PSDE

Fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, va fi candidatul PSDE la alegerile din Chișinău

Fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, va fi candidatul Partidului Social Democrat European la alegerile locale generale din municipiul Chișinău. Decizia a fost anunțată pe 27 iulie, în cadrul unei conferințe de presă. 

„După cum știți, am o vastă experiență în domeniu, deoarece am activat mulți ani în administrație și cunosc foarte bine problemele din interior. În calitate de pretor al sectorului Buiucani, am reușit să realizez mai multe proiecte importante și știu exact cum trebuie de acționat, astfel încât să asigurăm confort și bunăstare locuitorilor noștri. În plus, am activat o perioadă și în cadrul Primăriei sectorului 4 din București, unde am contribuit la elaborarea și implementarea unor programe urbanistice complexe și am acumulat o experiență extrem de utilă, pe care mi-aș dori să o valorific aici”, a declarat Vadim Brînzaniuc.

Viitorul candidat al PSDE a menționat că programul său se va axa pe cinci direcții de bază – dezvoltarea infrastructurii urbane, atragerea investițiilor și fondurilor nerambursabile, dezvoltarea economică, componenta socială și dezvoltarea suburbiilor.

PSDE

Vadim Brînzaniuc și-a început activitatea în cadrul administrației municipiului Chișinău în anul 2005. O perioadă a fost consilier al primarului general, iar ulterior a devenit pretor al sectorului Buiucani. În ultimul un an și jumătate, a activat în calitate de consilier al primarului sectorului 4 din municipiul București, România. Vadim Brînzaniuc are 40 de ani, este căsătorit și are doi copii.

Politicienii care au anunțat deja că vor candida: 

Partidul Puterea Oamenilor l-a desemnat pe Ruslan Codreanu drept candidat la funcția primar al municipiului Chișinău. Decizia a fost luată pe 22 octombrie 2022.

Candidatul Partidului Acasă Construim Europa, fondat și condus de către fostul șef-adjunct al IGP Gheorghe Cavcaliuc care în prezent este cercetat penal în mai multe dosare penale, este vicepreședinta formațiunii Tatiana Bordeianu.

Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate este actualul deputat Lilian Carp.

Din partea Mișcării social-politice Liga Orașelor și Comunelor va candida activistul civic Mihail Bagas.

Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) va fi reprezentat de Ion Bulgac, fondator al organizației Tinerilor CUB.

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) l-a desemnat pe Victor Chironda la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău.

Partidul Liberal (PL) l-a propus pe directorul Spitalului Cărpineni, Ion Purice, drept candidat la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje

Cheltuielile unei afaceri pot veni și cu avantaje. Moldindconbank în parteneriat cu Mastercard oferă deținătorilor Mastercard Business până la 30% cashback pentru plățile eligibile, în cadrul campaniei „Cashback garantat cu Business Card”, desfășurată în perioada 1 septembrie 2026 – 30 septembrie 2027.

Pentru deținătorii cardului Mastercard Business cu linie de credit

Antreprenorii care dețin un Business Card cu linie de credit pot beneficia de două tipuri de cashback:

  • 10% cashback la stațiile PECO pentru fiecare tranzacție de cel puțin 1 000 de lei, efectuată atât în Republica Moldova, cât și în străinătate. Valoarea totală a cashback-ului pentru această categorie nu poate depăși 1 000 de lei într-o lună calendaristică;
  • 30% cashback pentru publicitate pentru fiecare tranzacție de cel puțin 500 de lei, efectuată pe platforme de publicitate, inclusiv Facebook, Google și alte platforme similare. Și în acest caz, cashback-ul este limitat la 1 000 de lei într-o lună calendaristică.

Pentru toți deținătorii cardului Mastercard Business

Indiferent dacă au sau nu linie de credit, toți deținătorii Business Card pot beneficia de:

  • 30% cashback pentru platformele AI pentru fiecare tranzacție de cel puțin 500 de lei;
  • valoarea totală a cashback-ului nu poate depăși 1 000 de lei pe lună calendaristică;
  • sunt eligibile plățile către platforme precum ChatGPT, Claude, GitHub Copilot și alte platforme similare.

Cum primești cashback-ul

Pentru a participa la campanie, este necesară înregistrarea pe pagina promoției de pe site-ul Moldindconbank.

Cashback-ul se achită lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru tranzacțiile eligibile efectuate în luna precedentă, în contul de card indicat la înregistrarea în promoție, la care este atașat Business Cardul.

Mastercard Business – mai mult decât un instrument de plată

Achită cu Mastercard Business și primești cashback garantat. Business Cardul îți oferă soluție practică și eficientă de a-ți gestiona cheltuielile de afaceri, iar noile beneficii îți permit să obții mai mult din plățile pe care le faci deja pentru compania ta. 

Business Card are avantaje pe care le poți descoperi și valorifica pentru afacerea ta – fie că plătești combustibilul, îți promovezi compania sau utilizezi platforme AI.

Încă nu ai Mastercard Business?

Vino la Moldindconbank și solicită-l. Emiterea cardului este gratuită, iar Business Card poate fi deschis în una dintre cele trei valute disponibile: lei, dolari sau euro.

Descoperă noile beneficii ale Mastercard Business și utilizează-le în folosul afacerii tale.

Mai multe detalii sunt în Regulamentul oficial al promoției.

Moldindconbank – mereu alături!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: