The CSS Point

FMI va majora finanțarea pentru Republica Moldova cu circa 267 milioane de dolari

Fondul Monetar Internațional (FMI) va majora finanțarea pentru Republica Moldova cu circa 267 milioane de dolari SUA. Potrivit unui comunicat al Guvernului, banii vor fi utilizați pentru acoperirea cheltuielilor bugetare sporite, pentru programe de susținere a antreprenorilor, pentru investiții în proiectele de eficiență energetică,  dar și pentru a face față majorării prețurilor la resursele energetice și produsele alimentare pe piețele internaționale.

De asemenea, extinderea finanțării de către FMI va contribui la atenuarea riscurilor pe termen scurt și va pune la dispoziție resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor urgente de ordin umanitar și socio-economic, totodată servind drept catalizator pentru finanțarea din partea altor donatori.

Decizia de majorare a accesului la finanțare a fost luată în urma discuțiilor, din 4-11 aprilie, dintre echipa FMI și autoritățile din Republica Moldova.

Acordul la care au ajuns părțile se preconizează a fi aprobat de către Consiliul de directori executivi al FMI, care planifică examinarea solicitării de majorare a programului în luna mai curent.

Prima debursare în cadrul programului majorat, în sumă de circa 149 milioane de dolari SUA, va fi efectuată imediat după finalizarea primei evaluări a implementării programului și va fi alocată pentru suport bugetar.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Opt țări, inclusiv Ucraina, se aliniază sancțiunilor UE împotriva conducerii de la Tiraspol

Opt țări din afara Uniunii Europene, printre care Ucraina, Serbia și Norvegia, se aliniază deciziei UE de a prelungi până la 31 octombrie 2027 măsurile restrictive împotriva conducerii de facto a regiunii transnistrene. Anunțul a fost făcut pe 10 noiembrie de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, într-o declarație publicată de Consiliul Uniunii Europene.

Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru și Macedonia de Nord se alătură, de asemenea, deciziei. Cele opt state se angajează să își alinieze politicile naționale la măsurile UE.

Consiliul UE a decis prelungirea măsurilor pe 26 octombrie. Regimul de sancțiuni a fost instituit în 2003 și vizează membri ai conducerii de la Tiraspol responsabili de blocarea soluționării politice a conflictului transnistrean sau de acțiuni împotriva școlilor cu predare în grafie latină.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: