fly One au mai precizat că pasagerii afectați de aceste anulări au posibilitatea de a solicita:

– rambursarea integrală a valorii biletului;

– modificarea zborului pentru o altă zi sau o altă cursă.

La fel, toți pasagerii care se află în aeroport vor primi asistență corespunzătoare, servicii de catering și cazare, la necesitate. Rugăm toți călătorii care au bilete să verifice statutul zborului și mesajele primite. Ne cerem scuze pentru incomoditățile create și Vă mulțumim pentru înțelegerea acordată”, au menționat reprezentanții Fly One.

Potrivit panoului de la Aeroport, compania a anulat cursa Chișinău-Amsterdam, planificată pentru 11 iunie, ora 13:00. Totodată, nu va avea loc zborul Chișinău-Londra, planificat pentru ora 17:45. Și cursa Chișinău-Bruxelles, planificată pentru ora 17:50 nu va avea loc. A fost anulat și zborul Chișinău-Verona. Era planificat, la fel pe 11 iunie, la ora 20:10.

Nu va avea loc nici cursa Amsterdam-Chișinău, era planificată pentru ora 19:30. Și zborul Bruxelles-Chișinău a fost anulat, fiind planificat pentru ora 00:30 – pe 12 iunie.

Pe 12 iunie, potrivit panoului de la Aeroport, nu va fi operată nici cursa Londra-Chișinău, era planificată la ora 01:00. Și zborul Verona-Chișinău a fost anulat, fiind planificat pentru ora 01:50.

***

În ajun pe Aeroportul Internațional Chișinău s-a produs un scandal, după ce cursele companiei Fly One spre Parma și Nice, planificate pentru 10 iunie 2023, au fost anulate. Călătorii, care și-au procurat bilete, s-au arătat indignați de situația creată și au spus că reprezentanții companiei i-ar fi ignorat.

Ulterior, Fly One a venit cu un mesaj în care a anunțat că zborurile au fost anulate din cauza reținerilor în lanț, dar și incidența orelor în care aeroporturile limitează zborurile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei

Sindicatele din educație și știință suspendă protestul din 1 septembrie, dar avertizează cu acțiuni „mai ferme”

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a anunțat că a decis suspendarea protestului anunțat anterior pentru data de 1 septembrie. Potrivit Federației, motivul suspendării este angajamentul exprimat de premier privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027. În același timp, Federația a declarat că pe 1 septembrie are negocieri „pentru identificarea unor soluții echitabile” cu Ministerul Educației, la care vor participa și premierul, iar, în cazul în care angajamentele asumate nu vor fi respectate, își rezervă dreptul de a reveni la acțiuni sindicale „mai ferme”.

Pe 28 august, Federația a anunțat că, la ședința lărgită a Biroului Executiv a organizației, s-a decis ca „acțiunile de protest anunțate anterior pentru data de 1 septembrie să fie suspendate, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile”.

„Decizia vine în urma acțiunii de protest din 19 august 2026 și a ecoului provocat de această acțiune, prin care angajații din Educație și Știință au transmis un mesaj ferm: salariile din ramură trebuie majorate, iar problemele salariale nu mai pot fi amânate. Un argument important pentru suspendarea protestelor îl constituie angajamentul exprimat de prim-ministru privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027”, a comunicat Federația.

Organizația consideră că, în prezent, este necesar „să fie valorificat dialogul social și să fie oferită o șansă reală negocierilor pentru identificarea unor soluții concrete, echitabile și sustenabile”. „Negocierile demarează cu ședința Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură – FSES-MEC (nota red. Ministerul Educației și Cercetării), pe data de 1 septembrie 2026. Importanța acestor negocieri este subliniată și prin faptul că la întrunire va fi prezent și primul-ministrul, dl Vasile Tofan”, a precizat organizația.

Potrivit Federației, „suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări”. „FSEȘ va urmări cu maximă atenție respectarea angajamentelor asumate de autorități și va insista ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și cu celelalte instituții responsabile să se desfășoare într-un cadru transparent, responsabil și constructiv. (…) În cazul în care angajamentele asumate nu vor fi respectate sau negocierile nu vor conduce la rezultate corespunzătoare așteptărilor legitime ale angajaților, Federația își rezervă dreptul de a reveni la acțiuni sindicale mai ferme”, a comunicat Federația Sindicală a Educației și Științei.

***

Amintim că, pe 19 august, Federația Sindicală a Educației și Științei a desfășurat o acțiune de protest în centrul capitalei. Manifestanții au cerut „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. În fața protestatarilor au ieșit premierul Vasile Tofan, ministrul Educației Dan Perciun și ministra Finanțelor Victoria Belous. În timpul discursului, ministrul Dan Perciun a fost huiduit de protestatari, la care premierul i-a luat apărarea. În același timp, Tofan a spus că înțelege dezamăgirea manifestanților. Detalii AICI. Între timp, solicitările manifestanților au fost expuse într-o rezoluție, citită în prezența premierului și a ministrului Educației, și transmisă personal lui Vasile Tofan. În același timp, manifestanții au anunțat că, pentru 1 septembrie, au programat un marș în Chișinău. Detalii AICI.

În aceeași zi, premierul a ieșit într-o conferință de presă, în cadrul căreia a anunțat că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei. Oficialul și-a cerut scuze că majorările promise au fost amânate până la începutul anului viitor. Detalii AICI. Potrivit ministrului Educației, de la 1 ianuarie, un profesor fără grad didactic ar urma să primească 12.335 de lei, față de 10.780 de lei în prezent, iar pentru unele categorii creșterea ar putea ajunge la peste 30%. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: