moldova.org

Fostul președinte al raionului Criuleni, Ion Țurcan, nu a putut justifica suma de 390 de mii de lei. ANI cere confiscarea banilor (DOC)

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare pe numele lui Ion Țurcan, fost viceministru al Afacerilor Interne și fost președinte al raionului Criuleni. Documentul a fost publicat pe 15 octombrie. Inspectorul a decis transmiterea cauzei în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării sumei de 390 de mii de lei, care nu a putut fi justificată.

ANI a constatat o diferență în mărime de aproximativ 390 de mii de lei între averea dobândită și veniturile obținute, precum și deținerea nejustificată a acesteia.

Controlul averii deținute de fostul viceministru a fost inițiat în aprilie 2021, pe baza unei investigații jurnalistice. Verificările au fost efectuate pentru perioada deținerii mai multor funcții de conducere în cadrul MAI, inclusiv funcției de viceministru al MAI și cea de președinte de raion.

Inspectorul de integritate a stabilit, pentru anul 2019, că fostul viceministru nu a putut justifica suma de aproximativ 390 de mii de lei.

Referitor la ”casa de milioane” prezentată în investigația jurnalistică, potrivit informațiilor oferite de ASP, subiectul a înstrăinat bunul imobil pentru suma de 2 milioane de lei. Deoarece acest imobil a fost dobândit de către subiect contra unei sume mai mici, inspectorul de integritate a remis un denunț către Serviciul Fiscal de Stat pentru examinarea faptelor descrise.

De cealaltă parte, Ion Țurcan a menționat că, în perioada 2005-2021, a efectuat mai multe lucrări la casă din forțele proprii și cu ajutorul prietenilor. Totuși, acesta nu a putut justifica diferența dintre avere și venituri.

„Astfel, pentru deținerea nejustificativă a sumei de 390 de mii lei, inspectorul a decis transmiterea cauzei în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării acesteia”, a anunțat ANI.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, subiectul riscă să fie decăzut din dreptul de exercita o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul mai taie din primăriile care vor rămâne după reforma teritorială. Top cinci „cele mai puternice”, care vor primi cei mai mulți bani

Guvernul propune ca numărul primăriilor din R. Moldova să fie redus de la aproape 900 în prezent la 273, în rezultatul procesului de amalgamare voluntară și normativă. Informația a fost comunicată pe 8 octombrie de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care a amintit, de asemenea, despre propunerea de a înlocui actualele 32 de raioane cu trei regiuni și ca țara să aibă trei municipii și UTA Găgăuzia. Potrivit lui Buzu, în următoarele zile, Guvernul va propune spre consultare primul pachet de legi, iar toate aceste hotare vor intra în practică odată cu alegerile locale de anul viitor. În context, Buzu a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale.

Buzu a anunțat că „Guvernul propune următoarea configurație administrativă: 273 de primării, trei regiuni, trei municipii de nivelul II – Taraclia, Chișinău și Bălți – și UTA Găgăuzia”.

„În următoarele zile, Guvernul va propune spre consultare primul pachet de legi, care urmează să implementeze această structură. Vom avea consultări largi. Ne vom consulta și la Guvern cu societatea civilă. Vom merge la Parlament, vom invita la discuții fiecare fracțiune parlamentară. Vom discuta și cu partidele extraparlamentare. Vom discuta și vom avea o rundă suplimentară de consultări în fiecare raion. Vom invita și primăriile vizate încă o dată să se expună pe proiectul de lege, pe noua hartă”, a declarat Buzu.

Potrivit lui Buzu, aprobarea primului pachet legislativ va permite începerea procesului de tranziție. „După care vor urma și alte pachete legislative prin care urmează să clarificăm modul în care vor funcționa regiunile și noile primării”, a adăugat el.

Secretarul general al Guvernului a precizat că „toate aceste prevederi, toate aceste hotare, vor intra în practică odată cu alegerile locale de anul viitor”. „Noi votăm în această toamnă pachetul legislativ. Toate aceste prevederi, toate aceste hotare, vor intra în practică odată cu alegerile locale de anul viitor. Până atunci, primăriile funcționează conform hotarelor care le au acum”, a menționat el.

Ce se schimbă și ce rămâne în actuala formă

Buzu a precizat că, în 2023, la alegerile locale, cetățenii au primit trei buletine de vot: pentru funcția de primar, pentru consiliul local și pentru consiliul raional. „În 2027, iarăși vor primi 3 buletine de vot: pentru funcția de primar, deja în circumscripția nouă; pentru candidații la funcția de consilier în circumscripția nouă, în primăria mai mare; și consilieri regionali”, a adăugat el.

În ceea ce privește consilierii regionali, a precizat Buzu, după ce vor fi aleși, le vor fi validate mandatele. Ulterior, consilierii regionali se vor întruni în ședințe în cele trei regiuni și vor alege președinții și vicepreședinții de regiune. „Se schimbă doar scara – de la 32 la 3 – și se schimbă competențele acestor regiuni. Regiunile nu vor mai presta servicii, nu vor administra rețea de școli, nu vor mai fi fondatori ai oficiilor medicilor de familii, nu vor administra bunuri, cum ar fi muzee, stadioane, clădiri, școli sportive. Toate aceste lucruri vor fi preluate de către primăriile din orașele respective”, a comunicat el. Potrivit lui Buzu, „regiunile vor avea un mandat de a accelera dezvoltarea regională, să faciliteze proiecte transfrontaliere, să faciliteze proiecte între primăriile din acea regiune”.

În ceea ce privește primăriile, Buzu a comunicat: „Un cetățean de ce merge la primărie? Să ia un certificat, o adeverință, să se plângă, are nevoie de asistent social, lucrător social, să achite o taxă. Toate aceste lucruri vor fi prestate în continuare în localitate. În fiecare localitate vom propune primăriilor să aibă acel reprezentant al primarului”.

„Este important să le oferim acestor echipe capacități, să construim primării puternice, cu mai multe resurse, să digitalizăm procesele și să ne asigurăm că acolo există profesioniștii necesari. Este important să ne pregătim pentru fondurile europene și să dezvoltăm capacități de a implementa proiecte mari care să ofere cetățenilor servicii esențiale: drumuri, iluminat stradal, apă, canalizare, sortarea deșeurilor”, a mai declarat secretarul general al Guvernului. 

Amintim că, în luna septembrie, Buzu estima că, după alegerile locale din 2027, în Republica Moldova vor rămâne aproximativ 292 de primării. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: