telegraph.md

Fostul director al SIS, ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat controlul averii în privința fostului director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari. Un alt control, pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, a fost inițiat pe numele vicepretorului sectorului Ciocana din municipiul Chișinău, anunță anticoruptie.md.

În procedurile de control al averii mai este vizat și un șef de secție din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale, un fost șef al secției Construcții din Consiliul raional Râșcani și un director de liceu din Capitală.

Viceprimarul de Edineț este verificat de către inspectorii de integritate pentru un posibil conflict de interese. De asemenea, un consilier din Consiliul Porumbeni, raionul Cimișlia, secretarul Consiliului Maximovca raionul Anenii Noi, directorul unui liceu din suburbia Chișinăului și directorul unei grădinițe din raionul Cantemir se află în procedurile de verificare pentru admiterea unor conflicte de interese.

În vizorul inspectorilor de integritate au intrat și primarul satului Floreni din raionul Anenii Noi, dar și inspector vamal din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, un consilier din orașul Sângera, municipiul Chișinău, un consilier local din satul Vertiujeni raionul Florești și un funcționar public din Consiliul Raional Ocnița. Aceștia sunt verificați pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.

Recent, inspectorii de integritate au emis patru procese verbale cu privire la contravenție în care au fost stabilite amenzi în sumă totală de 5.000 de lei. Un proces verbal de contravenție a fost emis pe numele unui primar din raionul Ialoveni pentru nesoluționarea în termenul legal a stării de incompatibilitate de funcție. La fel, unui procuror din cadrul Procuraturii Cahul și unui subofițer de patrulare le-au fost stabilite sancțiuni pentru depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale. Totodată, un jurist al unei bănci din Capitală a fost amendat pentru împiedicarea activității ANI.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova se pregătește să semneze un acord militar și cu România, după ce a semnat cu Ucraina. Nosatîi: „O facem în interesul țării”

Republica Moldova și România vor semna un acord de cooperare militară. Acesta prevede accesul la programul european SAFE, în cadrul căruia Republica Moldova va participa, alături de Armata Română, la achiziționarea unor camioane militare italiene. Informațiile au fost comunicate de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la ediția din 29 octombrie a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

În timpul emisiunii, Nosatîi a anunțat că, pe 2 noiembrie, va efectua o vizită în România, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu noul ministru al Apărării și va fi semnat acordul. „Un acord în domeniul cooperării cu România, în domeniul militar. (…) Ce facem, facem în interesul țării, în interesul militarilor”, a precizat Nosatîi.

Solicitat să ofere mai multe detalii despre acord, ministrul a declarat: „Vom semna un acord de acces la programul SAFE, unde vom merge la achiziții în comun cu armata română pentru vehicule militare care sunt produse de către industria italiană. Este vorba despre IDV – Italian Defence Vehicles. Sunt camioane pe care ne dorim să le avem în dotarea armatei naționale pentru a înlocui acele modele vechi care le-am moștenit de la armata sovietică. (…) Pentru a fi folosite în interesul de instruire”.

Menționăm că SAFE este un instrument al UE care oferă împrumuturi de până la 150 de miliarde de euro pentru a ajuta statele membre ale UE să își sporească în mod rapid și semnificativ investițiile în domeniul apărării prin achiziții publice în comun.

***

Amintim că, pe 26 octombrie, la Kiev, ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, și omologul său ucrainean, Yevhenii Khmara, au semnat un Acord de cooperare tehnico-militară. Documentul a fost semnat în timpul vizitei la Kiev a unei delegații din Moldova, condusă cu premierul Vasile Tofan. Potrivit Guvernului de la Chișinău, acordul va facilita schimbul de experiență și valorificarea soluțiilor tehnologice dezvoltate și testate de Ucraina pentru protejarea spațiului aerian. Detalii AICI.

Pe 27 octombrie, PSRM a criticat documentul, menționând că acordul ar submina statutul de neutralitate al țării și ar putea implica Republica Moldova în războiul dintre Ucraina și Rusia. Totodată, formațiunea a solicitat publicarea integrală a acordului semnat. În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, le-a cerut socialiștilor să renunțe la „retorica războinică”. Detalii AICI.

Pe 28 octombrie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins criticile PSRM, precizând că acordul prevede colaborarea în domeniul logisticii și al comunicațiilor, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, transferul de cunoștințe și tehnologii, proiecte comune de cercetare și dezvoltare a producției militare, consolidarea capacităților de apărare cibernetică și dezvoltarea tehnologiilor de supraveghere a spațiului aerian. „Acțiunile realizate în contextul implementării respectivului acord nu vor putea fi interpretate ca acordare asistență militară directă unui stat aflat în conflict armat. Scopul parteneriatului este exclusiv protejarea populației și a spațiului aerian de drone rusești și alte pericole și amenințări la securitatea națională”, a declarat Nosatîi. El a adăugat că documentul va fi transmis Ministerului Afacerilor Externe, după care Ministerul Apărării va iniția procedura de ratificare în Parlament. Ulterior, textul integral al documentului va fi publicat pe site-ul oficial al Parlamentului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: