Poliția RM

FOTO 3 kg de cânepă, 300 kg de piatră semiprețioasă și 57 000 de lei, confiscate de la 2 bărbați din Ocnița

Oamenii legii au confiscat 3 kg de cânepă și 300 kg de piatră semiprețioasă de la doi bărbați originari din raionul Ocnița. Pe 13 mai, automobilul suspecților a fost oprit pentru verificări în apropierea localității Peresecina, unde ulterior agenții de patrulare au depistat cânepa. În continuare, autoritățile au autorizat percheziții la domiciliile acestora de unde au ridicat cantitatea de pietre semiprețioase. Totodată, în cadrul perchezițiilor, printre altele, au fost ridicate și 57 000 lei, 6 800 grivne, 230 USD, 100 RON, bani care ar fi provenit din activitatea infracțională, și 2 arme neînregistrate.

Bărbații de 56 și 47 de ani au fost stopați de angajații INSP pentru verificări în apropierea satului Peresecina din raionul Orhei.

În interiorul automobilului de marcă Peugeot, polițiștii au observat mai multe cutii suspecte. La solicitarea oamenilor legii, de a prezenta ce se află în interior, bărbații au recunoscut că în cutii sunt produse cosmetice și de parfumerie, fără acte de proveniență. În una dintre acestea, polițiștii au descoperit o masă vegetală asemănătoare cu cânepa.

Imediat la fața locului a intervenit grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Orhei, iar automobilul a fost ridicat și dus la inspectorat. În baza materialelor prezentate de către polițiști au fost autorizate percheziții la domiciliile și în automobilul cu care se deplasau bărbații.

Astfel, din automobil au fost depistate și ridicate, 3 kg de cânepă hidroponică de aproximativ 1 200 000 de lei, un cântar de dimensiune mică și produse cosmetice și de parfumerie în proporții mari, fără acte de proveniență, valoarea cărora pe piața neagră constituie în jur de 5000 de euro.

De asemenea au fost ridicați 57 000 mii lei MD, 6800 grivne, 230 USD, 100 RON, bani care ar fi provenit din activitatea infracțională.

Ulterior au urmat percheziții la domiciliile acestora din raionul Ocnița, de unde au fost ridicate 10 cutii cu conținut asemănător pietrei semiprețioase chihlimbar, cu o cantitate totală de aproximativ 300 de kg și două arme neînregistrate în modul stabilit.

Poliția continuă investigațiile, în vederea cercetării complicilor suspecților, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Poliția RM

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: În Moldova se afla avionul meu prezidențial, de aceea Rusia a atacat țara. Când ne întorceam prin Chișinău, au făcut același lucru

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat atât când intenționa să decoleze din Chișinău, cât și la întoarcerea sa din străinătate, tot prin capitala Republicii Moldova. Astfel, el a spus că dronele rusești au intrat de două ori în spațiul aerian al Republicii Moldova, în timp ce acolo se afla avionul său prezidențial. Despre acest lucru el a vorbit într-un interviu pentru CBS News, relatează Meduza. Menționăm că, în ultima perioadă, mai multe drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

„În Moldova se afla avionul meu prezidențial și, de aceea, ei au atacat Moldova. Au folosit spațiul aerian al Moldovei. Poate că nu au vrut să mă atace personal. (…) Nu am relatat acest lucru în presă, dar, când ne întorceam acasă, din nou prin Chișinău, au făcut același lucru”, a declarat Zelenski.

La întrebarea jurnalistului dacă Moscova a încercat în acest fel să-l sperie pe Zelenski, președintele Ucrainei a răspuns afirmativ.

Zelenski a povestit despre incidentele din Moldova, răspunzând solicitării de a comenta atacul unei drone rusești asupra unui tren care se afla în apropierea garniturii feroviare speciale cu care diplomați și oficiali europeni călătoreau din Ucraina spre Polonia. Potrivit lui Zelenski, Rusia știa că în tren se aflau „europeni, americani, delegații importante”. „Și au lansat un atac. Au făcut acest lucru în mod frecvent în Moldova, România și, uneori, în Polonia. Este un proces. Ei își demonstrează forța și, după cum înțelegeți, atunci când își demonstrează această forță, nimeni nu le răspunde”, a declarat Zelenski.

***

Pe 9 septembrie, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul care îl transporta pe Zelenski spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere pe 8 septembrie din cauza închiderii temporare a spațiului aerian, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat în Republica Moldova. Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, a comunicat Guvernul. Detalii AICI.

Menționăm că, în ultimele zile, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat din nou. Pe 12 septembrie, o dronă a intrat dinspre Ucraina, a dispărut de pe radar în raionul Soroca și a reapărut în raionul Edineț. În acest timp, spațiul aerian a fost închis temporar în zonele de Nord și Centru. Pe 14 septembrie, o dronă a traversat pentru scurt timp spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona localității Palanca, ulterior a revenit în spațiul aerian al Ucrainei. Tot pe 14 septembrie, o altă dronă neautorizată a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aceasta a părăsit spațiul aerian în proximitatea localității ucrainene Cuciurgan, continuându-și deplasarea spre Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: