Fostul președinte Nicolae Timofti, apel înainte de parlamentare: „Avem cu toții o datorie față de viitorul R. Moldova”

Fostul președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a lansat un apel public cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare. El afirmă că țara se află „în fața unei alegeri cruciale”: fie continuă parcursul european, fie ratează o „șansă istorică”. Timofti, care spune că vorbește „nu doar ca fost șef al statului, ci și ca simplu cetățean”, îi îndeamnă pe alegători să susțină pe 28 septembrie PAS, formațiunea pro-europeană aflată la guvernare în ultimii patru ani.

„Astăzi vorbesc nu doar ca șef al statului, ci ca simplu cetățean care își dorește un viitor sigur și prosper pentru copiii și nepoții noștri. Republica Moldova se află în fața unei alegeri importante. Putem continua parcursul nostru european, un drum care înseamnă prosperitate, siguranță, lege și respect sau putem rata această șansă istorică, riscând să rămânem izolați de lumea civilizată și vulnerabili în fața unor pericole care ne-au ținut pe loc decenii la rând”, a declarat fostul președinte.

Timofti susține că Europa poate aduce „sprijin real, dezvoltare și stabilitate” și reprezintă garanția unui viitor sigur și demn pentru cetățeni. Potrivit lui, acest drum „nu este posibil fără o guvernare fermă, pro-europeană, care a demonstrat că poate să ducă țara înainte”.

În mesajul său, fostul șef de stat a lansat un apel la unitate și responsabilitate și a îndemnat cetățenii să susțină Partidul Acțiune și Solidaritate la scrutin: „Pe 28 septembrie avem cu toții o datorie față de viitorul Republicii Moldova. Votăm PAS pentru o Moldovă europeană, prosperă și respectată în lume”.

Nicolae Timofti a fost al patrulea președinte al Republicii Moldova, în funcție între 2012 și 2016. De profesie jurist și fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Timofti a fost ales șef al statului într-o perioadă de criză politică, după aproape trei ani de blocaj instituțional. În timpul mandatului său, Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, document considerat un pas decisiv în parcursul european al țării. De-a lungul timpului, Timofti a susținut constant apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană și a pledat pentru consolidarea instituțiilor democratice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

D. Umbraso / LRT nuotr/imagine simbol

Banii care ar fi colectați de la părinți la Liceul „Academia Copiilor”: ministerul și direcția educație Chișinău anunță verificări

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din Chișinău au inițiat verificări la Liceul Teoretic „Academia Copiilor”, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor școlare de achitarea unor datorii către asociația de părinți. Autoritățile au precizat că accesul elevilor la manuale nu poate fi condiționat de plăți și că, dacă informațiile se confirmă, vor fi luate măsurile prevăzute de legislație.

Într-o postare publicată pe Facebook, MEC a condamnat colectarea plăților informale în instituțiile de învățământ și orice tentativă de a condiționa accesul elevilor la manuale sau la alte resurse educaționale.

Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal. Împărtășim indignarea părinților care au primit asemenea mesaje și îi asigurăm că interesul și demnitatea copiilor sunt prioritare. Cazul semnalat la Liceul „Academia Copiilor” va fi examinat de Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării”, a menționat instituția.

Totodată, MEC a solicitat DGETS să verifice de urgență circumstanțele cazului și să asigure distribuirea manualelor aprobate de minister către fiecare elev, fără condiționări financiare.

La rândul său, DGETS a anunțat că a constituit un grup de lucru pentru a analiza situația, inclusiv aspectele referitoare la solicitarea plăților către asociația de părinți și eventuala legătură dintre aceste plăți și eliberarea manualelor.

Accesul elevilor la educație și la manualele școlare nu poate fi condiționat de achitarea unor plăți sau contribuții”, a subliniat DGETS.

Direcția a precizat că va solicita explicațiile și documentele necesare, iar dacă vor fi constatate abateri, vor fi întreprinse măsurile prevăzute de legislație, în limitele competențelor sale.

MEC a afirmat, la rândul său, că, în cazul în care faptele semnalate se confirmă, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislație.

Amintim că Asociația „Părinți Solidari” a publicat, pe 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți ai căror copii învață la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” li s-ar fi cerut să achite câte 9 000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: