Татьяна Булгак, NewsMaker

Fostul șef al CSM Victor Micu vrea să conducă Curtea Supremă de Justiție

Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Victor Micu pretinde la funcția de șef al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Potrivit Ziarului de Gardă, judecătorul participă la concurs și a susținut deja prima etapă. 

Potrivit rezultatelor primului tur al competiției, Micu a acumulat 80 de puncte și va participa la concursul care se va desfășura peste 10 zile. Contracandidatul său va fi un alt membru al CSM – Petru Moraru.

În cadrul unei discuții cu ZdG Micu a declarat că scopul său principal va fi ca cetățenii să își recapete încrederea în sistemul judiciar: „Până la acest moment am trecut doar selecția. Nu cunosc când va fi desfășurat concursul. Consider că abilitățile pe care le-am dobândit de-a lungul anilor vor fi de folos pentru sistemul judecătoresc, pentru reformare, pentru a ajuta sistemul judecătoresc să-și recapete încrederea cetățenilor. La moment încă mă mai gândesc fiindcă până acum am trecut doar selecția. Consider că prin aportul meu ar fi posibil ca sistemul judecătoresc să-și recapete încerederea. Dacă colegii vor avea încredere în mine poate voi merge și mai departe”.

Victor Micu este la cel de-al doilea mandat de patru ani în calitate de membru al CSM, fiind ales la Adunarea Generală a Judecătorilor, din 20 octombrie 2017. De asemenea, el a deținut de două ori mandatul de șef al Consiliului.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: