IGSU

FOTO Accident nocturn în capitală. Un BMW a fost făcut zob, iar un tânăr a rămas blocat între fiarele mașinii

Un tînăr de 19 ani a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău, după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un copac. Accidentul s-a produs noaptea trecută, pe strada Alecu Russo nr.16 din capitală.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:31. Salvatorii au fost anunțați că un autoturism de model BMW condus de un bărbat în vârstă de 22 de ani a intrat violent într-un copac.

Impactul a fost atât de puternic, încât pasagerul, un tânăr în vârstă de 19 ani, a rămas blocat între fiarele vehiculului. La fața locului pentru lucrări de deblocare au intervenit salvatorii din cadrul Detașamentului salvatori și pompieri sectorul Ciocana și ofițerii Centrului republican de intervenții operative al IGSU.

După operațiunea de descarcerare, tânărul a fost preluată de o echipă de medici și transportat pentru îngrijiri medicale la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău.

IGSU
IGSU
IGSU
GBM

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 26 situații de risc.

În același timp, potrivit poliției, pe parcursul ultimelor 48 de ore, în municipiul Chișinău s-au produs 28 de accidente rutiere dintre care 23 accidente rutiere soldate cu pagube materiale și 5 accidente rutiere soldate cu 7 persoane traumatizate.

Totodată, polițiștii au stabilit că în două dintre cazuri, șoferii au urcat în stare de ebrietate la volan.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: