Mariana Lucrețeanu

Fosta deputată PAS Mariana Lucrețeanu a demisionat din funcția de secretar de stat al MAI după doar șapte luni

Fosta deputată PAS, Mariana Lucrețeanu, și-a anunțat demisia din funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la doar șapte luni de la numire. Cererea sa de demisie a fost aprobată de Guvern în cadrul ședinței din 19 februarie.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Mariana Lucrețeanu a explicat că, pe parcursul mandatului său, a reușit să implementeze mai multe reforme în domeniul migrației, securității frontaliere și gestionării situațiilor de urgență. Ea a evidențiat faptul că, în cele șapte luni de activitate, a contribuit la reorganizarea managementului Inspectoratului General pentru Migrație, la fortificarea echipei și la orientarea acesteia către beneficiari.

Pe segmentul securității frontaliere, Lucrețeanu a menționat că a susținut echipa în deschiderea Unității de Informații despre Pasageri (UIP) la Aeroportul Internațional Chișinău, un proiect cu un impact major asupra securității viitoare a Republicii Moldova. A semnalat Delegației Uniunii Europene necesitatea consolidării granițelor țării și a sprijinit reconstrucția clădirii instituționale din Otaci, împreună cu partenerii de dezvoltare. Și a subliniat și importanța fortificării relațiilor cu România, prin semnarea unor acorduri privind punctele de frontieră comune.

În ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență și rezervele de stat, Lucrețeanu a declarat că a lucrat conform principiului Primum non nocere (Întâi de toate, să nu faci rău), menționând că Republica Moldova are un procent semnificativ de rezerve și că a fost impresionată de echipamentele noi pe care le-a văzut. De asemenea, a susținut dezvoltarea componentei de paramedici în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și a participat la negocierea unor proiecte bilaterale cu state membre ale Uniunii Europene.

Mariana Lucrețeanu nu a oferit detalii despre motivele plecării sale, afirmând că acestea sunt de ordin personal și că își rezervă dreptul de a nu face publică decizia. Cu toate acestea, în mesajul său, ea a transmis un apel către cetățeni privind necesitatea menținerii unui parlament pro-european, care să asigure continuitatea parcursului european al Republicii Moldova.

„Avem în față o provocare grandioasă care ne așteaptă. Un examen greu de dat. Continuitatea unui parlament pro-european pentru a ne salva drumul către Uniunea Europeană pe care echipa actuală l-a trasat. Iar acest obiectiv este mai important decât orice, mai ales în contextul global actual.

Mulțumesc tuturor celor care au crezut și cred în mine și în capacitatea mea de a dărui, de a aduce inovații în orice sector și de a livra rezultate. Pace.”

Mariana Lucrețeanu fusese numită în această funcție pe 10 iulie 2024, după plecarea predecesoarei sale, Jana Costachi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Hotnews.ro/imagine simbol

MAI propune crearea unui serviciu specializat în utilizarea dronelor. La ce vor fi folosite

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) ar putea avea un serviciu specializat în utilizarea dronelor la incendii, inundații, alunecări de teren și operațiuni de căutare-salvare. Un proiect în acest sens, pregătit de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a fost supus consultărilor pe 13 octombrie. Proiectul mai prevede, între altele, și crearea unei secții pentru tehnologia informației și comunicații, precum și absorbția Centrului republican de instruire al IGSU de către Academia „Ștefan cel Mare”.

Noua subdiviziune va purta denumirea „Serviciul aeronave fără pilot la bord”. Potrivit notei de fundamentare, aceasta va asigura utilizarea coordonată a dronelor în misiunile de prevenire, monitorizare și intervenție.

Serviciul va fi responsabil de operarea, întreținerea și dezvoltarea acestor capacități, de pregătirea și certificarea personalului, de respectarea normelor de siguranță aeronautică și de integrarea datelor obținute în procesul de luare a deciziilor. MAI susține că utilizarea coordonată a dronelor va reduce riscurile pentru personalul operativ și va spori eficiența intervențiilor.

Proiectul prevede și crearea Secției tehnologia informației și comunicații. Aceasta va asigura administrarea, funcționarea și continuitatea infrastructurii și a sistemelor informaționale critice ale IGSU. Cele două secții vor avea atribuții distincte, dar vor fi coordonate în cadrul aceleiași direcții.

Centrul de instruire al IGSU, absorbit de Academia „Șrefan cel Mare”

Același proiect prevede reorganizarea Academiei „Ștefan cel Mare” prin absorbția Centrului republican de instruire al IGSU. Academia va prelua integral drepturile, obligațiile și patrimoniul centrului.

MAI susține că reorganizarea va elimina suprapunerile dintre programele de formare și va permite utilizarea mai eficientă a cadrelor didactice, infrastructurii și resurselor disponibile.

Din cele 54 de posturi ale centrului, 21 vor fi transferate Academiei, împreună cu bugetul aferent. Alte 33 vor fi redistribuite pentru funcționarea structurilor de salvatori și pompieri: 14 la Varnița și 19 la Leușeni.

Proiectul prevede că, dacă transferul unor angajați nu va fi posibil, disponibilizarea acestora se va face cu respectarea legislației muncii și a legislației speciale aplicabile.

Dacă va fi aprobată, hotărârea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: