facebook/Arina Spătaru

Fosta deputată Arina Spătaru anunță că revine în politică și va conduce un partid: îi vă schimba denumirea

Fosta deputată din partea Platformei DA Arina Spătaru a anunțat, pe 24 iulie, că revine în politică. Ea a spus că se mută la Chișinău și se va implica activ în politica de la nivel național. Fosta parlamentară a declarat că i s-a propus și ar fi acceptat să conducă Partidul Acțiune Democratică. Ea a adăugat că în scurt timp va veni cu „cu un statut, un program și cu o denumire nouă” a partidului, care își propune să participe la următoarele alegeri locale. 

Revin în politica de la Chișinău. Mă mut în capitală și mă implic plenar în politică la nivel național”, a menționat Spătaru, în cadrul unor declarații de presă la Bălți.

Ea a spus că nu se va ascunde „după un partid, în spatele unei guvernări sau în spatele unei situații politice complicate”.

Eu vreau în primul rând să-mi cer iertare față de cetățenii pe care i-am convins că Moldova, cu actuala conducere, va fi o Moldovă prosperă, mai sigură și mai democrată. Este deja evident pentru toată lumea că nu este nici pe departe așa, ba chiar mai mult – lucrurile sunt grave și se agravează pe zi ce trece”, a declarat fosta deputată.

Spătaru a menționat că a intrat în politică în 2015 cu Platforma DA „tot de la Bălți, în apogeul regimului lui Plahotniuc”.

Odată cu înfrângerea acestui regim m-am retras pas cu pas înapoi la Bălți, lăsând scena politică centrală celor care le face mai mare plăcere să se lupte pentru funcții și beneficii. (…) Plec astăzi de la Bălți la Chișinău, și de acolo voi călători zilnic în toată republica, voi vorbi cu oricine, oricând și voi face tot ce pot pentru a consolida o nouă forță politică pro-europeană”, a comunicat ea.

Fosta deputată a declarat că a avut o discuție cu reprezentanții Partidului Acțiune Democratică, care i-au propus să conducă echipa.

Am discutat cu mai mulți oameni, cu lideri locali și regionali din diferite partide, cu mai multe echipe, inclusiv cu Partidul Acțiune Democratică. Sunt onorată de propunerea acestora de a conduce o forță proaspătă și capabilă de schimbările care sunt necesare în societate. Această forță politică își va coordona și consolida acțiunile inclusiv cu suportul partenerilor politici externi din Uniunea Europeană. Vom reveni în termeni foarte scurți cu o echipă completă, cu un plan clar și asumat”, a comunicat ea.

Ne propunem să dezvoltăm un partid activ, să fie un partid al liderilor, al oamenilor notorii din teritoriu. Vom acorda atenție tuturor localităților și ne propunem anul acesta să participăm și la alegerile locale”, a mai spus Arina Spătaru.

Totodată, Spătaru a ținut să adauge că va veni cu în scurt timp „cu un statut, un program și cu o denumire nouă” a partidului.

Întrebată dacă Mihai Godea, lider al Partidului Acțiune Democratică, va face parte din echipă, Spătaru a declarat: „Domnul Mihai Godea are acum o misiune foarte clară, să-și mobilizeze echipa, să organizeze conferințele teritoriale și să organizeze Congresul. După, noi vom reveni cu detalii”.

***

În decembrie 2015 Arina Spătaru s-a lansat în politică, fiind aleasă președinta Organizației teritoriale Bălți a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. În 2017 a devenit membră a Biroului Politic Permanent al partidului. A devenit, în urma scrutinului din februarie 2019, deputat pe lista Blocului ACUM. În septembrie 2019 s-a retras din biroul politic al Platformei DA, invocând că opiniile sale nu sunt luate în considerare în cadrul formațiunii politice. În septembrie 2021, Spătaru a părăsit formațiunea, menționând că decizia de a părăsi partidul a fost luată încă în luna februarie.

Partidul Acţiunea Democratică (PAD) a fost constituit la 6 noiembrie 2011 şi înregistrat de Ministerul Justiţiei la 16 ianuarie 2012. PAD este un partid politic cu doctrină liberală modernă, scrie e-democracy.md. Potrivit sursei, la 4 mai 2011 prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, deputatul Mihai Godea, a anunţat că părăseşte formaţiuneape motiv că PLDM şi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova vor crea o coaliţie de guvernare. La 23 iunie 2011 deputatul însoţit de un grup de iniţiativă a lansat Mişcarea politică „Platforma Alternativă Democratică”, care avea drept scop de a exercita presiuni asupra puterii şi să ofere alternative viabile de guvernare democratică. O lună mai târziu, pe 21 iulie 2011 Mihai Godea a anunţat formarea unui nou partid pe arena politică moldovenească, Partidul Acţiunea Democratică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

romania-insider.com

Vizita premierului interimar al României la Chișinău: Bolojan va participa la Congresul PAS

Ilie Bolojan, premierul interimar al României și președintele Partidului Național Liberal (PNL), va participa pe 14 iunie la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de reprezentanții PNL, relatează Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, PNL a anunțat, într-un comunicat de presă, că Ilie Bolojan va participa, pe 14 iunie, la Congresul PAS, organizat la Chișinău. PNL a adăugat că prezența lui Bolojan va transmite „sprijinul constant al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru aprofundarea relațiilor dintre cele două state”.

Totodată, PNL a declarat că „Ilie Bolojan este primul lider român care se deplasează la Chișinău după anunțul privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.

Amintim că la Consiliul Politic Național al PAS din 2024 a fost prezent Nicolae Ciucă, atunci – președinte al PNL și președinte al Senatului României, dar și europarlamentari. În cadrul consiliului s-a discutat inclusiv despre referendumul republican constituțional din 2024.

Totodată precizăm că, la alegerile pentru Parlamentul European din 2024, PAS a îndemnat alegătorii cu cetățenie română să voteze PNL. Liderul formațiunii, Igor Grosu, a menționat că PAS face parte din Partidul Popular European (PPE). În România, Partidul Național Liberal face parte din PPE.

***

Despre vizita lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a anunțat Primăria Chișinău pe 12 iunie. Anunțul a fost făcut în contextul restricțiilor de circulație din capitală, în legătură cu această vizită. Primăria a menționat că restricțiile, care vor fi temporare, vor viza perioada 13 iunie, ora 12:00 – 14 iunie, ora 21:00, precum și anumite locuri publice din centrul orașului și arterele care fac legătura cu aeroportul. Totodată, Primăria a precizat că Ilie Bolojan va vizita instituții de stat și că măsura a fost luată de poliție.

Ultima vizită a lui Ilie Bolojan în Republica Moldova a avut loc în perioada 28-29 mai curent. Bolojan a participat la un eveniment dedicat reformei administrației publice locale. Totodată, a avut întrevederi cu premierul Alexandru Munteanu și cu președinta Maia Sandu. Vizita a fost întreruptă pe 29 mai, după ce o dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galați, iar Bolojan a solicitat un avion militar pentru a reveni de urgență în România.

***

Pe 14 iunie se va desfășura Congresul PAS, în cadrul căruia va fi aleasă conducerea formațiunii.

Actualul lider al partidului, Igor Grosu, a anunțat pe 11 mai, la Radio Moldova, că va candida pentru un nou mandat. Acesta a devenit președinte interimar al formațiunii în 2020, după alegerea Maia Sandu în funcția de președintă a Republicii Moldova. În mai 2022, acesta a fost ales oficial președinte al PAS pentru un mandat de patru ani.

Pe 26 mai, deputata PAS, Doina Gherman, a declarat la Vocea Basarabiei că Igor Grosu este singurul candidat la funcția de președinte al partidului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: