video.zingan.com

Fostul vicepremier Iurie Roșca, condamnat la șase ani de închisoare pentru trafic de influență

Ex-vicepremierul Iurie Roșca a fost condamnat la șase ani de închisoare într-un dosar pentru trafic de influență. Decizia a fost pronunțată pe 2 august de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

Dosarul pentru trafic de influență pe numele lui Iurie Roșca a fost examinat în prima instanță timp de peste cinci ani. Potrivit cauzei penale, în 2009, Roșca a cerut 1 000 000 de euro de la antreprenorul Alexei Damaschin ca să influențeze o decizie judecătorească pentru a-i fi salvată afacerea. Iurie Roșca a primit suma de 117 000 de dolari, iar după ce instanța a pronunțat o decizie care nu era favorabilă omului de afaceri, acesta i-a mai acordat lui Roșca încă 110 000 de dolari pentru a obține totuși câștig de cauză.

Ex-vicepremierul pledează nevinovat.

Iurie Roșca a fost vicepremier în Guvernul Greceanîi în perioada iunie-septembrie 2009. De asemenea, acesta a deținut funcția de vicepreședinte al Parlamentului de două ori: între 1998-2001 și 2005-2009.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Ce temperaturi vor fi săptămâna viitoare în Moldova? Nu sunt prognozate precipitații

Săptămâna viitoare, în perioada 10-16 august, temperaturile maxime vor ajunge până la +34°C în sudul Republicii Moldova, iar cele minime vor coborî până la +11°C în nord. Meteorologii nu prognozează precipitații pentru această perioadă. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +29°C, iar noaptea între +11°C și +15°C. 

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +31°C și +33°C, iar noaptea între +14°C și +18°C. 

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +32°C și +34°C, iar noaptea între +16°C și +20°C. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: