Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi – eliberat din arest la domiciliu 
Full Article 2 minutes read

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi – eliberat din arest la domiciliu 

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu sub „garanție personală”. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Procuraturii Anticorupție, pe 11 august. Decizia în privința lui Andronachi a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. 

Procuratura Anticorupție a anunțat că prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 11 august a fost respins demersul acuzatorului de stat de prelungire a măsurii preventive „arestarea la domiciliu” în privința inculpatului Andronachi Vladimir și respectiv a fost admisă cererea părții apărării privind înlocuirea măsurii preventive din arestarea la domiciliu în garanția personală.

Potrivit reprezentanților Procuraturii, „măsura preventivă „garanția personală” s-a admis de către instanță la cererea a patru persoane garante”.

Se menționează că „încheierea nu este susceptibilă de a fi atacată”.

***

Fostul deputat Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al ex-liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, a fost reținut pe 2 noiembrie 2022 în Ucraina și extrădat în aceeași zi polițiștilor de frontieră moldoveni. Pe numele lui au fost emise două mandate, în două dosare penale distincte, numite generic „Frauda bancară” și „Metalferos”.

În dosarul „Metalferos”, Andronachi este acuzat de crearea unui grup criminal organizat, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în timp ce în dosarul fraudei bancare, Andronachi este învinuit că, alături de alte persoane, a simulat încheierea unui contract de investiţii în reconstrucţia unui imobil cu Banca de Economii. Ei ar fi sustras astfel din conturile băncii 32 de milioane de lei.

Vladimir Andronachi pledează nevinovat. Anterior, el a declarat că a fost pus sub învinuire la comandă politică.

În aprilie 2023, Andronachi a scăpat de Penitenciarul nr.13, după aproape jumătate de an de arest preventiv. Fostul parlamentar a fost transferat în arest la domiciliu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: