IGP

(FOTO) Accident grav la Ștefan Vodă. O fată de 18 ani a murit, după ce motocicleta cu care se deplasa s-a izbit de un tractor, care circula pe contrasens

O tânără de 18 ani a murit, iar un bărbat de 25 de ani a fost spitalizat cu mai multe traumatisme, după ce motocicleta cu care se deplasau a intrat în coliziune cu un tractor, într-un sat din raionul Ștefan Vodă. Cei doi nu purtau echipamente de protecție, iar tractorul circula pe contrasens, cu luminile deconectate.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General al Poliției, Silvia Vetcu, accidentul s-a produs pe 17 septembrie, la ora 21:15, pe strada principală din localitatea Copceac, raionul Ștefan Vodă.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că o motocicletă „Viper” s-a ciocnit frontal cu un tractor. Motocicleta era condusă de un tânăr de 25 ani, care transporta o pasageră de 18 ani, ambii fără echipament de protecție. În timp ce se deplasau pe strada principală din localitatea Copceac, mijlocul de transport s-a tamponat frontal de un tractor care circula neregulamentar, pe contrasens, având luminile deconectate. Tractorul era condus de un bărbat de 64 ani, la fel, locuitor al satului Copceac.

În urma impactului, șoferul și pasagera de pe motocicletă au fost transportați la Spitalul Raional Ștefan Vodă cu diverse traumatisme. După câteva ore, tânăra a decedat.

Oamenii legii au stabilit că șoferul tractorului se afla in stare de ebrietate, având o concentrație de alcool de 0,55 mg/l în aerul expirat. Acesta a fost reținut pentru 72 ore. Oamenii legii au inițiat un dosar penal.

IGP
IGP

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spania: 14 persoane au fost rănite în timpul unei curse cu tauri la festivalul San Fermin

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup de alergători, transmite SkyNews.

Incidentul a avut loc pe traseul îngust al străzilor din Pamplona, în regiunea Navarra. Potrivit Spitalului Universitar din Navarra, alte 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diferite răni suferite în timpul cursei.

Organizația de intervenții de urgență DYA Navarra a acordat ajutor medical pe parcursul zilei pentru 103 persoane. Dintre acestea, 45 au fost tratate pentru vânătăi și răni ușoare, iar alte 15 pentru traumatisme.

Cursa de sâmbătă a fost a cincea din cele opt zile ale festivalului San Fermin, care are loc anual la Pamplona și este dedicat unui sfânt catolic. Evenimentul este cunoscut în special pentru tradiționala alergare cu tauri pe străzile orașului, dar este criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, care consideră practica violentă și crudă.

Ultimul deces înregistrat în timpul cursei cu tauri de la Pamplona a avut loc în 2009. Totuși, accidentările sunt frecvente, în condițiile în care la eveniment participă atât localnici experimentați, cât și numeroși turiști sau alergători fără experiență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: